Marionetele de la Ţăndărică au ieşit la pensie

Tom Degeţel tocmai prinde viaţă. Capul, pe care poţi să îl cuprinzi într-o palmă, primeşte un orificiu pentru a fi introdus un ciot de lemn, pe post de gât, iar pe altă masă stau aruncate

Tom Degeţel tocmai prinde viaţă. Capul, pe care poţi să îl cuprinzi într-o palmă, primeşte un orificiu pentru a fi introdus un ciot de lemn, pe post de gât, iar pe altă masă stau aruncate picioruşele. Cei doi meşteri nu sunt prea vorbăreţi. Muncesc continuu, până pică de oboseală. Sunt în întârziere cu lucrul pentru următoarea piesă. "Cenuşăreasa" e principala responsabilă pentru graba cu care se munceşte la Tom. Schiţe de 1,5 m, foarfeci, cuţite, sârme, clei, aracet, bucăţi de lemn de tei, cuburi de spumă poliuretanică sau bureţi coloraţi trec prin mâna "demiurgilor" zi de zi. Focul pasiunii a rămas aprins, dar parcă nu mai arde ca la început. Pe chipurile lor se citeşte deziluzia; sunt frânţi şi ştiu că la sfârşitul lunii se aleg cu prea puţini bani. Doar Tina Turner, dintr-un calendar din 1987, mai are puterea să râdă.

Păpuşarii pleacă din cauza salariilor de 3.000.000 de lei
"Din 2000 încoace, nu se mai lucrează cu marionete. şi păpuşile sunt în pericol. Trebuie să vii cu ceva nou care să-i atragă pe copii; imagini frumoase, costume viu coloroate", ne explică scenografa Daniela Drăgulescu. În urmă cu 7-8 ani, regizorul Cristian Pepino folosea pentru prima oară culorile fluorescente. "În acest moment, ne ocupăm mai mult de animaţia computerizată. Ne gândim la realizarea unor personaje cu ajutorul calculatorului, tridimensionale, apoi proiectarea lor în spectacole. Aceasta nu înseamnă că toate păpuşile vor fi înlocuite, ci doar anumite personaje şi decoruri", mărturiseşte regizorul. Cea mai acută problemă a Teatrului ţăndărică şi, în general, a teatrelor de păpuşi este salarizarea. Actorii vin şi pleacă, lipsa regizorilor specializaţi fiind din ce în ce mai simţită. Oameni cu studii superioare lucrează pe salarii de 3-4 milioane de lei şi pentru plăcerea de a crea o altă lume.

Mărioara şi Vasilache, strămoşii păpuşilor de azi
Pe acelaşi coridor, la croitorie, Doina Pricop face muncă de croitor, artist plastic şi peruchier, de mai bine de un sfert de secol. La 24 de ani, când începea "să înveţe meserie", alţi 30 de candidaţi erau respinşi pe acelaşi post. Îşi freacă uşor mâinile şi ne spune că i-a luat două săptămâni să realizeze peruca Cenuşăresei. A pus fir lângă fir şi le-a cusut pe o bentiţă. Faimoşii Mărioara şi Vasilache, strămoşii păpuşilor de astăzi, împreună cu marioneta ţăndărică şi alte personaje cândva celebre străjuiesc pe un rastel al muzeului păpuşilor ieşite la pensie. "Avem păpuşi de la începutul teatrului, de prin 1949; cele pe care nu le mai folosim ajung la expoziţii, altele la casare. Ne ferim de casat pentru că multe s-au degradat în timp sau au dispărut", spune cu of Raluca Tulbure, secretar literar. Repertoriul este croit în funcţie de programa şcolară, de poveştile româneşti, de cultura universală, întâietate având titlurile cunoscute. "În confruntarea dintre lumea internetului şi cea a desenului animat, de multe ori câştigă personajul de teatru", subliniază Raluca Tulbure. Alteori însă, acesta este redus la tăcere, cu o simplă manevrare de telecomandă.