Manuscrisele lui Cioran, la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 3 decembrie, Tribunalul din Paris a decis care va fi proprietarul manuscriselor filosofului român. După trei ani de proces, manuscrisele lui Emil Cioran, găsite după moartea partenerei sale,

Pe 3 decembrie, Tribunalul din Paris a decis care va fi proprietarul manuscriselor filosofului român.

După trei ani de proces, manuscrisele lui Emil Cioran, găsite după moartea partenerei sale, Simone Boue, revin patroanei firmei de curăţenie, Simone Baulez, în detrimentul Bibliotecii Jean Doucet a Universităţii din Paris.

Simone Baulez a descoperit, în timpul debarasării apartamentului, un bust nesemnat al scriitorului, care s-a vândut la licitaţie cu 1.500 de euro, şi 30 de caiete cuprinzând cinci versiuni succesive ale lucrării „Despre neajunsul de a te fi născut”, note pentru „Sfârtecare” şi „Mărturisiri şi anateme”, un jurnal inedit ţinut între 1972 şi 1980, care au fost anunţate de Hotel Drou­ot pentru licitaţia din 2 decembrie 2005.

Sesizat de editorul lui Cioran de la Gallimar, Yannick Guillout, tribunalul a interzis vânzarea, Universitatea intentând proces. Între timp, conform presei franceze, valoarea manuscriselor a crescut de la 150.000 de euro la peste un milion de euro.

La aflarea verdictului, Virgil Niţulescu, secretarul general al MCC, a declarat pentru „Adevărul”: „Ministerul Culturii este, desigur, interesat de eventuala cumpărare a manuscriselor.

Trebuie văzut însă când vor fi ele scoase din nou la licitaţie şi dacă vom avea timp să participăm. Se pune problema existenţei unor proceduri în acest sens, pentru că până acum, o instituţie culturală a statului nu a participat la o licitaţie în străinătate.

Apoi, vom vedea şi care va fi preţul acestor manuscrise. În orice caz, indiferent de echipa ministerială care va exista la data licitaţiei, ea va fi categoric interesată de aducerea în România a acestor manus­crise”.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite