Mozart - 250 de ani de la naştere

Laudamus Anul aniversării lui Mozart este învestit, încă de la primele sale secvenţe, de şansa noastră în a-l descoperi pe marele artist, în a-l înţelege mai bine, în a-l apropia de

Laudamus
Anul aniversării lui Mozart este învestit, încă de la primele sale secvenţe, de şansa noastră în a-l descoperi pe marele artist, în a-l înţelege mai bine, în a-l apropia de sufletul nostru. În ierarhia valorică stabilită de trecerea timpului există opere celebre şi altele aproape uitate, există partituri adesea cântate şi altele arareori reluate. Vom asculta de-a lungul acestui răstimp prea multă muzică de Mozart? Întrebare retorică! Revenind mereu asupra ideilor legate de existenţa artistului, suntem îndemnaţi a compara muzica din capodoperele sale cu pagini morale testamentare, căci Mozart ne învaţă cum să avem curajul de a ne asuma, fără dezolare, laşitate sau pesimism, hotărârile destinului.
De fapt, ce poate fi ignorat din ceea ce ne-a dăruit Mozart? Nimic, decât cu riscul de a pierde ceva preţios, care ne aduce bucuria propriei noastre înnobilări în confruntarea cu atotputernicia frumuseţii fără de moarte.
Breviar
Wolfgang Amadeus Mozart impune vocaţia paneuropeană a clasicismului vienez, prin cuprinderea, în anii timpuriei sale cariere artistice, a tuturor aspectelor de creaţie proprii muzicii vieneze (Haydn), germane (Emmanuel Bach), franceze (Gluck), engleze (Johann Christian Bach), italiene (Sammartini, Padre Martini), elemente care se adaugă instruirii sale profesionale sub ghidajul părintelui său Leopold Mozart. Geniul său, de unică forţă, îndreaptă în mod hotărâtor destinul muzicii spre orizonturile Romantismului, prin mixajul subtil al manierei galante, stilului sensibil şi rococoului, în dialog cu expresivitatea şi dramaturgia muzicală a curentului preromantic Sturm und Drang. Cu vocaţia divină a perfecţiunii, ce-i caracterizează creaţiile, Mozart aduce în toate genurile modele unice de noutate bazată pe tradiţie, conferind discursului muzical virtuţi emoţionale şi spirituale revelatoare. Virtuoz al pianului şi viorii, dirijor, artistul realizează un interesant transfer al experienţei interpretative în componistică, sub semnul unităţii surprinzătoare a comunicării mereu desăvârşite de-a lungul experienţelor creatoare, în care inovaţia nu este niciodată un scop urmărit, ci o necesitate de perpetuă descoperire. Un joc? Poate, dar, ca întotdeauna la Mozart, jocul este răspunsul la întrebările grave ale perfecţiunii şi spiritului ca ideal. Rossini spusese cândva, ceea ce rimează cu muzica aceasta, că Mozart este "bucuria tinereţii".
Creaţia instrumentală are reliefuri speciale în domeniul pianului (miniaturi, cicluri variaţionale, sonate), viorii sau flautului (seriile sonatelor duo), la care se adaugă lucrările pentru variate ansambluri camerale (triouri, cvartete, cvintete) în care valoarea devine reper istoric în evoluţia genurilor respective. Pentru muzica de cameră este hotărâtoare şi contribuţia sa în crearea cadrului specific pentru poezia cântată a liedului. Genul concertant cunoaşte împliniri neîntâlnite până la el, nu numai în privinţa pianului (27 de concerte cuprinse în literatura esenţială), ci şi a viorii (concertele, Simfonia concertantă cu vioară şi violă) sau a altor instrumente ce ies din anonimat (flaut, clarinet, oboi, harpă, fagot, corn, trompetă, Simfonia concertantă pentru suflători). În ce priveşte continuarea drumului simfoniei vieneze, a cărei evoluţie se intersectează cu cea haydniană, Mozart problematizează genul pe toate coordonatele - structură a ciclului, complexitate a formelor, preferinţa pentru forma sonată, pentru sonata-fugă, coloristica registraţiei, polifonia scriiturii şi concepţia dramaturgică. Statutul de capodoperă este şi aici evident, nu numai în "trilogia finală" (Simfoniile nr. 39, 40, 41), ci şi în partituri anterioare, de primă tinereţe (mica Simfonie în sol minor, Simfonia "Haffner", Simfonia "Linz", Simfonia "Praga"). Nu se pot omite multele clipe destinate ambientalului, cu serenadele, divertismentele, casaţiunile ce au luminat viaţa socială a salzburghezilor şi vienezilor din timpul său. Domeniu predilect pentru Mozart prin temperament şi vocaţie, încă din anii copilăriei, teatrul muzical însumează, de asemenea, capodopere care beneficiază de experienţa contemporanilor şi conferă genului operei o complexitate uimitoare prin fina împletire a factorului psihologic cu cel dramaturgic, în variate specii de operă germană-singspiel (Bastien şi Bastiene, Răpirea din serai, Directorul de scenă, Flautul fermecat), de operă bufă cu manieră italienizantă (La finta Giardiniera), pastorală (Ascanio in Alba), operă comică (Nunta lui Figaro, Cosi fan tutte), operă seria (Mitridate, Lucio Silla, Idomeneo, La clemenza di Tito), drama giocosa (Don Giovanni). Complementul religios adaugă acestui tezaur valori de primă mărime în liturgic ( Exultate Jubilate, Missa în do minor, Missa "Încoronării") şi în ritualul funebru (Recviem, Muzica funebră masonică). Noutatea extraordinară a discursului muzical mozartian îl situează pe artist printre aştrii acestui mileniu, invitând la o perpetuă descoperire a ideilor şi sentimentelor care fac din ea un giuvaier nepreţuit. Dacă, dincolo de aceasta, există şi ne uimeşte scânteia genialei sale inspiraţii, acesta nu este rodul hazardului, ci bunăvoinţa lui Mozart faţă de contemporanii şi urmaşii săi.
Mărturii
Putem de asemenea citi un veritabil Decalog imaginat de Emil Cioran, sub genericul "Mozart sau întâlnirea mea cu fericirea". Există, în imaginile-cuvinte ale filosofului, un imens efort de pătrundere a sensurilor, dar, totodată, şi dorinţa de a ne aduce cât mai aproape de subiectul său predilect. Iată, deci, acest surprinzător Decalog, care merită o lectură aprofundată:
"- Omul nu poate fi esenţial decât în nefericire. Oare Mozart ne atrage numai ca excepţie?
- Oare numai de la Mozart am învăţat adâncimea seninătăţilor?
- De câte ori ascult această muzică, îmi cresc aripi de înger.
- Nu vreau să mor, fiindcă nu pot concepe că odată îmi vor fi definitiv străine aceste armonii.
- Muzica oficială a Paradisului.
- De ce nu m-am prăbuşit? M-a salvat ceea ce este mozartian în mine.
- Mozart? Golurile în nefericirea mea.
- De ce iubesc pe Mozart? Fiindcă el mi-a descoperit ce puteam fi dacă nu eram opera durerii.
- Simbolurile fericirii: ondulaţia, transparenţa, puritatea, seninătatea?
- Ondulaţia: Schemă formală a fericirii (Revelaţie mozartiană)"
Comparaţiile de planuri şi idei ne copleşesc. De fapt, la Emil Cioran nu există neapărat un răspuns: "Adieri funebre în graţia mozartiană... Cine nu le descoperă nu ştie că graţia este un triumf asupra tristeţii şi că nu există, în fond, decât graţie melancolică. Un andante mozartian nu ne invită totdeauna la fericire... Nimic nu ne face să credem că, înainte de căderea sa, Mozart n-a trăit într-o lume pură, într-o altă lume. Nimeni nu cântă paradisul fiindcă nu-l are, ci fiindcă nu vrea să-l piardă."

"Ce altceva este geniul decât acea forţă productivă care iscă fapte vrednice să fie lăudate de natură şi de Dumnezeu, fapte care au urmări şi dăinuie. Toate operele lui Mozart sunt în felul acesta. E în ele, o forţă creatoare care se continuă din generaţie în generaţie şi care nu cred că se va risipi sau va seca atât de curând? Fiecare om extraordinar are o anumită menire, pe care e chemat să o îndeplinească?" (GOETHE - Convorbiri cu Eckermann)

"Alegem, din scrierile lui Emil Cioran, un exerciţiu stilistic avându-l în centru pe Mozart, aşa cum ni-l propune filosoful, pe bolta speranţelor şi aspiraţiilor noastre. Cioran ne învaţă că... "În muzica lui Mozart, aeriană, uşoară, transparentă şi graţioasă, fină dincolo de orice închipuire şi imaterială până la iluzie, dispar crispările, suficienţa şi moartea. Recomand muzica lui Mozart ca un remediu împotriva disperării, căci în evoluţiile ei nu poţi simţi altceva decât o luminoasă poezie a existenţei. Ea este echivalentul sonor al azurului."

"Cosi fan tutte", pe scena Operei Naţionale din Bucureşti
Considerată cea mai melodioasă operă a lui Mozart, "Cosi fan tutte" ("Aşa fac toate"), în două acte, pe un libret de Lorenzo da Ponta, este pusă în scenă la Opera Naţională Română, sărbătorindu-l pe geniul de la Salzsburg, de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 250 de ani. La repetiţiile de marţi seara, conducătorul muzical al piesei, Vlad Conta, nu a spus "Stop!" decât de două ori, calm şi mulţumit de tinerii solişti de pe scenă, felicitându-i în parte şi încurajându-i în pauză. Orchestra însoţeşte vocile dumnezeieşti ale interpreţilor. În debutul actului întâi îl vedem pe bătrânul Don Alfonso pe un scaun, într-un colţ, în umbră. Decorul este simplu. O cortină transparentă, o fântână improvizată pe care plutesc vaporaşe din hârtie şi două şezlonguri. Totul este alb, parcă rupt din Rai. Doi juni ofiţeri, Guglielmo şi Ferrando, se duelează în cuvinte pentru a-şi lăuda iubitele, surorile Dorabella şi Fiordiligi. Prietenul lor mai vârstnic, Don Alfonso, râde în barba sură şi pune la cale un plan. "Este vorba de o muzică genială. Este o piesă foarte specială, singulară. Este foarte greu de stabilit dacă este o operă seria sau bufă. O comedie sau dramă. La fiecare măsură, inflexiune sau personaje vom întâlni aceste două ipostaze. şi situaţiile sunt ambigue. E vorba de o farsă, dar depăşeşte acest stadiu. La Mozart se pot deschide drumuri şi viziuni cu totul şi cu totul complexe şi deosebite", ne-a declarat dirijorul Vlad Conta. În seara aceasta şi mâine seară, la ora 18.30, publicul are acces gratuit la repetiţiile generale, premiera oficială urmând să aibă loc duminică la aceeaşi oră. "Este o lucrare plină de verb, superbă, dar care trebuie lucrată exact ca un filigran, ca o bijuterie. Fiecare detaliu trebuie reliefat", spune concert-maestrul Cătălin ţuţuianu. "Ca stânca nemişcată în faţa vântului şi a furtunii, acest suflet rămâne ferm în credinţă şi iubire", se amăgesc cele două domnişoare, convingându-se una pe cealaltă că pot rezista tentaţiilor. "?Cosi fan tutte? este o situaţie de viaţă pe care foarte mulţi au împărtăşit-o şi au trăit-o", ne-a mărturisit, după repetiţiile la primul act, solista Irina Iordăchescu.

Să ne rememorăm, în încheiere, un moment extrem de impresionant - interpretarea Recviemului de către corul şi orchestra Filarmonicii bucureştene, sub conducerea lui Cristian Mandeal, având ca solişti pe Felicia Filip, Carmen Oprişanu, Ionel Voineag şi Gheorghe Roşu. Momentul realizării acestei versiuni live este cel al deschiderii uşilor Ateneului la primul concert dăruit oamenilor aflaţi încă în plin tumult al evenimentelor, după decembrie 1989. Da, am fost şi eu în clipa aceea de puternică emoţie printre cei care ascultau muzica lui Mozart ca ofrandă adusă martirilor Revoluţiei. Un Cristian Mandeal trăitor al dramei, o orchestră unită cu corul în oficierea slujbei funebre în care singura lumină erau florile celor patru glasuri soliste. Mânie, reţinere, lacrimă, invocare, tristeţe, mândrie, iubire, speranţă, stări convergente ale acestei miraculoase întâlniri cu eternitatea. Neuitată rămâne emoţia greu de stăpânit când, la primele sunete din Lacrimosa, toţi ascultătorii s-au ridicat în picioare, rugându-se împreună, uniţi de muzica lui Mozart. Am retrăit acele clipe şi, să o spunem, după atâţia ani care au trecut, sunt convins că la noi a cânta Mozart a fost dintotdeauna un act de sfinţire a sufletului.

Amadeus, aniversat la Sala Radio
Una dintre cele două săli de concert ale Capitalei, Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii, găzduieşte zilele acestea în organizarea Formaţiilor Muzicale Radio conduse de Nicolae Costin un interesant Festival Mozart. Primele concerte au loc chiar acum, în preajma aniversării celor 250 de ani de la naşterea lui Wolfgang Amadeus la Salzburg, iar seria acestora se va încheia de-abia în vară. Orchestra Naţională şi Corul Radio dirijate de Tiberiu Soare pregătesc, astăzi, un program vocal-simfonic cuprinzând motetul Exultate Jubilate, Simfonia concertantă pentru vioară şi violă (cu Mihaela Martin şi Nobuko Imai) şi Misa Încoronării. "Credem că pentru Formaţiile Muzicale Radio a devenit o marcă programul de concert care atrage atât prin repertoriu, cât şi prin valoarea prezentă şi nu prin cea trecută a interpreţilor şi a dirijorilor. Ca şi în cazul stagiunii, noi credem de pe acum în reuşita acestui Festival Mozart pe care l-am dorit a fi un adevărat regal al muzicii geniului de la Salzburg. Începând cu încântătorul repertoriu cameral şi terminând cu marile lucrări vocal-simfonice, muzica lui Mozart va constitui în această lungă şi minunată călătorie festivalieră declaraţia de respect şi dragoste pe care Formaţiile Muzicale Radio o fac publicului de toate vârstele", a declarat Nicolae Costin, directorul Formaţiilor Muzicale Radio.