Liniştea Muzeului "George Enescu", tulburată de scandaluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce muzeul a fost recentralizat, fiind trecut din subordinea primăriei sub tutela Ministerului Culturii, o comisie de control a evaluat activitatea instituţiei. Directoarei i se impută

După ce muzeul a fost recentralizat, fiind trecut din subordinea primăriei sub tutela Ministerului Culturii, o comisie de control a evaluat activitatea instituţiei.
Directoarei i se impută managementul defectuos, care a atras după sine scăderea numărului de vizitatori cu 25% în 2006, faţă de 2005, o proastă administrare a patrimoniului cultural şi nerespectarea procedurilor legale privind achiziţiile publice. "Pot dovedi că acuzaţiile sunt false şi prezentând cotoarele de bilete vândute. E o minciună!", spune Ilinca Dumitrescu. Acesteia i s-a cerut să prezinte şi un proiect de management, pentru a se stabili dacă este validă pentru funcţie, şi a primit note între 4 şi 6, media finală obţinută fiind 4,75.
La a doua probă de validare, interviul, Ilinca Dumitrescu a lipsit din motive medicale. Ea a spus că va contesta în instanţă componenţa comisiei, din care ar face parte Gheorghe Firca, soţul fostei directoare a Muzeului, pe care a înlocuit-o, în 1994, în funcţie. În ceea ce priveşte modul de întrebuinţare a spaţiului de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, care are sediul tot în Palatul Cantacuzino, ministrul a spus că, atâta vreme cât UCMR are dreptul de uzufruct, acesta poate folosi spaţiul în orice fel doreşte. "Este, într-adevăr, un restaurant deschis, însă în fostele grajduri ale Palatului Cantacuzino", a spus Iorgulescu.
"Problema spaţiului dintre Uniunea Compozitorilor şi Muzeul
George Enescu
este reglată printr-un act, încă din 1990. Situaţia nu s-a schimbat, deci, cu niciun mp de atunci şi până acum. Muzeul are exact acelaşi spaţiu pe care îl avea în 1957, `90 şi acum. Doamna Dumitrescu este directoare din 1994. Din `94 până în 2006 nu a avut niciun punct de vedere vizavi de această situaţie locativă. Timp de 12 ani nu şi-a dat seama de aceste probleme? Acum, când a luat nota pe care a luat-o... a apărut acest scandal", spune Iorgulescu.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite