VIDEO „Shame“, cu Michael Fassbender, la Festivalul Internaţional de Film Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai bune filme de la Festivalul Internațional Bucureşti, între care "Shame", "Crimele din Snowtown" şi "Tiranozaur", se întorc între 15 şi 19 august la Noul Cinematograf Al Regizorului Român (NCRR), din cadrul Muzeului Ţăranului Român din Capitală. Intrarea la film este 10 lei, la preţ întreg, sau 7 lei pentru studenţi.

La NCRR, publicul va avea ocazia de a viziona în exclusivitate producţii de top incluse în programul Festivalului Internaţional de Film Bucureşti (B-EST IFF): "Shame", în regia lui Steve McQueen, "Crimele din Snowtown" de Justin Kurzel, "Submarine" de Richard Ayoade şi câştigătorul trofeului B-est: "Tiranozaur/ Tyrannosaur" de Paddy Considine, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Publicul va putea vedea şi "We need to talk about Kevin" de Lynne Ramsay şi "Balada triste de trompeta" de Alex de La Iglesias. Ultimele proiecţii din cadrul programului vor avea loc sub clar de lună, în răcoarea serii.

"Shame" este cel de-al doilea lungmetraj al regizorului irlandez Steve McQueen. Laureat la Veneţia cu premiul FIPRESCI, "Shame" i-a adus protagonistului Michael Fassbender Copa Volpi şi a fost nominalizat la Globurile de Aur (cel mai bun actor), BAFTA (cel mai bun actor şi cel mai bun film britanic) şi Independent Spirit (cel mai bun film internaţional).

"Crimele din Snowtown", al australianului Justin Kurzel, a încins spiritele criticilor care l-au declarat filmul perfect pentru Cannes: crud, deviant, sec, deprimant, ultra-violent şi bazat pe fapte reale.

"Submarine", în regia actorului britanic Richard Ayoade, este un coming of age şarmant/optzecist, setat pe muzica special compusă de Alex Turner de la Arctic Monkeys; aşa ar fi arătat un film cu adolescenţi făcut de Jean-Luc Godard, dacă Godard ar fi ascultat vreodată The Smiths. Lansat la Sundance 2011, filmul a fost nominalizat la BAFTA 2012 pentru cel mai bun debut.

Nu putea să lipsească din retrospectivă şi câştigătorul trofeului B-est, "Tiranozaur/ Tyrannosaur" de Paddy Considine, care debutează în regia de cinema cu un film britanic pur şi dur, genul de film care face rău şi care o face al naibii de bine. Pelicula a primit premiul pentru regie şi premiul special al juriului pentru interpreţii principali, Peter Mullan şi Olivia Colman, la Sundance 2011, dar şi premiul BAFTA 2012 pentru cel mai bun regizor debutant.

Festivalul Internaţional de Film Bucureşti reprezintă prima mare competiţie cinematografică de lungmetraje organizată la Bucureşti, începând din anul 2005. Ediţia din 2012 a festivalului s-a desfăşurat între 19 şi 25 martie.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite