Lucian Blaga, „duşman al poporului“

În viziunea Securităţii, lucrările scriitorului aveau „un conţinut duşmănos“, iar teoriile sale luptau „împotriva artei şi literaturii progresiste“. „M-a apucat în timpul din urmă o nerăbdare, şi teama să nu se întâmple ceva cu mine, să nu rămână opera neterminată“, îi scria Blaga fiicei sale, Dorli, în 1953.

Lucian Blaga, poet, filosof, dramaturg, unul dintre cei mai valoroşi scriitori români, s-a născut pe 9 mai 1895, în comuna Lancrăm. A început să vorbească abia la 4 ani, iar mai târziu povestea că a stat „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului". În 1919, Blaga a publicat primul său volum de poezii, intitulat „Poemele luminii". Între 1920 şi 1924 a fost redactor la ziarele „Voinţa" şi „Patria" şi a colaborat cu publicaţiile „Gândirea", „Adevărul literar şi artistic" şi „Cuvântul".

Din 1926, Lucian Blaga şi-a început cariera diplomatică, lucrând, pe rând, ca ataşat de presă la legaţiile române de la Varşovia, Praga, Berna şi Viena. A fost ales, la numai 41 de ani, membru activ al Academiei Române. Între 1939 şi 1948 a devenit profesor la catedra de filosofie a culturii, la Universitatea din Cluj.

Dosarul „de acţiune informativă"

Din cauză că scriitorul nu a acceptat să intre în Comitetul Central al Partidului Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist, Securitatea a început să îl urmărească îndeaproape pe Lucian Blaga. Astfel, în 1949, după reforma învăţământului, Blaga a fost înlăturat definitiv din postul de profesor universitar. Până în 1959 a lucrat la Institutul de Istorie şi Filosofie din Cluj, ca cercetător, iar apoi a fost transferat la Biblioteca Filialei Academiei din Cluj.

Scriitorul nu a mai putut să-şi publice volumele, dar a continuat să scrie, operele din această perioadă fiind publicate după moartea sa. În schimb, a început să traducă lucrările unor poeţi străini, iar în 1950 a stabilit cu Uniunea Scriitorilor planul pentru traducerea poemului dramatic „Faust", de Goethe. În acest timp, Lucian Blaga coresponda cu fiica sa, Dorli, aflată la Bucureşti. În scrisori îi explica dificultatea situaţiei sale. „Eu încerc să mă adaptez la o nouă viaţă cu ore fixe şi foarte nepoetice", îi scria el.

Urmărit peste tot

Poetul a fost propus pentru Premiul Nobel în 1956. „Este evident că autorităţile româneşti nu au acceptat o asemenea propunere", precizează Dorli Blaga, în cartea „Blaga supravegheat de Securitate". La Stockholm a fost Zaharia Stancu, în vederea convingerii juriului să nu-l premieze pe Lucian Blaga. În 1959, în „Gazeta literară" a apărut un fragment din romanul lui Mihai Beniuc, „Pe muche de cuţit", intitulat „Marele Anonim", care avea ca scop atacarea poetului. Lucian Blaga a fost foarte mâhnit de acest articol, dar nu a avut cum să riposteze. Supravegherea lui Blaga a devenit mai accentuată din 1960. Securitatea a început să-i înregistreze convorbirile telefonice, să-i observe ieşirile şi vizitele primite. Cunoştinţe de-ale scriitorului au fost interogate, oameni pe care el îi considera prieteni l-au trădat.

„A murit ca scriitor interzis"

Lucian Blaga s-a stins din viaţă pe 6 mai 1961. În romanul său postum „Luntrea lui Caron", Blaga îşi imaginează propria înmormântare. Documentele găsite în arhivele Securităţii sunt dovezi ale faptului că scriitorul trebuia să fie arestat în acel an. Într-un interviu acordat revistei „Apostrof", în 2002, Dorli Blaga povesteşte: „Tata a murit ca scriitor interzis, scos din programa analitică a şcolilor şi universităţilor, din manuale, din bibliotecile publice. Lucrările lui puteau fi citite numai cu aprobare, la fondurile speciale ale marilor biblioteci.

Lucrările lui nu puteau fi citate decât dacă comentariul era negativ. În general, nu era acceptat în bibliografii. Iar cine aducea în şcoli sau facultăţi lucrări de Blaga risca sancţiuni foarte grave".Cât a fost ostracizat, scriitorul nu a putut să-şi publice operele. În 1962, Dorli Blaga s-a ocupat de publicarea volumului de poezii postum, intitulat, simplu, „Poezii". Opera lirică a scriitorului a evoluat în jurul temei misterului existenţei. În timpul vieţii, Blaga a publicat şapte volume de poezii: „Poemele luminii" (1919), „Paşii profetului" (1921), „În marea trecere" (1924), „Lauda somnului" (1929), „La cumpăna apelor" (1933), „La curţile dorului" (1938) şi „Nebănuitele trepte" (1943).

Lucian Blaga este cel care a definit cele două concepte filosofice care stau la baza lucrărilor sale: cunoaşterea paradisiacă, de tip logic şi al cărei scop este luminarea misterului, şi cea luciferică, al cărei scop este adâncirea misterului. În opinia ofiţerilor securişti, studiile lui Blaga aveau un conţinut „mistico-filosofic". Conceptele sale sunt expuse în patru trilogii: „Trilogia cunoaşterii" (1943), „Trilogia culturii" (1944), „Trilogia valorilor" (1946) şi „Trilogia cosmologică", neterminată.