Ioan Es. Pop primeşte Premiul Cartea de Poezie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul a câştigat Premiul Cartea de Poezie pe anul 2011, pentru volumul „unelte de dormit. cu 10 desene de Dumitru Gorzo", apărut la Editura Cartea Românească, distincţia urmând să fie decernată în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, organizată pe 15 ianuarie, la Bucureşti

Ioan Es. Pop a fost desemnat câştigătorul acestui premiu în urma votului unui juriu format din Eugen Simion, Daniel Cristea-Enache şi Bogdan Creţu, care s-a întrunit vineri, la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă din Bucureşti, al cărei preşedinte este academicianul Eugen Simion, anunţă Mediafax.

De asemenea, juriul a anunţat nominalizările pentru cele trei secţiuni precizate în regulamentul Galei Tinerilor Scriitor.

La categoria Tânărul Poet al anului 2011 au fost nominalizaţi: Ionuţ Chiva, pentru volumul „instituţia moartă a poştei", Casa de Pariuri Literare; Medeea Iancu, pentru volumul „divina tragedie", Editura Brumar; Ştefan Manasia, pentru volumul „motocicleta de lemn", Editura Charmides.

La secţiunea Tânărul Prozator al anului 2011 au fost nominalizaţi: Bogdan Coşa, pentru volumul „Poker", Editura Cartea Românească; Augustin Cupşa, pentru volumul „Profesorul Bumb şi macii suedezi", Editura Cartea Românească; Paul Mihalache, pentru volumul „Târg de arlechini", Editura Tracus Arte.

Pentru premiul Tânărul Critic literar al anului 2011 concurează: Bianca Burţa-Cernat, pentru volumul „Fotografie de grup cu scriitoare uitate: proza feminină interbelică", Editura Cartea Românească; Adina Diniţoiu, pentru volumul „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în faţa politicului şi a morţii", Editura Tracus Arte; Doris Mironescu, pentru volumul „Viaţa lui M. Blecher. Împotriva biografiei", Editura Timpul.

Pentru premiul Tânărul Scriitor al anului 2011, juriul va alege un autor dintre nominalizaţii la cele trei secţiuni.
Câştigătorii vor fi anunţaţi la Gala Tinerilor Scriitori. Ediţia din acest an a Galei Tinerilor Scriitori celebrează cea de-a doua ediţie a Zilei Culturii Naţionale, duminică, 15 ianuarie 2012, la ora 17.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I" din Bucureşti.

Organizatorii Galei Tinerilor Scriitori sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" şi Asociaţia Euro CulturArt.
Moderatorul şi iniţiatorul evenimentului este scriitorul Dan Mircea Cipariu. Coproducători ai evenimentului sunt Radio România Cultural şi TVR Cultural, iar invitaţii speciali ai Galei vor fi Mike Godoroja & Blue Spirit şi Marius Mihalache.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite