VIDEO Maia, pe post de Doamna T., la Cetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi este ziua Republicii Moldova la cea de-a doua ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, iniţiat şi organizat de Mircea Dinescu şi dedicat ţărilor dunărene, care se desfăşoară până pe 27 august, în Portul Cultural Cetate.

Ziua fraţilor noştri de peste Prut aduce şi unul dintre principalele evenimente ale acestei ediţii a festivalului, dacă nu chiar cel mai important: prezenţa marii actriţe Maia Morgenstern („Privirea lui Ulise", „La settima stanza", „Patimile lui Hristos"), în calitate de invitată specială la proiecţia filmului „Patul lui Procust" (Moldova, 2002), în care o interpretează pe Doamna T. Actriţa a mai jucat fascinantul personaj camilpetrescian şi pe scenă, în anii '90, în spectacolul Cătălinei Buzoianu de la Teatrul Bulandra.

În ecranizarea basarabeană, Maiei Morgenstern îi stau alături marele actor rus Oleg Iankovski („Oglinda" şi „Nostalgia" lui Tarkovski, „Asasinul ţarului" al lui Karen Şahnazarov), în rolul lui Ladima, precum şi actorul şi regizorul basarabean Petru Vutcărău (Fred Vasilescu).

Proiecţia va avea loc de la ora 21.15, în Valea Cinematografică, precedată de trei scurtmetraje de Dumitru Voloşin. Ceilalţi invitaţi sunt: regizorii filmului, Sergiu Prodan şi Viorica Meşină, şi alţi actori români din distribuţie - Tania Popa (Emilia), Adriana Trandafir (Valeria) şi Adrian Titieni. Mâine, de la ora 10.30, la Gara fluvială, are loc un dialog cu invitaţii moldoveni despre filmele din Republica Moldova. O altă proiecţie de neratat este cea de vineri, de la ora 21.15, cu filmul maghiar „Proiectul Frankenstein" (2010), regia Kornel Mundruczo, foarte apreciat la Cannes.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite