Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Lobo Antunes: „Mi-ar plăcea să trăiesc în România”

7 mai 2009, 21:21 |  Autor: Cezar Paul-Bădescu  | 

Lobo Antunes: „Mi-ar plăcea  să trăiesc în România”

Lobo Antunes: „Mi-ar plăcea să trăiesc în România”

 

Cunoscutul scriitor portughez are o afecţiune aparte pentru ţara noastră, unde vine a treia oară, pentru că aici  a găsit oameni „calzi şi sinceri“. Lobo Antunes ne-a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat meseria de scriitor: să-ţi sacrifici întreaga viaţă pe altarul literaturii.

Aţi fost medic psihiatru, dar, la un moment dat, aţi renunţat să mai profesaţi şi v-aţi dedicat exclusiv scrisului. De ce aţi făcut pasul acesta?

Literatura îţi cere totul, îţi ocupă tot timpul. Îl întrebam, de exemplu, pe Amos Oz: „Câte ore scrii pe zi?” Iar nevasta lui i-a luat-o înainte şi mi-a răspuns: „Scrie tot timpul!” În plus, chiar şi atunci când nu scrii, ai nevoie să acumulezi, să te impregnezi de viitoarea ta carte.

De exemplu, între două cărţi am trei sau patru luni în care nu scriu nimic, dar aceasta perioadă nu este lipsită de activitate legată de munca mea de scriitor, pentru că sunt într-un soi de evoluţie tăcută a următoarei cărţi, în interiorul meu.

Încetul cu încetul, lucrurile încep să se cristalizeze şi, la un moment dat, ştiu că e timpul să mă apuc să scriu. Or, dacă ai un alt job, nu poţi să te ocupi cu adevărat de literatură, nu ai timp de toate acestea.

Deci când eraţi medic nu puteaţi să scrieţi?

Nu puteam. O carte te confiscă integral, nu te mai poţi ocupa şi de altceva. Când aveam 15 ani, i-am scris lui Celine, în care-i ceream şi o fotografie cu autograf, cum ceri unui star de cinema. Era o scrisoare naivă, iar el avea reputaţia de a fi un tip dur.

Cu toate acestea, mi-a răspuns cu un aer foarte tandru. Şi-mi zicea: „Tinere, spui că vrei să te apuci de scris. Nu face asta! Nu vei mai putea să mergi la cinema, să ieşi cu prietenii şi să te bucuri de viaţă ca orice băiat de vârsta ta.” Atunci nu l-am crezut, apoi am realizat că avea dreptate.

Literatura îţi mănâncă tot timpul şi toată energia. Trăieşti cu o femeie şi ea ajunge să fie geloasă nu pe o altă femeie, ci pe literatură, care te acaparează. Mi s-a întâmplat asta. E, într-adevăr, greu să trăieşti cu cineva care e lângă tine, dar de fapt e absent. Fetele mele se plâng mereu: „Când eram mici, tu nu aveai niciodată timp pentru noi, că scriai.”

Câte ore scrieţi pe zi?

10-11 ore zilnic. Încep la ora nouă, până la unu după-amiază, când mănânc. Apoi mă reapuc de scris la ora două până la opt seara, când iau cina. După cină, mai scriu până pe la 11 noaptea. Sâmbătă am program scurt, mă opresc la ora patru după-amiază.

Sunteţi apreciat în lumea întreagă. Cum vă „manageriaţi” celebritatea?

Ies foarte rar din casă. La fel, călătoresc foarte puţin, merg în trei sau patru ţări străine pe an. De exemplu, anul acesta am venit în România, apoi voi merge la Paris, apoi în Spania, apoi în Brazilia – şi asta e tot. Pe de altă parte, nu-mi place nici să dau interviuri.

E un exerciţiu de vanitate! Un interviu e o neînţelegere tot timpul, pentru că vrei să impresionezi jurnalistul, iar jurnalistul vrea să corespunzi imaginii pe care o are despre tine...

De ce aţi acceptat să veniţi în România?

Îmi place foarte mult România, oamenii de aici sunt calzi şi sinceri. Mi-ar plăcea să trăiesc aici...

Citiţi interviul integral în „Adevărul literar şi artistic“ de miercurea viitoare, 13 mai.

Agenda vizitei lui Lobo Antunes

7 mai, Bucureşti - este invitat la Departamentul de Portugheză al Facultăţii de Litere.
8 mai, Constanţa - Universitatea Ovidius îi decernează titlul de Doctor Honoris Causa.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole