Iggy Pop, „adevăratul copil sălbatic“, în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artistul în vârstă de 64 de ani, care va concerta sâmbăta viitoare la Festivalul Peninsula de la Tg. Mureş, este un supravieţuitor al unei vieţi pline de excese. Alături de formaţia sa The Stooges, Iggy Pop a inventat stilul de muzică ulterior denumit „punk“, fiind socotit unul dintre strămoşii acestui gen muzical.

Mai bine mai târziu decât niciodată, dar Iggy Pop soseşte săptămâna viitoare şi în România, împreună cu reînfiinţata sa trupă The Stooges (o precedentă tentativă de concert, la B'est-ul din 2009, a fost zădărnicită de decesul chitaristului trupei, Ron Asheton, în ianuarie 2009). Sub titulatura Iggy and The Stooges, muzicienii vor cânta pe scena mega-festivalului Peninsula (brand Sziget) de la Târgu-Mureş, în seara zilei de sâmbătă, 27 august, pe scena principală situată pe malul râului Mureş.

Spre deosebire de alte cazuri (unele din ele şi mai celebre), Iggy nu vine prea târziu, pentru că artistul este la fel de vital şi de energic, chiar şi la vârsta de 64 de ani pe care o are. Este cu atât mai uluitor, ţinând cont că nu a avut deloc o existenţă liniştită, iar excesele de toate tipurile puteau, până acum, să facă ravagii asupra trupului său firav. Dacă istoria muzicii rock are marile sale exemple de dispăruţi la o vârstă fragedă, până în 30 de ani (Jim Morrison, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Brian Jones, Kurt Cobain etc.), iată că avem şi cazuri de longevivi, cum sunt Iggy Pop sau „Stoneşii" Mick Jagger şi Keith Richards, şi nu e vorba, defel, de tipi care să se fi cruţat.

Sânge de viking

Viitorul artist s-a născut la 21 aprilie 1947, în orăşelul Muskegon, Michigan, sub numele de James Newell Osterberg Jr. De ce un nume atât de complicat? Însăşi ascendenţa sa era una cu totul atipică, dar nu neobişnuită pentru creuzetul etnic american. Jim era fiul Louellei (născută Christensen) şi al lui James Newell Osterberg Sr., fost profesor de engleză şi antrenor de baschet la un liceu din Michigan.

image

Aşadar, copilul era de descendenţă irlandeză şi engleză din partea tatălui, iar din partea mamei - norvegiană şi daneză. Tatăl său fusese adoptat de o familie americană de origine suedeză şi îi preluase numele (Österberg). Juniorul Osterberg a fost crescut într-un cartier de barăci din localitatea Ypsilanti, Michigan.

Jim Osterberg şi-a făcut intrarea în lumea muzicii ca toboşar în diferite formaţii de liceu din localitatea Ann Arbor, Michigan. Una dintre ele se numea The Iguanas şi de-aici îşi va lua, mai târziu, pseudonimul de Iggy. Tânărul renunţă, în cele din urmă, la Universitatea din Michigan şi se mută la Chicago pentru a învăţa mai multe despre blues. Aici, cântă la tobe în cluburile de blues, înfiinţează trupa The Psychedelic Stooges şi începe să-şi spună Iggy. Formaţia era compusă din Iggy la voce, Ron Asheton la chitară, fratele acestuia, Scott Asheton, la tobe şi Dave Alexander la bas.

Inspirat de Morrison

Seminţele ipostazei scenice ulterioare a lui Iggy Pop, atât de inconfundabilă, au fost sădite atunci când a asistat, în 1967, la un concert The Doors la Universitatea din Michigan şi a fost uluit de performanţa scenică a solistului Jim Morrison. Comportamentul extrem al geniului l-a inspirat pe tânărul Pop (care avea atunci 20 de ani) să împingă, la rândul său, limitele actului artistic de pe scenă. Nu trebuie uitat că Pop a fost primul interpret care a făcut un stage-dive (aruncare pe mulţime), într-un concert din Detroit. Alte „isprăvi" ale sale sunt: rotitul împrejur în sticlă spartă, exhibiţionismul în faţa mulţimii sau vomitatul pe scenă.

În 1968, la un an de la debutul lor live şi rebotezaţi The Stooges, membrii trupei au semnat cu Elektra Records (la fel ca şi idolii lor, The Doors). Primele două albume ale trupei, „The Stooges" (1969), produs de John Cale (Velvet Underground), şi „Fun House" (1970), s-au vândut prost. Deşi primise membri noi, grupul se destramă din cauza dependenţei crescânde de heroină a lui Pop.

În 1971, Iggy Pop şi David Bowie s-au cunoscut la Max's Kansas City, un club de noapte şi restaurant din New York. Cariera lui Pop primeşte o gură de aer din partea relaţiei sale cu excentricul şi genialul muzician britanic, pentru că Bowie decide, în 1972, să producă un album cu Pop în Anglia. Cu James Williamson angajat chitarist, începe căutarea pentru secţiunea ritmică (chitară bas şi baterie). Niciunul dintre cei doi nu este, însă, mulţumit cu muzicienii din Anglia, aşa că se decid să reunească Stooges.

Nu e chiar o reunire, de fapt, pentru că Dave Alexander, dărâmat de alcoolism, este incapabil să participe la înregistrare (va muri în 1975). De asemenea, Ron Asheton se mută de la chitară la bas pentru a-i face loc lui Williamson la chitară. Sesiunea de înregistrări produce albumul „Raw Power" (1973), considerat astăzi o piatră de hotar în istoria muzicii rock.

Cu tot sprijinul lui Bowie, problemele legate de droguri ale lui Iggy persistă şi duc la a doua destrămare a trupei. Ultimul show Stooges se sfârşeşte cu o bătaie între membrii trupei şi un grup de bikeri din public, „documentată" mai târziu pe albumul „Metallic K.O.". Abuzul de droguri îi va „gâtui" cariera lui Iggy pentru alţi câţiva ani.

Succes cu „Idiotul"

Pop era incapabil, la acea vreme, să-şi controleze utilizarea drogurilor şi s-a internat într-o instituţie de boli mintale, institutul neuropsihiatric al UCLA, în încercarea de a se dezintoxica. David Bowie era unul dintre puţinii care-l vizitau acolo, continuând să-l sprijine pe prietenul şi colaboratorul său. S-a zvonit chiar că Bowie ar fi traficat cocaină pentru a i-o da lui Pop.

Cei doi prieteni s-au mutat în Berlinul de Vest pentru a-şi înfrânge dependenţele. În 1977, Pop semnează cu RCA şi Bowie îl ajută să scrie şi să producă „The Idiot" şi „Lust for Life", ambele din 1977, care vor rămâne până astăzi cele mai aclamate albume ale lui Iggy ca artist solo. Colaborarea dintre cei doi artişti de excepţie va continua în acei ani, fiind vizibilă pe albumele scoase de amândoi.

Popularitatea lui Iggy Pop va fi crescândă în următoarele decenii şi se va datora atât carierei sale solo de succes, cât şi revenirii puternice a punkului în prim-plan, în anii '90, odată cu fenomenele grunge şi Nirvana. Muzicienii acelui deceniu îşi vor face datoria faţă de înaintaşi, şi, pe lângă Pixies, Sex Pistols, Television sau Buzzcocks, trupe înfiinţate în anii '60 ca Stooges şi Velvet Underground vor fi plasate la locul pe care-l meritau în istoria muzicii. Pe acest fundal, Iggy a reînfiinţat The Stooges, cu care din 2004 se află permanent în turneu. Printre cele mai cunoscute cântece ale lui Iggy Pop se află „Lust for Life", „Real Wild Child", „Candy" (un duet cu Kate Pierson de la B-52's), şi „The Passenger".

„Naşul" punkului

Două sunt numele de muzicieni lansaţi în a doua jumătate a anilor '60, din ale căror influenţe s-a plămădit, în deceniul următor, stilistica mişcării punk, curent artistic care s-a dovedit, în cele din urmă, a fi cel mai fertil în istoria muzicii rock. Pe de o parte, Iggy Pop şi formaţia sa The Stooges, pentru dimensiunea „sălbatică", energetică, vitalistă a curentului. Pe de altă parte, Lou Reed şi a sa Velvet Underground (ieşiţi de sub „pulpana" pop-artistului Andy Warhol), pentru permanenta tendinţă spre estetizare, spre art, spre rafinament, care însoţeşte încă de la început curentul (vizibilă mai ales în ceea ce se numeşte, din anii '80, post-punk).

Muzica acestor două trupe (plus formula de „three-minutes-song", simplă şi percutantă, a americanilor de la Ramones) s-a altoit perfect pe solul nemulţumirii sociale profunde a tineretului britanic de la mijlocul anilor '70, consecinţă a unei prelungite crize economice. Concertul în Marea Britanie al trupei Ramones şi un manager genial, Malcolm McLaren, au făcut res-tul. Cei doi muzicieni americani - Iggy Pop şi Lou Reed - sunt atât de importanţi pentru geneza punkului britanic, încât pentru muzica lor din acea vreme s-a „inventat" un termen special: proto-punk.

image
image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite