Michael York, invitat de onoare la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) – care va avea loc între 3 şi 12 iunie la Cluj-Napoca (precum şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu) – a anunţat numele invitatului special al celei de-a 10-a ediţii, jubiliară: britanicul Michael York, unul dintre actorii anglo-saxoni emblematici ai ultimei jumătăţi de veac.

Acesta va primi Premiul pentru Întreaga Carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană, decernat, la ediţiile trecute, unor nume precum Claudia Cardinale, Catherine Deneuve sau Franco Nero. Actorul, care va veni alături de soţia sa, Pat York (un reputat artist fotograf), se va întâlni cu publicul TIFF în cadrul unei proiecţii speciale. York, în vârstă de 69 de ani, se alătură astfel altui invitat deosebit al acestei ediţii, reputata actriţă bergmaniană Pernilla August (dar şi mamă a lui Anakin Skywalker, în filmele lui George Lucas).

Peste 220 de filme vor putea fi vizionate la această ediţie a festivalului clujean (inclusiv pe o scenă în aer liber plasată în cartierul Mănăştur), iar numărul invitaţilor este unul record, ajungând la 5-600, a declarat Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF. Regizorul Lucian Pintilie, care este onorat printr-o retrospectivă integrală, va fi prezent la Cluj în ultimele 3 zile, când îşi va prezenta filmele „Balanţa", „Niki Ardelean..." şi „După-amiaza unui torţionar". Selecţie bogată şi la Zilele Filmului Românesc (9-11 iunie): 12 lungmetraje, 4 mediumetraje şi 11 scurtmetraje, printre care „Loverboy", „Principii de viaţă" sau „Stopover". 

“Filmele din competiţie sunt drame intimiste, despre destine individuale surprinse în situaţii-limită."
Mihai Chirilov
director artistic TIFF

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite