La uşa miliardarilor

Alexandru Solomon, realizatorul documentarului „Kapitalism – reţeta noastră secretă”, care va fi lansat la 23 aprilie, scrie despre încercările prin care a trecut pentru a se documenta.

După câteva zile de filmare promiţătoare, cu Ioan Niculae şi cu George Pădure, săptămânile au trecut fără să mai reuşesc să mă apropii de celelalte personaje. Frecventam tot felul de locuri în care capitalismul românesc se afişa fără complexe.

Am filmat o expoziţie de iahturi în parcarea centrului comercial din Băneasa, care semăna cu un port turistic uriaş, aşezat pe uscat şi înconjurat pe maluri de faţadele Ikea, Bricostore etc. (Întotdeauna m-am întrebat de ce sunt atât de interesaţi bucureştenii să-şi cumpere ambarcaţiuni, când au la dispoziţie doar Dâmboviţa subterană, lacul Snagov transformat în hazna şi - la trei ore de drum - o Mare Neagră pe litoralul căreia costurile de întreţinere ale unei bărci sunt de două ori mai mari decât în Bulgaria vecină.)

Ispitele aşteptării

M-am invitat la prima reuniune a Clubului de la Bucureşti, cel iniţiat de Ion Iliescu şi găzduit de George Copos la unul din hotelurile sale. Cu aerul că ne-a avertizat de multă vreme că această orânduire e bolnavă, fostul preşedinte al României a discutat despre criza capitalismului şi cum poate fi el adus pe calea cea bună. În ceea ce mă priveşte, îmi ocupam timpul (şi echipa), dar nu era chiar ce căutam.

În disperare de cauză, mi-am spus că nu am altă soluţie decât să încep să mă filmez pe mine aşteptându-i pe miliardari. Să construiesc totul în absenţă - folosind informaţia din presă şi arhive - şi să mă filmez la uşa lor, pierzând timpul. Dar detest genul acesta de filme, în care realizatorul se instalează în prim-plan (Michael Moore e exemplul cel mai notoriu) şi - pentru că nu se întâmplă nimic - îşi face de lucru prin anticamera subiectului. Îl vedem vorbind la telefon cu secretarele şi înfruntând „bodigarzii" şi, din frustrare, ajungând să îşi trateze personajele ca inamici. Până la urmă, în lipsa unui contact direct, autorul îşi face demonstraţia şi atât.

Într-o dimineaţă am primit confirmarea că putem filma cu Dinu Patriciu la sediul Rompetrol, în timpul unor întâlniri de afaceri. Era o zi mare! Am hotărât să îl preluăm de la intrare şi ne-am instalat pe Calea Victoriei.

Bătrânelul „măturat" de Revoluţie

După câteva ore, am observat un bătrânel care se aşezase la cerşit pe un scăunel lângă intrarea Rompetrol. L-am întrebat dacă e de acord să filmăm şi am stat de vorbă. Între timp am aflat că domnul Patriciu nu mai ajunge la birou în ziua respectivă şi am plecat, cu sentimentul că măcar am filmat ceva. N-a rămas nimic din interviul cu bătrânul de la uşa lui Patriciu, îmi amintesc doar ce mi-a spus: „Revoluţia a fost ca o viitură, a scos la suprafaţă toate gunoaiele şi tot mâlul. Pe cei ca mine ne-a măturat."