Spectacolul „Creatorul de teatru“, după Thomas Bernhard, regizat de Alexandru Dabija la Teatrul Act din Bucureşti, sărbătoreşte zece ani de la premieră. Marcel Iureş (59 de ani) joacă alături de Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Vitalie Bantaş şi Afrodita Androne, astăzi şi mâine, de la ora 19.00.
„Adevărul": Acum zece ani, pe 29 iunie, ieşea premiera absolută în România a „Creatorului de teatru", iar publicul auzea o replică dură a personajului pe care îl interpretaţi: „Niciodată înapoi într-un teatru de stat!".
Marcel Iureş: Mi s-a părut că e un manifest care îmi aparţine, deşi el este universal. Teatrul e într-o situaţie dificilă oriunde în lume, cu cât înaintează în forma asta ostenită, de instituţionalizare, de teatru burghez, în cutie italiană, între ziduri. Mi s-a părut că fraza aceea rima cu ce trăiam eu atunci.
Citiţi şi:
Iureş îl joacă pe Caţavencu, la Comedie
Cum eraţi în urmă cu zece ani?
În 2001, abia mă întorsesem de la nişte filmări, la „Hart's War", iar teatrul era plin de oameni care încercau să facă ceva. Ştiam câţi suntem, ce vrem să facem, dar n-aveam putere, nici financiară, nici politică. Tocmai asta ne unea şi ne dădea forţă: slăbiciunea. Aveam multe vise şi căutam, împreună cu Oana Pellea şi cu alţi oameni, o literatură nouă, care să vorbească despre noi. Am dat peste o variantă în franţuzeşte a piesei „Creatorul de teatru". Mi-am dat seama imediat cât de mare e, dar n-am avut bani s-o montăm. Şi am renunţat. Se întâmpla prin 1998, când am înfiinţat Teatrul Act. Lucrurile au mers din greu în mai greu, dar din sus în mai sus. Treptat, mi-am dat seama că am destulă putere ca să produc acest spectacol. În plus, cu cât e mai dificil, cu atât mai mult îţi sar oamenii în ajutor. Michael Weber, profesor la Institutul Goethe, ne-a făcut legătura cu comunitatea oamenilor de afaceri germani şi austrieci. Aşa am întâlnit-o pe Elizabeth Kindler care era atunci ataşat cultural pe lângă Ambasada Austriei. Ea avea un enorm respect pentru oricine încerca să facă ceva, bazat pe opera unui mare creator austriac. Ne-am trezit prieteni pe un mare text, am făcut rost de bani imediat şi am pornit entuziast la crearea acestui mare spectacol.
Câte reprezentaţii aţi avut în această perioadă?
Nu cred că impresionează asta, pentru că în teatrul românesc, mai ales în cel de stat, s-a jucat şi de 1.500 de ori un spectacol. Eu am jucat „Menajeria de sticlă", la Teatrul Bulandra, de vreo 300 de ori, în cinci-şase ani. Probabil că am ajuns la vreo 2-300 de reprezentaţii cu „Creatorul". Mândria vine însă din faptul că într-o pivniţă, la aproape şase metri sub pământ, a persistat, într-un mod cu totul neaşteptat pentru noi şi pentru domnul Dabija, un mesaj care a devenit material didactic. Avem spectacolul de zece ani. Un ciclu universitar ţine trei ani. Sunt, deci, trei cicluri universitare şi intrăm în al patrulea. Se pare că studenţii sunt trimişi, de la UNATC, să vadă acest spectacol.
Producţia are multe fraze-simbol, care sunt rostite des în cercurile artistice. Puteţi aminti câteva?
„Numai un om educat este un om"; „Niciodată înapoi într-un teatru de stat!"; „Dacă nu ne emoţionăm de propria noastră prezenţă, nu facem nimic în viaţă!"; „Femeile fac teatru, bărbaţii sunt teatru!"; „Artă înaltă sau alcool? Am ales arta înaltă! O greşeală!". Mai sunt foarte multe, care se potrivesc, întâmplător sau nu, cu ce se întâmplă în Europa şi în România, dând la o parte supărarea personală a lui Thomas Bernhard pe Austria. Se potriveşte, sigur: „Nicăieri în lumea asta nu se întâmpină arta cu mai multă ostilitate". La noi putem pune: „cu mai multă indiferenţă şi nepăsare".
Unde aţi fost cu acest spectacol?
În toate marile oraşe care au săli, în spaţii alternative, în baruri sau săli de sport transformate. În Focşani, Buzău, Alexandria, Târgu-Jiu, Bistriţa Năsăud, Baia Mare. Am jucat şi de două ori pe zi, la Râmnicu Vâlcea şi la Lugoj, cu o pauză de o oră şi jumătate între reprezentaţii. În străinătate, am ajuns la Viena şi toată lumea ne-a întrebat de ce ne-am dus doar pentru o reprezentaţie. „Mai staţi, încă o săptămână, să jucaţi în fiecare seară!" ne spuneau. Spectacolul avea o combustie care nu semăna cu nimic din ce văzuseră ei acolo, deşi în rolul Bruscon ei au avut mari artişti, ultimul dintre ei fiind Klaus Maria Brandauer. El a jucat două luni, după care a întrerupt spectacolul, pentru că nu mai venea lumea. Avea patru ore, ceea ce este o mare greşeală, în timpurile moderne. La noi are două ore şi un sfert, dar, când simt că publicul este mai nesăţios, ne ducem spre două ore şi jumătate.
La zece ani după premieră, ce concluzie trageţi?
Muream sărac, dacă nu făceam „Creatorul de teatru". Acolo sus, când m-ar fi întrebat „de ce n-ai făcut asta?", aş fi răspuns „de prost ce-am fost!" Dar l-am făcut şi e important.
La aniversarea de cinci ani a spectacolului, regizorul Alexandru Dabija i-a spus sunetistului să vă pună muzica Shakirei, în loc de Verdi, pe un moment foarte important. Ce a mai fost la fel de amuzant cu acest spectacol?
Mai sunt şi altele. Constantin Drăgănescu, în rolul hangiului austriac, umblă la final cu o căldare cu apă. E puţină apă, ca să poată căra mai uşor. Într-o seară, oamenii i-au umplut găleata. Pentru că n-avea unde s-o verse, a trebuit, cu chiu, cu vai, s-o tragă după el. În provincie a trebuit să ne adaptăm la tot felul de spaţii necunoscute. Şi se năşteau replici din faptul că întârzia să ajungă pe scenă, pentru că trebuia să dea ocol pe nu ştiu unde.
"Textul dramaturgului Thomas Bernhard mi-a spus că poţi să porneşti de oriunde şi să ajungi oriunde."
Marcel Iureş
actor
„Mă gândeam, la un moment dat, să renunţ"
Cum vedeţi evoluţia spectacolului?
Mai am 15 ani până să ating vârsta reală a personajului... Eu pot juca. Vorba domnului Dabija: „Eu nu ştiu de ce te mai încurci cu alte roluri?". Pot juca şi mă pot declara actor, care a făcut carieră pe un rol. N-o să fac asta şi nici n-am făcut-o. Dar e posibil ca acest spectacol să fie depăşit peste trei zile, peste trei luni sau peste trei ani. Mă gândeam, la un moment dat, să renunţ. Faci o serbare şi asta e! Nu se poate! Pe de o parte, e aproape ca un manifest, iar eu sunt în spatele lui. Şi nu mai e un manifest care mă priveşte doar pe mine. Am făcut o comparaţie cu „Ultima bandă a lui Krapp", montat tot de domnul Dabija. Spectacolul s-a terminat în mine, pentru că nu i-am mai găsit resorturile. Se rezolvase frica mea de bătrâneţe şi de moarte iminentă, de la ceasul ăla, în sensul că mi-am dat seama că nu mai există scăpare.
Aţi jucat vreodată un spectacol mai mult decât este cazul?
De multe ori, da! În momentul acela, ajungi doar să-l reprezinţi. Spectacolul rămâne valabil, dar nu pentru mine. Nu mă mai interesează. E ca şi cum aş face portrete la comandă, ca şi cum aş spune: „Doriţi cu mustaţă sau fără? Cu dinţii stricaţi, cu barbă, cocoşat?" E şi asta o bucurie, o plăcere, dar nu una dintre cele mai mari.
Invitaţie la „Creatorul de teatru"
- Teatrul Act, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 126, sector 1
- Creatorul de teatru, de Thomas Bernhard
- Regia: Alexandru Dabija
- Cu: Marcel Iureş, Valeria Seciu, Constantin Drăgănescu, Afrodita Androne, Vitalie Bantaş
- Durata: 130 de minute (fără pauză)
- Preţ bilete: 40 lei (integral) şi 30 lei (redus pentru elevi, studenţi şi pensionari)
- Reprezentaţii: astăzi, 27 iunie, ora 19.00 şi marţi, 28 iunie, ora 19.00. Pe 29 iunie va avea loc şi o reprezentaţie specială, pentru prietenii Teatrului Act.
- Până la închiderea ediţiei mai erau disponibile 20 de locuri (10 - luni şi 10 - marţi).
- Biletele se pot rezerva prin telefon la numerele 021.310.31.03 sau 0723.103.103 şi pe e-mail la adresa info@teatrulact.ro
- Sala are o capacitate de 105 locuri
„Creatorul de teatru" de la Teatrul Act, cel mai longeviv spectacol care se joacă în lume după această piesă, este, în viziunea regizorului Alexandru Dabija, „o meditaţie comic-amară asupra vremurilor pe care le trăim".
Marcel Iureş, în rolul actorului Bruscon (care i-a adus premiul Uniunii Teatrale din România - UNITER 2002 pentru cel mai bun actor), compune, deopotrivă, un portret, dar şi un autoportret.
* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza