Literatura, bolnavă de invizibilitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CD-uri cu poezii, furate din librăriiDan Sociu, câştigătorul premiului pentru poezie, spune că trăieşte un paradox ca scriitor. Pe de o parte, vinde puţine versuri, pe de altă parte, CD-urile



CD-uri cu poezii, furate din librării
Dan Sociu, câştigătorul premiului pentru poezie, spune că trăieşte un paradox ca scriitor. Pe de o parte, vinde puţine versuri, pe de altă parte, CD-urile care îi accesorizează cărţile au fost furate de pe rafturi de cititori prea zeloşi. Poetul crede că difuzarea defectuoasă a volumelor în librării este o adevărată vitamină pentru anonimatul scriitorilor. Volumul său câştigător, "Cântece excesive", a avut un prim tiraj de 2.000 de exemplare, spre deosebire de primele cărţi, cu tiraje de 100 şi 400 de exemplare.

Manolescu a găsit vinovaţi în Uniunea Scriitorilor
"Nicăieri în lume nu se cumpără poezie sau cărţi ale unor debutanţi. Chiar şi romanele, dacă sunt prea groase, nu se vând. Literatura de consum domină preferinţele, iar cea mare, bună, rămâne pe gustul elitelor", apreciază preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu. Un scriitor are şanse să vândă bine doar dacă lucrările îi sunt preluate în programele şcolare, ca lectură obligatorie pentru examene. "Din cartea mea,
Arca lui Noe
, am vândut cam 100.000 de exemplare, dar, în rest, vând cam 1.000 dintr-o carte de critică literară". Cine face, totuşi, parte din această conspiraţie a ignoranţei? Manolescu pune degetul pe rană şi arată vinovaţii chiar în propria parohie. "Problema este că nici elitele nu prea mai pun mâna pe carte. Uniunea Scriitorilor este făcută din oameni care scriu, fără a mai avea multe lecturi. Dacă noi, scriitorii, nu ne citim între noi, atunci ce pretenţii mai avem să ne citească oamenii obişnuiţi?"

Monica Gabor concurează Cultura
"Exilul scriitorimii este total", spune Manolescu. "Am vorbit cu Tudor Giurgiu să preia pe TVR 1 sau TVR 2 imagini de la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor şi m-a refuzat. Noroc că ni s-a găsit un loc la TVR Cultural, dar şi ăsta tot surghiun e, audienţa fiind mică. S-a ajuns ca emisiunile culturale să fie difuzate în toiul nopţii, ca filmele porno sau ca reality show-urile cu Monica Gabor şi Columbeanu".

Tinerii vor să fie pirataţi
Dan Sociu a găsit vinovaţi pentru neîndeplinirea "planului" de vânzări şi în rândul literaţilor. "Nu se poate trăi din scris, şi de aici apar probleme de stil. Unii au două-trei joburi şi scriu doar ca hobby. Romanele lor sunt făcute printre picături, iar cititorul vede asta şi te taxează". Tinerii îşi fac cea mai ieftină promovare pe internet, prin cenacluri literare on-line şi forumuri. "Unui debutant îi prinde bine să-i fie piratate cărţile în spaţiul virtual... devine mai cunoscut", spune Dan Sociu. "Literatura română nu are vânzări fabuloase. Nu se simte o creştere masivă, chiar dacă un volum câştigă un premiu", afirmă Oana Boca, şeful Departamentului Promovare de la Polirom. Pe primele locuri în topul vânzărilor editurii se află Robert Turcescu, cu 10.000 de exemplare vândute, Alexandru Paleologu, Florina Ilis, Emil Brumaru, Gabriela Adameşteanu. Un prim tiraj se trage în 1.500-2.000 de exemplare. Românii îi concurează pe J.D. Salinger şi Elfriede Jelinek, care au vânzări mai mari. La nivel mondial, cel mai mare prim tiraj l-a avut "Harry Potter şi Ordinul Phoenix", de J. K. Rowling - 8.500.000 de exemplare.

Top vânzări
1. Dan Brown - "Codul lui Da Vinci"
2. Mircea Cărtărescu - "De ce iubim femeile"
3. James L. Garlow, Peter Jones - "Codul spart al lui Da Vinci"Autori străini
1. Arthur Golden - "Memoriile unei gheişe", 12.800 de exemplare; tiraj total, 15.000 de exemplare
2. Paulo Coelho - "Alchimistul", 860 de exemplare; tiraj total, peste 160.000 de exemplare
3. Milan Kundera - "Ignoranţa", 584 de exemplare; ultimul tiraj, 3.000 de exemplare
Autori români
1. Mircea Cărtărescu - "De ce iubim femeile", 1.750 de exemplare; tiraj total,100.000 de exemplare
2. Aurelia Marinescu - "Codul bunelor maniere", 626 de exemplare; tiraj total, peste 200.000 de exemplare
3. Radu Albala - "Femeia de la miezul nopţii", 304 exemplare; tiraj de 2.000 de exemplare

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite