Încă trei zile cu cele mai bune filme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă, astăzi, mâine şi joi, la Cinema Studio din Capitală, cea de-a 11-a ediţie a Galei „Best Film Fest – Cele mai bune filme ale anului“, exprimând opţiunile, pentru diverse topuri cinematografice ale anului 2010, ale reprezentanţilor presei de specialitate.

Marele câştigător al acestei ediţii - începută vineri - este, detaşat, filmul lui Andrei Ujică, „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", plasat pe podium la nu mai puţin de trei categorii: locul I la Cel mai bun film românesc, locul I - pentru Andrei Ujică - la cel mai bun regizor român, plus locul II în clasamentul Celui mai bun film care a rulat pe ecranele româneşti în 2010.

Capodopera lui Andrei Ujică mai este proiectată la Cinema Studio astăzi, de la ora 13.00. Dacă nu aţi văzut până acum filmul lui Andrei Ujică, n-ar trebui să rataţi una dintre ultimele proiecţii ale peliculei pe ecranele bucureştene. Indiferent din ce parte a „baricadei" vă veţi apropia de această complexă operă cinematografică - ori un interes cinefil, de expert în „subtilităţi" stilistice, ori un pur interes documentar, de istorie recentă, ori, pur şi simplu, vreţi să asistaţi la un spectacol cinematografic de calitate -, cele trei ore cât durează pelicula vor trece ca un „vis" (visul prin care dictatorul îşi revede viaţa înaintea execuţiei?).

Multe dintre imaginile de arhivă găsite şi montate de Ujică şi de Dana Bunescu sunt halucinante, iar proiecţia, orice s-ar spune, ne ajută să înţelegem mai în profunzime natura răului pe care l-am trăit timp de decenii - „mizeria ideologiei". Cel mai bun film al anului a ieşit „Reţeaua de socializare", de  David Fincher, care mai poate fi văzut mâine (ora 20.00) şi joi (ora 19.00). 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite