Ionescu la Bucuresti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fara sa fi fost facuta o declaratie publica in acest sens, se poate spune ca suntem in plin An Ionescu la Bucuresti. S-ar fi putut declara, totusi, Anul Ionescu acum, la zece ani de la disparitia

Fara sa fi fost facuta o declaratie publica in acest sens, se poate spune ca suntem in plin An Ionescu la Bucuresti. S-ar fi putut declara, totusi, Anul Ionescu acum, la zece ani de la disparitia celebrului dramaturg, mult mai aproape de timpul nostru si de spiritul acestui mileniu prin opera lui decat Stefan cel Mare! Important e insa ca se scrie despre Eugen Ionescu, se retraduce opera lui - dificila misiune pe care si-au asumat-o Vlad Zografi si Vlad Russo este o reusita, asa cum reiese din primele trei volume aparute la Editura Humanitas - se vorbeste despre Ionescu, se joaca teatrul lui. Saptamana trecuta, Conferintele Cuvantul au fost redeschise cu Ionescu, despre care au vorbit stralucit Matei Calinescu, Ioana Parvulescu si Vlad Zografi, incercand sa clarifice identitatea scriitorului - roman sau francez? Aflat in plina desfasurare, festivalul "Coup de Theatre" (Lovitura de teatru), organizat de Institutul Francez din Bucuresti include mai multe reprezentatii cu spectacole pornind de la opera lui Ionescu, atat in franceza, cat si in romana, urmand sa fie inchis pe 7 aprilie cu premiera piesei Scaunele, in regia lui Felix Alexa, avandu-i in distributie pe Oana Pellea si Razvan Vasilescu. Nici nu se va termina bine acesta si editia a doua a Festivalului Comediei Romanesti, organizat de teatrul cu acelasi nume in perioada 17-24 aprilie, va aduce si ea o serie de spectacole Ionescu sub ochii bucurestenilor. Ar fi de sublinat faptul ca toate acestea se petrec firesc, fara ca cineva sa fi coordonat o "punere in scena" a revenirii in forta a lui Ionescu in viata culturala romaneasca. Prezenta lui este pur si simplu necesara, obligatorie pentru toti cei care inteleg cat de actuala este opera sa cu valoare premonitorie. Asa cum spunea in conferinta de presa ce a lansat Lovitura de teatru la Bucuresti regizorul Tompa Gabor - autorul unui memorabil spectacol cu Cantareata cheala si, recent, al unei montari cu Jaques sau supunerea nominalizata la categoria "cel mai bun spectacol" la Gala UNITER - "Ionescu a abordat teme atat de dureroase azi pentru omul mileniului trei, el a vorbit despre involutia umana, despre dezagregarea limbajului, despre absenta comunicarii". Sunt intuitii ale dramaturgului care, transcrise pe foaia de hartie, i-au asigurat trecerea in eternitate. Mai e nevoie sa declare cineva ca suntem in Anul Ionescu?

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite