Măreţia „Brigăzii Mărunţişuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocul actorilor din „generaţia de aur", intriga poliţisă şi comicul de situaţie au dus la popularitatea filmelor din seria BD. Dincolo de intriga poliţistă, Panait îşi trăieşte drama lui, de căpitan în „Brigada Mărunţişuri", visând să rezolve un caz adevărat, o crimă, o răpire sau măcar un furt de proporţii.

Ironia face că mai întotdeauna primeşte reclamaţii în care sunt pierduţi câini, bijuterii, butelii, obiecte de artă sau mobilier, în orice caz, mici infracţiuni a căror rezolvare nu poate duce la o avansare. Atitudinea lui faţă de ceilalţi e îndeobşte ironică, iar invidia şi dorinţa de avansare e mascată de calm, echilibru şi multă răbdare.

Miliţieni cu ambiţii mici şi hoţi pe măsură


În filmul „BD la munte şi la mare", spre hazul coechipierilor, Panait îi mărturiseşte maiorului că e nevoie ca „Brigada Mărunţişuri" să se deplaseze pe litoral, întrucât sezonul turistic ar putea fi tulburat de pierderea vreunei vâsle sau a unor tacâmuri de la cantină.

Ca de fiecare dată însă, Brigada Diverse ajunge foarte aproape de rezolvarea unui caz greu, de pildă, cel al traficanţilor de
stupefiante. Situaţia tinde să devină din ce în ce mai complicată şi intriga prinde, în sfârşit, alura uneia poliţiste.

Însă, ca un făcut, apar în schemă Gogu, Patraulea şi Trandafir, „găinarii" care aruncă în derizoriu dificultatea actului miliţienesc. Vizionate astăzi, peliculele au aerul unor bancuri poliţiste, cu miliţieni cu ambiţii mici şi hoţi pe măsură.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite