Naica la portile Europei

Nu as spune ca, semnand ceea ce s-a numit - dupa unii cam prea pompos - "Declaratie de la Cannes", cei 13 ministri europeni ai culturii au nimerit-o ca Ieremia cu oistea in gard, dar ca nuca in perete

Nu as spune ca, semnand ceea ce s-a numit - dupa unii cam prea pompos - "Declaratie de la Cannes", cei 13 ministri europeni ai culturii au nimerit-o ca Ieremia cu oistea in gard, dar ca nuca in perete da. "Mini-sommet-ul" - cum i s-a spus, ceea ce ar veni "intalnirea unei jumatati din reprezentantii varfului" si-a desfasurat lucrarile departe de ochii presei, in primele zile ale Festivalului, la capatul carora doamna Viviane Reding, comisar european pentru Cultura si Audiovizual a dat o declaratie "inaltatoare": "Intregul continent s-a strans aici, cu mandrie, in jurul cinematografului sau - a instiintat domnia-sa - pentru a apara radacinile si valorile sale comune". "Suntem aici pentru a apara diversitatea" - a intarit si ministrul Culturii francez, Jean-Jacques Aillagon. Toate bune si frumoase, numai ca actuala reuniune convocata cu gandul la Uniunea Europeana largita, de maine, s-a nimerit a se desfasura la Cannes exact in anul in care continentul nostru, asa cum ni se infatiseaza el pe harta festivalului, pare a fi intrat la apa. "In termenii reprezentarii tarilor din Europa centrala si orientala, anul 2003 este cel mai prost - scrie revista "Le Film Francois", in deschiderea unei minutioase anchete dedicate Estului. Daca punem la socoteala toate sectiunile Cannes-ului, inclusiv "Quinzaine des Realisateurs", nu vom gasi decat doi cineasti veniti din aceasta zona, rusul Alexandru Sokurov cu "Tata si fiu", in competitie si Lucian Pintilie, al carui "Niki si Flo" nu apartine, cum stim, selectiei oficiale. Nici vorba de Polonia, Ungaria, Bulgaria, de tarile care vor intra anul viitor in Uniunea Europeana - Estonia, Slovacia, Slovenia. Alti cautatori au mers ceva mai departe si au avut surprize mai mult decat placute. O societate de distributie "Est-Quest", a dat peste "Naica" de acum 40 de ani al Elisabetei Bostan, l-a lansat pe un ecran parizian, iar cronicile sunt de-a dreptul entuziasmate. "Nostimele aventuri ale taranului cu pantaloni scurti si palarie de pai, cu mersul clatinat, asemanator celui fabricat de un Jacques Tati, infruntarile sale cu animalele recalcitrante, sunt un model al genului. (...) Singuratatea dupa-amiezilor traite vagabondand pe campuri, umbra amenintatoare a apusului prin padure, verdele crud al vegetatiei din jurul iazului, toate acestea au gustul dulce-sarat al paradisului pierdut. O arta mare, burlesca si contemplativa - scrie revista "Telerama", recunoscuta pentru profesionistii sai. Asadar, cine cauta, gaseste si prin tinuturile mai saracute ale Estului. "Ma aflu aici pentru a iubi si a apara filmele", spunea Patrice Chereau cu zece zile in urma, la conferinta de presa cu membrii juriului. Acum, retras impreuna cu coechipierii sai undeva, intr-o vila din apropierea Cannes-ului, apara anumite filme, pe care le vom cunoaste maine seara. Cele mai multe ganduri se indreapta catre presedintele juriului si, in aceste zile, din vorba in vorba, din scris in scris, se contureaza portretul unui creator despre care se stie ca: este "diabolic de inteligent si cultivat", detesta arta fara riscuri si fara "un Dumnezeu propriu", uraste vulgaritatea, nu-i place minimalismul psihologic practicat de multi dintre conationalii sai, apreciaza - se pare - desfasurarile narative ample, respinge, uneori cu violenta, efectele de moda, este de partea celor credinciosi propriilor lor obsesii. Ceva mai concret? Umbla zvonul ca l-ar avea la inima pe Lars von Trier - in general - dar cu "Dogville" nu se stie. Patrice Chereau a avut o viata mai grea decat a altor presedinti de juriu: se vede ca selectia acestei editii, a 56-a, este, ca sa spun asa, chinuita, hotarata cu greu, rascolind intr-o productie, a ultimului an, ce nu s-a dovedit prea generoasa. Intr-un anume fel, directorul artistic Thierry Fremaux ne-a avertizat, inca de la inceput, ca au cam avut ghinion. Cei pe care contau, cativa "grei", nu au putut sa-si termine filmele la timp: Kusturica, fratii Coen, Tarantino, Jane Campion. Mai mult ca sigur, ii va avea Venetia, oferiti pe tava, in septembrie. Daca ar fi sa ne luam dupa cotatiile unor critici convocati de diferite reviste, unele absolut deconcertante, favoritul care ar trebui sa-si auda numele maine seara ar fi Lars von Trier, iubit de europeni, desfiintat insa de "biblia presei cinematografice" din SUA, revista "Variety", pentru care "Dogville" este "un atac in toata regula, ideologic, apocaliptic, impotriva valorilor americane. Unora dintre noi li se pare ca au gasit "marele film" inca din primele zile, el fiind "Uzak", al turcului Nuri Bilge Ceylan, pentru prima oara la Cannes, exercitiu de ucenicie la scoala lui Antonioni si Anghelopoulos pe tema "distantei" dintre oameni. Nu stiu de ce trebuie sa-l caut pe autorul "Aventurii" pe malul Bosforului. Mai sunt si alte nuante pe care le pricep mai greu, ca observatoare a unui mare festival cum este Cannes-ul: de ce tarsaitul imaginilor trece drept subtilitate, pornografia - drept "radicalism" si, una peste alta, de ce acest sentiment ca cinematograful s-a mutat in alta parte? Poate ma lamureste, peste cateva ore, Clint Eastwood, un ultim concurent.