Nick Cave, noul Mesia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea de debut a excentricului muzician, „Şi a văzut asina pe înger“, este povestea unui surdomut care vrea să fie Dumnezeu şi să salveze lumea. Volumul, care a fost publicat pentru prima oară în 1989, apare săptămâna aceasta la Editura Polirom, tradus de Alexandra Coliban.

Nick Cave, în vârstă de 53 de ani, a recunoscut public că lucrul la primul său roman aproape că l-a costat viaţa. În căutarea furibundă a unul stil pe care şi-l dorea apropiat de consistenţa unui maestru al literaturii universale ca William Faulkner, Nick Cave s-a îndopat cu heroină, a slăbit până la os şi s-a lăsat prins în mrejele unor depresii cumplite.

De fapt, cântăreţul, adorat pentru vocea gravă şi pentru ritmurile noi imprimate alături de „The Bad Seeds", n-a făcut altceva decât să transforme proza într-o continuare a muzicii sale.

De aceea frazele lui Cave sunt la fel de hipnotice ca şi cântecele sale. Ascund ceva miraculos, dar şi ceva abject, aspru. Mai ascund şi multă fragilitate. Au, însă, forţa şi magia condeiului unui zeu. 

Romanul „Moartea lui Bunny Munro", scris de celebrul muzician australian Nick Cave va sta la baza unei miniserii de televiziune în Marea Britanie

Nu întâmplător, literatura lui e populată de personaje care mai de care mai biblice, de suflete pe jumătate damnate, pe jumătate salvate. Cave scrie masculin, conturând portretele unor bărbaţi blestemaţi să trăiască în miezul unor universuri subiective, adesea imaginare, în care înoată toate scursurile societăţii.

Obsedat de moarte şi de Kylie Minogue

În 2009, când a lansat, concomitent în peste zece ţări (inclusiv România), romanul „Moartea lui Bunny Munro", Cave a simţit nevoia să le ceară scuze lui Kylie Minogue şi Avril Lavigne întrucât personajul principal al cărţii era însetat de nurii celor două artiste.

„Îmi cer scuze în special faţă de Avril Lavigne, pentru că textul scris despre ea este mult mai întunecat şi mai invaziv. Pe Kylie o cunosc şi sper că ea va interpreta textul în spiritul în care a fost scris. În epoca în care are loc acţiunea romanului, în urmă cu şapte-opt ani, Kylie Minogue şi lenjeria ei intimă sexy reprezentau singurele subiecte despre care scriau tabloidele", a spus atunci Cave, pe un ton jos, emblematic.

În afară de femei, personajele sale mai sunt obsedate de moarte, obsesie în strânsă legătură cu câteva episoade autobiografice: artistul spunea, tot cu ocazia publicării romanului „Moartea lui Bunny Munro", că au trebuit să treacă 20 de ani de la debutul său literar ca să înţeleagă că a scrie o carte nu înseamnă să mori, la propriu, pentru ea.

Acestea fiind datele, era firesc ca debutul lui Cave, romanul „Şi a văzut asina pe înger" să fie şi despre moarte. Euchrid Eucrow, personajul central al romanului, este fiul mut al unei mame beţive.

Deghizat În Dumnezeu

În căutarea unor căi de a se exprima şi fiindu-i imposibil s-o facă prin vorbe, ca tot restul lumii, Euchrid se apucă să-şi construiască un univers al lui.

Înecat în această lume, începe uşor, uşor să urască tot ce ţine de instinctul uman - brutalitatea, sexualitatea - şi să-şi dorească să salveze lumea din ghearele visceralului, deghizat în pielea lui Dumnezeu. Doar că, în acelaşi timp, ca orice pământean adevărat, face calcule pentru propria lui moarte.

DROGAT

Cave a conceput romanul în Berlinul de Vest. În timp ce scria, cântăreţul a recunoscut că se alimenta cu heroină.

De la pictură la muzică

Nick Cave s-a născut în 1957 în în Warracknabeal, în statul australian Victoria, unde şi-a petrecut copilăria. Mama lui este o violonistă celebră, iar tatăl, profesor de engleză, care i-a stârnit pasiunea pentru literatură, a murit într-un accident de maşină pe când Cave avea 19 ani, eveniment care l-a marcat profund.

Cave este un artist polivalent, care, dincolo de muzică, s-a manifestat şi ca prozator, autor de teatru, scenarist, pictor. După 1980 a trăit o vreme la Londra, apoi, până în 1989, în Berlinul de Vest, iar în prezent locuieşte în Marea Britanie, la Brighton and Hove. Este autorul coloanei sonore din filmul lui Wim Wenders „Cerul deasupra Berlinului". A semnat şi o adaptare pentru scenă a povestirii „Metamorfoza" a lui Franz Kafka şi scenariul filmului „The Proposition" (2005).

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite