Moderniştii, la mare preţ afară, subestimaţi în ţară

Pe piaţa mondială, generaţia 1930 domină recordurile de autor, iar în România aproape că nu există. Tzara, Brauner, Iancu, Perahim şi M.H. Maxy sunt artişti români reprezentativi pentru mişcarea modernistă europeană, însă la Bucureşti ei sunt aproape necunoscuţi.

69% din operele vândute în lume în 2010 au fost de artă modernă. Topurile sunt dominate de ilustratorii cărţilor lui Tristan Tzara, „preşedintele" dadaismului: Alberto Giacometti, Pablo Picasso, Hans Arp, Salvador Dali, Joan Miro, Henri Matisse, Paul Klee, Yves Tanguy, Georges Braque sau Vasili Kandinski.

Cu frontispicii, aqua-forte, desene, portrete sau litografii semnate de aceştia, cărţile lui Tristan Tzara sunt o adevărată colecţie de artă modernă originală, iar prietenii şi colaboratorii săi obţin la licitaţii cifre care în România sunt încă greu de crezut: 361 de milioane de dolari - cifra de afaceri pentru Picasso în 2010; opere de Giacometti s-au vândut în cuantum de 213 milioane de dolari; Matisse a avut tranzacţii de 174 milioane de dolari. Sunt „preţuri de ciocan", obţinute în licitaţii.

„Futurism" pe piaţa artei

În România doar două picturi avangardiste au făcut vânzări memorabile. Max Herman Maxy, „Trei muzicieni", s-a adjudecat în decembrie 2010 cu 118.250 de euro. Un dadaist, Marcel Iancu, a ridicat cota la 130.000 de euro.

În rest: Brauner a fost în licitaţii şi nu s-a vândut, iar Jules Perahim este mai prezent pe okazii.ro decât în galerii. Ponderea lucrărilor moderniste este infimă.

Lucian Georgescu, patronul galeriei Colors Art, este un român stabilit de două decenii în Franţa. El s-a întors în ţară pariind totul pe moderniştii români, pe care îi recuperează în Paris şi îi revinde în Bucureşti. Afacerea merge prost: „Aici există gust doar pentru clasici şi contemporani, ca un pod care trece peste avangardişti". El spune că peste hotare doar aceştia din urmă au cotă, în timp ce pictorii români cu mare notorietate, fie Grigorescu, fie Pallady, nu sunt cumpăraţi de francezi pentru că „nu sunt buni".

În viziunea caselor de licitaţii, lucrurile sunt ceva mai nuanţate: „Nu este încă momentul pentru avangardă", spune Alexandru Bâldea de la Artmark, explicând că piaţa este totuşi la început şi sunt căutate valorile sigure, arta clasicizată, certificată prin includerea ei în patrimoniu. Avangarda şi experimentele vor fi gustate abia peste câţiva ani.

Contemporanii vând, dar vând ieftin

Tradiţionaliştii şi impresioniştii de la sfârşit de secol al XIX-lea şi început de secol al XX-lea sunt cei care domină piaţa şi obţin cu regularitate preţuri de peste 50.000 de euro.

Moderniştii sunt aproape inexistenţi în Bucureşti, iar contemporanii vând mult, însă la preţuri de 5.000 de euro, ±90%. Şi aici, ca şi în cazul moderniştilor, avantajaţi sunt pictorii care lucrează în străinătate, campion fiind, de la Paris, Nicolae Maniu, cu vânzări de peste 100.000 de euro pe lucrare.

993.000 de dolari a obţinut în 2008, la Sotheby's NY, lucrarea „Ultratablou biosensibil" a lui Victor Brauner.

Opinia expertului:
Valeriu Vochiţă
Director Galeria Art And Life

Cataloagele, o centură de siguranţă pentru colecţii

Prezenţa unei opere într-un catalog de autor sau de expoziţie este reconfortantă pentru colecţionari, fiind o garanţie incontestabilă a autenticităţii lucrării, mai ales dacă pe spatele ei regăsim şi etichetele de participare la expoziţii. De altfel, nicio casă de licitaţie sau galerie nu va vinde o asemenea pictură fără să menţioneze expoziţia şi catalogul respectiv.

Să nu uităm însă că foarte multe tablouri excepţionale, unele dintre ele capodopere ale anumitor pictori, nu au fost expuse niciodată în ultimii 50-60 de ani şi, în consecinţă, nu figurează în niciun catalog. Doar două exemple: colecţia Elena Bîrzu, unde adevărate capodopere ale pictorilor N. Tonitza, Iosif Iser sau Francisc Şirato au fost scoase din rame şi ascunse zeci de ani din teama de a nu fi confiscate în timpul regimului comunist. Un alt exemplu este cel al doctorului Anca Emanuel. În colecţia sa au existat 17 tablouri ale marelui maestru Theodor Pallady şi niciunul nu apare în vreun catalog, din simplul motiv că doctorul Anca era atât de ataşat de aceste lucrări încât nu se putea despărţi de ele nici măcar pe perioada cât ar fi durat expoziţia.

De câte ori a fost solicitat, a împrumutat cu drag alte tablouri, ale altor pictori, precum Petraşcu, Grigorescu, Dărăscu, dar niciodată un Pallady.
Absenţa din cataloage nu este o „atestare negativă", însă prezenţa, alături de relaxare, duce şi la creşteri de preţ, colecţionarii mai puţin experimentaţi fiind şi ei încurajaţi de o asemenea certificare a autenticităţii şi valorii.

Artişti şi cote

Marcel Iancu, alias Janco Dada

Co-fondator al mişcării dadaiste, Marcel Iancu este un pictor şi arhitect româno-israelian. Doar două picturi au fost vândute în România, una dintre ele, „Port" (foto), cu 130.000 de euro. Mai numeroase sunt lucrările în tehnică mixtă, unde avem preţ mediu anual de circa 450 de euro. În străinătate, cel mai scump tablou de „Marcel Janco" a fost vândut în 1989 cu 137.000 de euro. Alte două lucrări au trecut de 100.000 de euro. Artprice consemnează 514 picturi de Janco vândute la licitaţii, preţul cel mai frecvent pentru uleiuri fiind de 30-40.000 de euro.

Top 10 vânzări la licitaţii

Recorduri de autor în România în 2010

1. Nicolae Grigorescu „Păstoriţă" 175.000 de euro ( Foto)
2. Ştefan Luchian „Garoafe" 140.000 de euro
3. Nicolae Tonitza „Golgota" 125.000 de euro
4. Max Herman Maxy „Trei muzicieni" 118.250 de euro
5. Ion Ţuculescu „Noapte la Ştefăneşti" 100.000 de euro
6. Theodor Pallady „Natură statică cu crizanteme galbene" 67.500 de euro
7.  Francisc Şirato „Lila în galben" 50.000 de euro
8.  Gheorghe Petraşcu „Case la Chioggia" 50.000 de euro
9.  Samuel Mützner „Legendă antică" 46.000 de euro
10. Nicolae Dărăscu „Natură statică cu bujori şi cărţi" 42.000 de euro. ;

*Sursa: „Indexul pieţei româneşti de artă"