Mihai Constantin: „Sunt un tip timid. Nu ştiu să fac faţă vedetelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a ratat un premiu UNITER, actorul joacă în spectacolul „S-a sfârşit cum a-nceput”, care va avea premiera la 3 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti. La Teatrul Metropolis, artistul repetă rolul Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor“, după Shakespeare, pus în scenă de Alexandru Tocilescu.

Eşti marele perdant la premiile UNITER de anul acesta, la categoria „Cel mai bun actor în rol principal". Cum comentezi că premiul s-a dus la George Mihăiţă?

Nu mă surprinde. Am privit nominalizarea ca pe o surpriză, am mai fost nominalizat într-un spectacol care se numea „Poveste de iarnă", acum 16 ani. Şi, timp de 16 ani, din diferite motive, nu numai că n-am luat premiu, dar n-a mai auzit nimeni de mine, deşi consider că am făcut nişte lucruri importante, începând cu rolul Claudius, din spectacolul „Hamlet", montat de Tompa Gábor la Craiova, după aceea au urmat „Woyzeck", „Ubu înlănţuit" sau „Oblomov"...

Dorina Lazăr premiată pentru întreaga carieră, la TIFF
Aceeaşi piesă, alţi regizori!
Artistul Mihai Mihalcea a murit! Trăiască Farid Fairuz!

De ce crezi că ai fost ignorat?

S-au întâmplat nişte paradoxuri de fiecare dată.

„Oblomov", pus în scenă de Tocilescu la Bulandra în 2003, a luat premiul UNITER pentru „Cel mai bun spectacol" şi nimeni altcineva, nici regizorul, nici actorul principal, nici actorii din rolurile secundare nu au luat vreun premiu. Întreb: cum se poate întâmpla asta?

Te-a încurajat tatăl tău, George Constantin, să dai la teatru?

Înainte de a muri, tata m-a văzut într-un spectacol şi i-a spus mamei că-s pe picioarele mele şi că sunt talentat. Nu m-a încurajat niciodată să dau la teatru. Sunt în aceeaşi situaţie cu copiii mei, Matei şi Maria, care au zece, respectiv, şapte ani. Şi ei vor să cocheteze cu această meserie. La fel, nu-i încurajez.

De ce spui asta? Te-a dezamăgit această profesie?

Am trecut prin nişte lucruri, nu de fiecare dată frumoase. Am avut însă o mare şansă să pot trăi din această pasiune a mea care este teatrul, să am succes, să fiu apreciat. Acum îmi dau seama că nu puteam face altceva decât teatru.

Cum te-a influenţat mediul în care ai crescut? Mama ta este mezzosoprana Iulia Buciuceanu, iar mătuşa - Tamara Buciuceanu-Botez.

Mergeam la teatru foarte des, mergeam şi la operă în permanenţă. Ştiam pe de rost operele în care cânta mama. Este un mare privilegiu să poţi să faci parte dintr-o asemenea familie, dintr-o asemenea „zeamă bogată", să ai nişte părinţi care să fie nişte repere în teatrul şi opera românească. Mai mult, sunt fericit că am senzaţia că semăn cu tata din ce în ce mai mult.

Ce-ai învăţat de la tata?

 Am avut mare noroc că a fost cineva care să mă tragă de mânecă şi să-mi zică: „Trezeşte-te, succesul ăsta e efemer, azi eşti sus, purtat pe braţe, mâine poţi să fii la pământ".

Am înţeles de la tata că în teatru e ca-n dragoste, nu merge cu minciuni, cu amăgiri şi că trebuie să fii foarte serios. Am învăţat de la părinţii mei să fiu un om modest. Singurele mele ieşiri în public sunt spectacolele, premierele la film. Sunt un tip timid. Nu sunt o vedetă, sunt o personalitate (Râde).

image

Răzvan Vasilescu şi Mihai Constantin în „Sfârşit de partidă“

„Mi-aş dori să cânt, în rest le-am făcut pe toate"

Ce a însemnat rolul Clov din „Sfârşit de partidă", cu care ai ratat UNITERUL?

A fost o întâlnire extraordinară cu colegii şi cu regizorul. N-a fost uşor deloc, a fost o luptă între personalităţile fiecăruia dintre noi, care s-au ciocnit continuu. Ne-am certat, ne-am împăcat. Piesa lui Beckett are o poezie nesfârşită, tăcerea e foarte importantă în acest spectacol şi Alexandru Tocilescu ne-a făcut s-o punctăm foarte bine.

Vorbeşte-mi despre întâlnirea cu Alexandru Tocilescu, care te-a distribuit în roluri principale în toate marile lui spectacole. Acum repeţi cu el „Nevestele vesele din Windsor", la Metropolis. Te simţi un actor fetiş?

Da, se poate spune şi aşa (Râde). Îl joc pe Falstaff acum, la Metropolis, nu puteam face un alt rol în piesa lui Shakespeare, „Nevestele..." . Întâlnirile mele cu Alexandru Tocilescu au fost de fiecare dată extraordinare, Toca, cum îi zicem noi, este un artist desăvârşit, un tip liber, care nu are complexe, un om căruia nu îi e frică de nimic. E un tip pe care eu îl iubesc foarte tare. Am făcut multe spectacole împreună, ne-am şi distrat foarte mult. E un lucru nemaipomenit ca relaţia dintre regizor şi actor să fie bună, să funcţioneze în acest mod omogen şi simbiotic.

În teatru e ca în dragoste: e greu să te cunoşti, îţi trebuie răbdare şi grijă faţă de celălalt. E un cuvânt important acesta: grijă. Regizorul trebuie să-ţi dea senzaţia că te iubeşte foarte mult şi că din partea lui ai maximă încredere şi apreciere. Atunci, tu, ca actor, poţi să te deschizi şi poţi să-i oferi tot ce e mai bun din tine.

Cu spectacolul „Elisaveta Bam" (2006), de la Bulandra, te-ai întors la muzică.

Mi-aş dori să cânt, în rest le-am făcut cam pe toate. Una dintre pasiunile mele este muzica, pe lângă teatrul radiofonic, care e o pasiune adiacentă extraordinară, tot moştenită de la tata. Toca lucrează într-o paletă foarte largă de la „Oblomov", la „Elisaveta Bam" până la „Sfârşit de partidă". Ţin foarte mult la el şi cred că ne întâlnim cu adevărat.

„Mă irită faptul că-s confundat cu Ionică"

Actorul, în vârstă de 45 de ani, a jucat şi-n multe filme, iar personajul care l-a făcut celebru este Ionică din seria „Liceenii", regizată de Nicolae Corjos. „Mă irită faptul că am făcut filmul în 1985 şi toată lumea mă confundă cu personajul Ionică (foto). Am făcut nişte roluri importante între timp. Oamenii îşi aduc aminte doar de rolul ăsta şi e destul de frustrant", spune actorul. Recent, a jucat rolul directorului de închisoare din „Eu când vreau să fluier, fluier". „Am aici un rol mic, dar toată lumea m-a felicitat. Filmul totuşi nu e pasiunea vieţii mele", precizează actorul.

image

Acum la Teatrul Bulandra repetă la spectacolul „Din însemnările unui necunoscut", după Dostoievski, proiectul lui Ion Cojar, continuat de regizorul Alexandru Darie, care l-a mai distribuit pe Mihai Constantin în „Mephisto", „Poveste de iarnă" sau „Trei surori".

„E un spectacol pe care l-a început profesorul meu, Ion Cojar, i-am promis că o să-l termin. E foarte important acest proiect. Alexandru Darie e unul dintre cei mai importanţi regizori cu care am lucrat eu, are un instinct extraordinar. S-ar putea să fim trei generaţii pe scenă acum: Tamara, eu şi fiul meu, Matei", spune Mihai Constantin.

În prezent, actorul pregăteşte spectacolul „S-a sfârşit cum a-nceput", regizat de Horaţiu Mălăele. Premiera va avea loc la 3 iunie, la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite