Iubiti-va actorii - Mitica Popescu, omul si opera

Acest actor pe care destinul si botezul l-au identificat cu o opera literara a avut, daca va amintiti, curajul extraordinar de a se intalni pe scena cu personajul atat de cunoscut al dramaturgiei lui

Acest actor pe care destinul si botezul l-au identificat cu o opera literara a avut, daca va amintiti, curajul extraordinar de a se intalni pe scena cu personajul atat de cunoscut al dramaturgiei lui Camil Petrescu, care poarta tocmai numele sau. Sigur ca "Mitica Popescu in rolul lui Mitica Popescu" a fost atunci numai un slogan publicitar, dar ma gandesc ca, acceptand rolul, actorul a riscat mult. Nu cred sa existe un precedent in domeniu. Mai ales ca riscul nu era numai unul formal, ci unul de confuzie, Mitica Popescu si-a asumat insa riscul cu succes si, pana la urma, confuzia dintre numele personajului (care era si titlul piesei lui Camil!) si interpretul sau s-a consumat intr-un deznodamant fericit. Si asta datorita actorului care a avut inteligenta si - iertati-mi expresia - talentul de a demonstra ca nu ajunge sa-i cheme pe amandoi Mitica Popescu, chiar daca Mitica-actorul aducea cu el de acasa generozitatea, decenta, demnitatea si spiritul pe care Mitica-personajul le aducea din piesa lui Camil Petrescu. El a trecut si peste riscul de a ramane in constiinta publicului prizonierul propriului sau nume. Pentru ca actorul Mitica Popescu nu este un tablou, ci o galerie. Si ce galerie! Un actor care joaca drama, melodrama, comedie, canta, danseaza, Doamne, dar acesta este chiar un artist de musical, poate cea mai complexa forma de actor... Si ma gandesc uneori cat gust de arta adevarata ar fi putut sa dea Mitica Popescu unor spectacole care se jucau, pana anul trecut, la un teatru de pe Calea Victoriei, vecin cu Telefoanele. Ce Mitica de revista ar fi putut fi acest Popescu! Dar probabil ca nici eu nu i-am gasit rolul, nici n-am avut destula speranta ca va accepta sa dea coltul de la un Teatru Mic la un teatru si mai mic... Desi eu nu cred ca exista teatre mici atunci cand apare un actor mare. El ocupa scena, culisele, cabinele, sala, sufletul fiecarui spectator. Un teatru nu e o cladire sau o prejudecata, el e pe masura actorilor care-l compun. Sigur ca exista si alte masuri si orgolii, si vanitati, si vedete adevarate, si vedete false, sigur ca, pana la urma, nu se poate trai in societatea contemporana fara subventii de la buget si contabili, si economisti, dar, in teatru, actorul a fost si ramane masura tuturor lucrurilor. O institutie care are norocul de a avea pe scena un actor ca Mitica Popescu mi se pare subventionata mai putin de la Primarie si mai mult de la Dumnezeu...