Muzeul romanesc de arta populara de la New York - un "frate handicapat"

"Irina, fratele tau handicapat a implinit 20 de ani si trebuie sa ma ajuti sa facem ceva. Ori il ingrijim impreuna, ori ma sustii sa il plasam undeva unde sa fie bine primit si sa i se acorde toata atentia necesara". Aceasta nu este, asa cum v-ati astepta, conversatia dintre o mama si o fiica, in legatura cu un frate mai mic care are probleme grave de sanatate, ci rugamintea unei mame care-si implora fiica sa o ajute in sustinerea unui muzeu.

"Fratele handicapat" este singurul muzeu de arta populara romaneasca din Statele Unite ale Americii, cuprinzand cea mai mare colectie de arta etnografica europeana din SUA, dupa cea ucraineana din New York. Acum 20 de ani, in 1983, Mihai si Rodica Perciali deschideau, la Chicago, o expozitie de arta populara romaneasca, expunand, de fapt, colectia familiei, adusa din tara, de-a lungul anilor. De atunci au fost organizate peste 120 de expozitii, programe culturale si educative, participari la targuri cu tematica etnica. Una dintre cele cinci expozitii organizate in New York a fost gazduita, in 1998, de GALLERY 2nd de la World Trade Center, aceasta fiind cea mai mare expozitie culturala romaneasca din New York din ultimii 60 de ani. Rezultatele tuturor acestor eforturi au fost numeroasele ecouri in mass-media americana: aparitii pe NBC, ABC, CNN, articole si interviuri in publicatii americane importante. Recunoasterile din partea statului american nu au intarziat nici ele, "Romanian Folk Art Museum" primind, la cea de-a 25-a editie a Targului International de Arta Populara, organizat anual la Chicago, premiul I. De asemenea, Rodica Perciali a fost premiata pentru imbogatirea, prin muzeu, a culturii americane. Din pacate, chiar daca in America muzeul face cariera, mai ales ca de patru ani are si un sediu propriu, in Philadelphia, foarte putini romani de acasa stiu de existenta lui. Ca sa nu mai vorbim de sprijinul din partea autoritatilor romane, care ar putea promova spatiul respectiv sau ar putea inlesni anumite tranzactii. De exemplu, numai pentru a se face o evaluare din partea comisiei de patrimoniu, pentru mobilierul traditional din lemn ce urma sa fie expus la Philadelphia, Rodica Perciali a trebuit sa faca trei drumuri in Romania, din aceasta cauza expozitia, desi trebuia vernisata anul trecut, urmand sa fie deschisa publicului american abia in aceasta toamna. Sediul din Philadelphia are si o galerie, de unde se pot achizitiona obiecte de lut, oua incondeiate, covoare, obiecte din lemn sculptat, toate facute de creatori romani si toate ambasadori ideali ai culturii noastre traditionale. Romania nu a reactionat nici macar la stimulul financiar, majoritatea contractelor facute cu UCECOM, de exemplu, prin care se realizau exporturile, ajungand, pana la urma, sa nu se mai concretizeze. La implinirea a 20 de ani, Rodica Perciali ar fi vrut sa celebreze intr-un fel aparte muzeul, dar curajul pare sa o fi parasit. "Pentru a nu disparea, muzeul are nevoie de oameni si de programe pe care nu le mai poate face singura. Am obosit si imi pun in pericol chiar relatiile cu fiica si sotul meu care, de multe ori, nici nu mai vor sa auda de acest muzeu, atat de mult ne-a macinat si ne-a muncit in toti acesti ani. Dupa 20 de ani, visul de a ajuta tara se destrama". Pentru cei care nu pot ajunge pe insula romaneasca din centrul Philadelphiei pentru a se convinge de patrimoniul exceptional (cu totul remarcabil este un interior complet din sudul Transilvaniei), exista www.erols.com/romuseum. Versiunea virtuala a muzeului este infloritoare si nimic nu te face sa te gandesti ca in spatele exponatelor se ascunde un mare flagel. Nu e vorba de molii, de carii, de umezeala care ar distruge culorile sau de timpul care deterioreaza, ci de o boala pentru care inca nu s-a gasit nici un remediu - nepasarea.