Matei Vişniec, pentru trei zile la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dramaturgul va avea întâlniri cu studenţii de la Universitatea de Arte şi va fi prezent la două spectacole adaptate după lucrările sale. Cel mai jucat autor român este invitat al Festivalului Internaţional de Teatru Ludic şi la premiera pe ţară a piesei „Negustorul de timp“.

Lucrările lui Matei Vişniec vor fi subiect de dezbatere pentru trei zile la Iaşi. Printre întâlnirile cu studenţii de la Universitatea de Arte şi elevii de la Liceul „Octav Băncilă", autorul va fi prezent la două spectacole de teatru realizate după lucrările sale.

Astfel, în seara aceasta, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, actorii de la Teatrul Ludic din Iaşi vor pune în scenă „Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia". „Matei Vişniec ne-a onorat invitaţia şi va fi prezent la spectacolul care se va juca cu uşile închise", a afirmat Aurel Luca, organizator al Festivalului Internaţional „Zilele Teatrului Ludic", eveniment care se va încheia vineri cu o altă piesă adaptată după Matei Vişniec. Este vorba despre „Buzunarul cu pâine", care se va juca de la ora 20.00, la Sala Gaudeamus a Casei de Cultură din Iaşi.

Invitat la premieră

Dramaturgul va fi joi invitatul special la „Negustorul de timp", care va fi jucată în premieră pe ţară la Iaşi.
Regizorul Ovidiu Lazăr de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" spune că a ales provocarea de a adapta textul lui Matei Vişniec fiindcă lucrarea propune o dezbatere de actualitate, care atinge pe oricine: criza de timp.

„«Negustorul de timp» este un spectacol despre bucuria de a trăi. Personajul principal este un bărbat aflat la criza de 40 de ani", afirmă regizorul Ovidiu Lazăr.

Prietenia dintre Ovidiu Lazăr şi Matei Vişniec este veche şi a fost consolidată de prezenţa dramaturgului la prima piesă adaptată de regizor în anul 1993, când Ovidiu Lazăr a pus în scenă „Uşa" la Teatrul „Mihai Eminescu" din Botoşani. „Matei Vişniec a fost şi atunci prezent la premieră şi m-am simţit foarte onorat", adaugă Ovidiu Lazăr, care face ultimele repetiţii pentru spectacolul de mâine-seară.

Rolul principal din „Negustorul de timp" este interpretat de Doru Aftanasiu, bărbatul aflat la criza specifică vârstei de 40 de ani. El este abordat de „negustorul" Petru Ciubotaru, care îi propune să-i vândă timpul său liber. Din distribuţie mai fac parte Livia Iorga, Horia Veriveş, Catinca Tudose, Oana Sandu, Daniel Busuioc şi Monica Bordeianu.

„Îi aştept pe ieşeni în număr cât mai mare la spectacol. Am pregătit pentru ei şi o surpriză: am decis ca sfârşitul să fie mai puţin amar decât era în scenariul iniţial. Este o piesă foarte optimistă, care se bazează pe ideea că orice este permis în viaţă: inclusiv să vinzi şi să cumperi timp", subliniază regizorul Ovidiu Lazăr.

Programul dramaturgului

Miercuri, 9 decembrie
- Ora 10.00, Colegiul Naţional „Octav Băncilă“: întâlnire cu elevii şi profesorii;
- Ora 18.00, Librăria Avant-Garde: întâlnire cu publicul;
- Ora 20.00, Sala Studio Ludic (Casa de Cultură a Studenţilor): piesa „Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia“.

Joi, 10 decembrie
- Ora 17.00-18.30, Universitatea de Arte „G. Enescu“: întâlnire cu studenţii;
- Ora 19.00, „Negustorul de timp“, în premieră la Teatrul Naţional Iaşi.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite