Marele Zid

in 1986, cand s-a exilat la Paris (alaturi de sotia sa, prozatoarea Sonia Larian), Lucian Raicu lasa in urma un peisaj ideologic tumefiat de cultul personalitatii lui Ceausescu: Conducatorul

in 1986, cand s-a exilat la Paris (alaturi de sotia sa, prozatoarea Sonia Larian), Lucian Raicu lasa in urma un peisaj ideologic tumefiat de cultul personalitatii lui Ceausescu: Conducatorul nemaivazut, care facuse, in acei ani, irespirabil aerul romanesc. Dar criticul se despartea, cu regrete profunde, si de un cadru literar-cultural caruia ii apartinea de fapt si de drept. Si din perspectiva individuala, si din cea a corpului literatilor profesionisti, plecarea lui Lucian Raicu echivala cu o veritabila fractura. Si aceasta, din simplul motiv ca era si este vorba despre unul dintre cei mai importanti critici romani postbelici. Debutand in 1967, cu un eseu novator despre Rebreanu, Lucian Raicu s-a straduit, timp de douazeci de ani, sa contribuie la evolutia literaturii nationale pe orbita modernitatii artistice, si totodata pe cea a unei clasicitati esentiale. Dupa ce ridicolul car alegoric al realismului socialist a fost scos din scena, pus pe linie moarta prin eforturile conjugate ale criticilor mizand pe autonomia esteticului, fiecare dintre acestia a urmat un drum propriu, in consonanta cu propria vocatie si structura de sensibilitate. Lucian Raicu a dat o carte fundamentala despre Gogol (Gogol sau fantasticul banalitatii, 1974) si a pendulat, in celelalte volume, intre critica aplicata si formula unei superioare eseistici pe marginea experientelor de lectura. Carti precum Structuri literare (1973), Critica - forma de viata (1976), Nicolae Labis (1977), Practica scrisului si experienta lecturii (1978), Reflectii asupra spiritului creator (1979), Printre contemporani (1980), Calea de acces (1982), Fragmente de timp (1984), Scene din romanul literaturii (1985), la care se adauga Journal en miettes cu Eugene Ionesco (1985) si doua volume de "scene, reflectii, fragmente" sunt, toate, grele de sens, de autori, opere - si mai ales opere mari, acelea care il provoaca intelectual si moral, estetic si sufleteste pe criticul nostru. Caci Lucian Raicu are un mod cu totul personal de a citi si interpreta o carte, orice carte: sub o cupola a problemelor cu adevarat importante, si pe fortificata linie serpuita, de Mare Zid Chinezesc, a operelor realmente reprezentative. Aproape fiecare pagina scrisa de el te pune in contact cu marea literatura a lumii ori cu efectele ei asupra spiritului nostru. Castigul pe care il avem citindu-l este, fara exagerare, enorm, sub unghi formator sau auto-corector. Oricat de ingust sau de obtuz ti-ar fi unghiul mintii, ai inca o sansa, daca deschizi o carte de Lucian Raicu: e o cale de acces catre rafturi intregi de biblioteca. Astazi, un mare critic literar implineste 70 de ani.