Mihai Maniutiu: "Mi-am chemat samanii mei..."

La mijlocul lunii octombrie, zongora maramureseana a rasunat la Seul. Trupa Teatrului de Stat din Oradea a prezentat in Coreea de Sud spectacolul Electra, dupa Sofocle si Euripide, in regia lui Mihai

La mijlocul lunii octombrie, zongora maramureseana a rasunat la Seul. Trupa Teatrului de Stat din Oradea a prezentat in Coreea de Sud spectacolul Electra, dupa Sofocle si Euripide, in regia lui Mihai Maniutiu, cu Mariana Presecan si Marian Ralea in rolurile principale si cu participarea Grupului Iza din Maramures. Publicul coreean a primit Electra cu un entuziasm intru totul comparabil cu cel al romanilor care l-au aplaudat, cateva zile mai tarziu, la Bucuresti, in deschiderea Festivalului National de Teatru. Despre ceea ce-i uneste pe coreeni si romani, pe filiera teatrala, am stat de vorba cu regizorul Mihai Maniutiu.
- Ati stat numai cateva zile la Seul, ar fi dificil sa vorbim despre diferentele dintre cultura noastra si cea coreeana, dar ati reusit, probabil, sa va dati seama, din reactiile spectatorilor, daca ei au un alt simt al tragicului decat romanii. Cum au primit Electra?
- Cred ca sunt foarte multe lucruri care ne unesc. Ei au trait printr-o mare pustiire, razboiul, pe care o vezi din felul in care au reusit sa reconstruiasca orasul Seul, cu o forta uriasa. Numai intr-un oras complet distrus poti face bulevarde cu zece benzi. Unde, in Bucuresti, s-ar putea face asa ceva? Ei au trecut printr-o mare devastare, dar si-au revenit senzational, au reconstruit - nu vorbesc despre toata Coreea, ci doar despre Seul, din care am vazut putin - au facut un megalopolis in care traiesc aproximativ 15 milioane de oameni. Interesant e faptul ca acestia s-au concentrat in oras avand o cultura anterioara traditionala. Prin urmare, suntem foarte aproape unii de altii. Si noi am trecut printr-o pustiire - comunismul - care, prin lungime, a avut o intensitate cumplita. Deosebirea e ca la ei raul a fost concentrat. In acelasi timp, cum spuneam, tiparul lor fundamental este, ca si la noi, cel de societate traditionala. In prima seara petrecuta la Seul am fost uimit de multimea bisericilor crestine si de multimea crucilor luminate asezate pe blocuri. Am intrebat si mi s-a spus ca religia majoritara in Coreea este crestinismul - sunt 11 milioane de crestini, 10 milioane de budisti si restul amestecati.
Cat despre Electra, ceea ce cred ca a apropiat publicul de spectacol cu mare usurinta este traditia lor, conform careia distanta dintre vii si morti este foarte mica, nu este cea din cultura europeana. La fel se intampla in traditia maramureseana. Mosii, stramosii sunt prezenti, se vorbeste despre ei, ba mai mult, se tine cont de ei, ca si cum ar mai fi printre cei vii. Ei sunt prezente efective, care pot determina o decizie.
Prin urmare, am avut bucuria sa intalnesc un public extrem de deschis, in sensul cel mai bun al cuvantului, naiv - fericit, bucuros sa primeasca un spectacol. Acest public deschis si naiv era, pe de alta parte, un public hi-tech, iar contradictia era uluitoare. Sa ai la tine laptop-ul cat un ceas si sa lucrezi pe el pana inainte de spectacol, iar apoi sa te bucuri de ce vezi pe scena intr-atat incat sa incerci sa canti alaturi de Grupul Iza este absolut extraordinar. Sunt oameni incredibil de nesofisticati, intr-o societate extrem de sofisticata din punct de vedere tehnic. Pe scurt, sunt simpli, directi, onesti in ce dau si in ce primesc. Ma asteptam sa fim exotici pentru ei, dar n-am simtit asta nici o clipa.
- "Electra" era cel mai asteptat spectacol dintr-un festival destul de bogat in propuneri spectacologice. Ati reusit sa vedeti vreo productie locala din care sa intelegeti mai mult despre cultura acestei tari sau despre tendintele teatrului de acolo?
- Nu pot sa spun ca i-am cunoscut, dar am simtit cateva lucruri, din ceea ce am vazut, din ceea ce am vorbit cu cei cativa oameni care s-au apropiat de noi in cele patru zile petrecute acolo. Printre acestia s-a aflat profesorul universitar Kim Kwang-lim, intemeietorul scolii de teatru din Coreea de Sud, o scoala foarte tanara, care dateaza de numai 10 ani, dar are deja 2500 de studenti. El a fost si selectionerul festivalului, ne-a chemat dupa ce a vazut Electra la Festivalul de Teatru de la Sibiu. Din cate am inteles, sectorul cel mai puternic este cel de arta traditionala. Dar ce legatura exista intre maramureseni, Electra de la Oradea si coreeni cred ca am inteles din singurul spectacol coreean pe care am reusit sa-l vad acolo. In acest spectacol juca un saman adevarat. Era vorba despre o sarbatoare de invocare a mortilor, dar nu luasera pe cineva care sa joace rolul samanului, ci adusesera un saman adevarat, iar muzica si dansurile traditionale erau conduse de el. Mortii erau invocati pentru a da un raspuns unei probleme concrete: se vinde sau nu terenul pe care este asezat satul? Era exact problema care se poate pune in cativa ani in chiar inima Maramuresului: se vinde sau nu terenul, inclusiv cel de la marginea cimitirului, ca sa se ridice hoteluri? Ca sa afle raspuns, coreenii au facut o piesa si un spectacol, invitand un saman, la fel cum eu nu am trucat muzica maramureseana, ci am adus in spectacol Grupul Iza. Cum s-ar spune, mi-am chemat samanii mei.
- Am o ultima curiozitate: ce raspuns a dat samanul? S-ar putea sa ne fie de folos intr-o zi.
- Decizia a fost "sa nu se vanda!"
Dat fiind ca astazi este aniversarea lui, ii uram regizorului Mihai Maniutiu, in finalul acestui articol, "La multi ani!"