Nisip in ochi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oricat e el de simpatic, oricat e de adevarat ca asteptam un an intreg sa ajungem sa-l simtim, fierbinte, sub talpi, nisipul e periculos. Daca intra intr-un mecanism electric, de exemplu, il scoate

Oricat e el de simpatic, oricat e de adevarat ca asteptam un an intreg sa ajungem sa-l simtim, fierbinte, sub talpi, nisipul e periculos. Daca intra intr-un mecanism electric, de exemplu, il scoate din functiune, daca bate vantul si iti intra in ochi, iti curg lacrimile pana nu mai poti. Dar daca "interfereaza" o emisiune de televiziune? Atunci, se intampla sa-ti apara pe ecran un tanar puhav, rasturnat intr-un sezlong numai bun sa faci plaja in el, cu ochelarii de soare instalati pe nas - e soare, suntem pe plaja! - pantaloni scurti si papuci in picioare. Omul se concentreaza destul de mult pana scoate doua vorbe, si alea mestecate greu, numai de rusinea invitatului care ii sta de obicei in fata, intotdeauna mai alert decat cel care il intervieveaza monosilabic. Se vede ca invitatul vine de undeva, si-a intrerupt activitatea ca sa treaca putin prin emisiunea asta de dimineata, are ceva de comunicat (ei, nu intotdeauna, dar asta e!) si, dupa ce spune, pleaca. Se simte ciudat instalat in mijlocul nisipului, n-are tinuta de asa ceva, dar ce-are a face, e vara si locul comun specific verii este - ati ghicit! - nisipul. Cum ar veni, ai n-ai treaba, emisiunea de dimineata trebuie sa tasneasca din nisip! Numai ca din emisiunea de la Realitatea TV, fiindca despre matinalul ei e vorba, nu tasneste decat un plictis ucigator, insotit de privirile aruncate de moderator intr-o doara telespectatorilor, priviri menite sa spuna: "numai voi sunteti de vina, daca nu erati voi stateam si eu la plaja pe nisipul asta auriu, nu trebuia sa ma chinui sa pun intrebari despre subiecte care nu ma intereseaza, cum ar fi actiunea politiei pe litoral sau cine mai stie ce". Cum nici pe noi, cei care n-au ajuns pe litoral, nu ne intereseaza subiecte ca acesta, si cum cei aflati pe litoral oricum nu se uita la televizor, mai bine l-ar scapa Realitatea TV de chinuri pe "matinalul" lor de serviciu: sa-i dea concediu, ca sa se bucure si el in liniste de nisip.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite