Industria de tipizate literare a lansat un nou model de succes: "Codul lui Da Vinci"

Atractiv si plin de blasfemii, kitsch si incredibil de bine vandut, accesibil tuturora, desigur, dar doldora de informatii cu pretentii "serioase" si gravisime la adresa intregii umanitati -

Atractiv si plin de blasfemii, kitsch si incredibil de bine vandut, accesibil tuturora, desigur, dar doldora de informatii cu pretentii "serioase" si gravisime la adresa intregii umanitati - romanul lui Dan Brown, "Codul lui Da Vinci" face inca multe valuri. In Occident a devenit chiar un tipar dupa care se scriu alte carti de un succes apropiat... In Romania a avut, pare-se, un precursor in Pavel Corut. Deocamdata, Editura "Rao" triumfa intrucat numai pana in decembrie anul trecut a vandut nu mai putin de 17.000 de exemplare. Noi am apelat la cateva pareri pentru a ne forma o opinie in privinta - ne place sau nu s-o spunem, trebuie s-o recunoastem - acestui fenomen pe piata de carte.

"Decodificarea" unui fenomen editorial
De cand a intrat pentru prima oara in librarii, cu doi ani in urma, si pana astazi, "Codul lui Da Vinci", cartea unui obscur, pana atunci, autor american de romane gen "thriller", Dan Brown, a cunoscut un succes extraordinar, vanzandu-se in nu mai putin de 25 de milioane de exemplare si fiind tradusa in 44 de limbi, inclusiv in romana. In jurul ei s-a creat un adevarat fenomen de "parazitare" editoriala, au aparut zeci si zeci de volume, care-si propun sa aduca pentru profani amanunte suplimentare despre personajele, evenimentele si locurile evocate in ceea ce este, in fond, un banal roman de aventuri. Pentru ca autorul a avut ideea de a grefa pe schema clasica a unei enigme politiste o poveste inspirata din Biblie, si anume ca Iisus s-a casatorit cu Maria Magdalena si a avut copii, descendenta sa punand bazele unei dinastii regale in Franta. Secretul s-a pastrat insa cu strasnicie pana in zilele noastre, Biserica, in speta Vaticanul, nedandu-se in laturi, prin misterioasa organizatie Opus Dei, de la crima, pentru a impiedica aflarea adevarului. Lesne de inteles ca asemenea picanterii ezoterico-politiste au "prins" imediat in randurile unor categorii largi de cititori. Dar ceea ce pare greu de inteles este ca reprezentantii Bisericii Catolice au intrat si ei in joc. Cardinalul Tarcisio Bertone, arhiepiscopul Genovei, a denuntat "minciunile sfruntate" din roman, recomandand credinciosilor "sa nu il cumpere si sa nu-l citeasca", indemnul sau la boicot starnind insa replica episcopului brazilian Jose Maria Pinheiro, care a avertizat impotriva primejdiei unei asemenea interdictii. Mai ales ca modestul ca inzestrare literara autor s-ar pomeni, astfel, intr-o ilustra companie, alaturi de nume ca Jonathan Swift, Stendhal, Flaubert ori Jean-Paul Sartre, ale caror opere au fost puse, din pacate, la index de catre Vatican de-a lungul anilor (doar in 1996 renuntandu-se la publicarea infamului Index Librorum Prohibitorum).

Da Vinci Hoax
Brodata in cadrele unui gen literar numit, spectaculos, "theological thriller", Da Vinci Code e o carte care suscita spontan intrebarea referitoare la secretul succesului: cum se explica celebritatea autorului si a operei sale? Reformulata, ea poate sugera un posibil raspuns: care este semnificatia interesului pe care un public atat de larg il arata acestei carti de fictiune? Pusa astfel, interogatia sugereaza ca exista o legatura stransa intre continutul unei carti si orizontul de asteptare al cititorilor. Nu poti fi atras magnetic de ceva care-ti este complet strain, exterior preocuparilor si framantarilor tale intime. Daca o carte ca aceea a lui Dan Brown atrage, inseamna ca exista ceva in ea care raspunde unei cautari intime a sufletelor celor care o citesc. De aici rezulta o prima secventa a raspunsului. Oamenii vor sa stie Adevarul privitor la cel mai controversat personaj al istoriei, cel despre care credinta crestina afirma ca este Dumnezeu deplin si Om integral: Isus din Nazareth. Partea negativa a lucrurilor rezulta din greseala fatala care adumbreste cartea in discutie. Ea ofera publicului un discurs "demitologizant" impins pana la blasfemie. Caci D. Brown inventeaza o poveste care interzice accesul celor care o iau in serios la raspunsurile credintei. Si totul sub semnul unei pretinse verosimilitati, al unei pretinse autenticitati probate cu fapte istorice si interpretari savante. Masluite cu oarece iscusinta, aceste fapte si interpretari transforma totul intr-o pacaleala (engl. hoax), care, in fond, e agreata de catre publicul amagit. Caci, daca pare dificil sa crezi intr-un Dumnezeu pentru care suferinta este o valoare mantuitoare, nu-ti ramane decat sa-l respingi punandu-i sub semnul intrebarii substanta morala. Asa se face ca succesul unei asemenea carti indica esecul multora dintre contemporanii nostri in a (re)descoperi valorile salvatoare ale Revelatiei iudeo-crestine. Avea dreptate G. K. Chesterton: problema omului modern, care a pierdut reperele credintei crestine traditionale, nu e aceea ca nu va mai crede in nimic. Dimpotriva. Va crede in orice. Dan Brown este un alt autor (dintre cei multi) care se grabesc sa confirme, involuntar, ca Chesterton avea dreptate. Concluzia? Daca doriti sa cunoasteti adevarul despre Isus din Nazareth nu-l cautati in romanul lui Dan Brown. Caci nu-l veti gasi acolo. Umilele catehisme ale Bisericii pot raspunde mult mai bine unor asemenea aspiratii.

Iisus, jucaria noastra...
Dan Brown e, fata de modelul Umberto Eco, ceea ce este Vadim Tudor fata de Adrian Paunescu. In orice caz, ma intristeaza faptul ca noi, crestinii, ne complacem intr-un fel de demitizare penibila, invocand, ca sa fim cu coada in sus, drepturile omului, mai ales cel mai scump dintre toate, libertatea. Putini stiu insa ca una sunt libertatile si alta este libertatea. Una este sa fim liberi ca sa ne facem de cap si alta este ca, in numele libertatii, sa ne jertfim. Din acest punct de vedere, problema christica este extrem de delicata. Dan Brown este cel mai bun exemplu de autor care face o afacere fara sa simta pe spinare bicele Mantuitorului. Daca le va simti vreodata, nu stim. Singura hiba este aceea legata de Hristos. De ce sa fie blegul nostru, jucaria noastra? De ce sa ne iubeasca atat de mult, cand de fapt meritam sa fim scuipati? De ce? Sustinem valoarea estetica, dar in acelasi timp stim ca acolo unde este blasfemie, si mai ales o blasfemie gretoasa, care nu are in ea nimic dureros, nimic tragic, nimic negru, arta nu este. Hristos, blegul nostru, este cea mai buna deviza, pentru toti autorii care au bagat in buzunar crestinismul, care au facut din milostenia divina un fel de gheseft al tolerantei si care produc kitsch-uri platite de o societate-kitsch. Si eu as vrea sa fiu kitsch... Iarta-ma, Doamne!

Dan Brown stie sa faca bani
Apar din ce in ce mai multe articole legate de fenomenul "Codul lui Da Vinci" - printre care si acesta... Inevitabil, se repeta la nemurire aceleasi lucruri pe care deja cititorii le-au invatat pe de rost. Multi dintre ei parcurg aceste articole despre cartea lui Dan Brown pentru a-si satisface foamea teribila de polemica dar, nu de alta, pentru unii dintre ei aceste mici texte reprezinta un fel de continuare fireasca in lectura Codului. As zice ca e la moda acum sa se scrie despre asta, "ia sa vedem, domnule, ce mai zic si astia despre minunea aia de carte"... Se pare ca, asa ponegrit cum e, expulzat din cetatea literaturii si luat cu multa malitiozitate in raspar, cartea aceasta a starnit discutii aprinse. Intrebarea vine firesc: daca este vorba de maculatura, de ce sa mai vorbim despre acest Cod, de ce sa mai umplem atatea pagini in ziare tot aruncand cu noroi? Acest thriller mistico-religios, caruia i se reproseaza, si pe buna dreptate, ca ar fi opera unui fel de amator de puzzle-uri care pune cap la cap sabloane narative de succes, se adreseaza unei anumite sectiuni din publicul larg de cititori, se potriveste de altfel de minune omului de astazi care nu are niciodata timp de nimic si care uita de fapt sa traiasca. Oamenii au nevoie de povesti, este o nevoie inconstienta, aproape la fel de imperioasa cum este aceea de a manca atunci cand ti-e foame. Multi sunt atrasi de astfel de scrieri cu artificii si trompete la fiecare pagina, de aceea multi citesc romane politiste sau science fiction. Mi se pare la mintea cocosului de ce un scriitor cum este Dan Brown are atata succes. Acest fost profesor de engleza stie sa faca bani. Fiecare a stabilit ce doreste sa obtina prin scris, bani sau o cale spre sine si spre accesarea capacitatii de imaginare a cititorilor. Si consecintele fiecarei alegeri sunt previzibile.

Codul lui Da Vinci si soparla lui Brown
Dupa ce, ani de-a randul, o anumita doamna Brown s-a ocupat foarte serios sa ne initieze in misterele feminitatii "umede", un anumit domn tot Brown ne propune acum o incursiune palpitanta in misterele stiintelor oculte. Sub semnul actiunii antrenante, autorul oculteaza subtil bunul-simt al cititorului, sapand discret la credibilitatea crestinismului. Procedeul este simplu: cititorul este ancorat intr-o actiune incarcata de mistere a caror dezvaluire este atent dozata, textul este presarat cu elemente reale si cu trimiteri la lucruri palpabile, ceea ce genereaza o iluzie de realitate globala. in tot acest timp autorul insereaza paragrafe intregi de revelatii pe care le sopteste la urechea cititorului. Aflam ca o mare religie, crestinismul, a fost pur si simplu contrafacuta, fiind in fapt un simplu produs al politicii abile din epoca. Scopul acestui demers satisface pe deplin gustul pentru conspiratie: supunerea si exploatarea maselor. Mesajul cartii prinde la public poate si pentru simplul motiv ca cititorul mai putin avizat nu mai percepe in ziua de azi decat latura coercitiva a religiei crestine. Se vorbeste foarte mult despre pacat si se pune prea putin in joc trairea religioasa. Ori crestinismul nu e o religie care se inchide in respectarea unor norme ci este o religie care se deschide catre o experienta vie. Ceea ce omite sa observe domnul Brown in cartea sa, este succesul spectaculos al crestinismului in vremea apostolilor. in conditii total ostile, oamenii se converteau voluntar iar crestinii de pretutindeni acceptau torturi inumane, fiind aruncati la groapa cu lei sau rupti in bucati. Ei suportau cele mai inimaginabile chinuri si cu toate acestea nu isi renegau crezul. Ce putea sa compenseze asemenea orori daca nu o realitate traita, o realitate de ordin superior cu care se aflau intr-un contact intim? Miturile nu pot fi inventate constient... Forta lor este data de masura in care isi gasesc un corespondent real in structurile fiintei. Adevarul lor este cel putin psihologic adevarat, iar adevarul crestin vorbeste despre o conditie de lumina interioara, catre care crestinul aspira.