Ibrahim Ferrer, regele "Republicii Muzicale Cuba"

Orice copil si l-ar dori pe post de bunic: un batranel simpatic, senin si rabdator, caruia ii face placere sa povesteasca. Ti-l inchipui cu chipul luminat de focul din semineu, istorisind unui nepot

Orice copil si l-ar dori pe post de bunic: un batranel simpatic, senin si rabdator, caruia ii face placere sa povesteasca. Ti-l inchipui cu chipul luminat de focul din semineu, istorisind unui nepot fascinat intamplari grozave cu printi si balauri. Personajele lui au aura de fantastic, dar nu fiindca ar fi izvorat din imaginatie, ci pentru ca sunt eroi cat se poate de reali, muzicieni cunoscuti de o lume intreaga. Iar basmele sale prind aripi nu langa foc, ci pe scenele lumii. Ibrahim Ferrer este un povestitor innascut, care, in plus, are si darul de a canta minunat. La cei 77 de ani ai sai, stie prea bine ce inseamna sa astepti: desi canta de o viata, a fost nevoie de sapte decenii pentru a deveni cu adevarat faimos. Pana in 1997, anul in care "Buena Vista Social Club" a primit premiul Grammy, a tot fost lasat in umbra, ba chiar folosit, dupa cum isi aminteste cu tristete. Mahnit pe lumea muzicala, a avut, tousi, intelepciunea sa continue, iar acum s-a facut dreptate. Numele sau a ajuns sa fie asociat cu cel al lui Nat King Cole. Modest, Ferrer declara ca singurul lucru pe care il are in comun cu celebrul sau inaintas este faptul ca amandoi sunt... negri. Nu se considera un muzician, ci un muncitor in aceasta bransa, un om pentru care muzica a fost singura cale de a-si realiza visele. Iar una dintre cele mai mari dorinte a fost sa reprezinte acea bucatica de pamant numita Cuba, sa-i fie ambasador. Ibrahim Ferrer, un om care si-a pierdut mama la 12 ani, care stie ce inseamna singuratatea si al carui cel mai bun prieten din copilarie era un catelus, si-a facut, peste tot in lume, milioane de prieteni. Sunt cei care danseaza si viseaza pe piesele sale. Ce s-a intamplat in acest week-end, la Sala Palatului, a fost o convertire in masa la "religia" muzicala sud-americana. Doua ceasuri incheiate, romanii au primit ceva din sufletul cubanez, ceva din bucuria cu care acesti oameni isi trec zilele. Gandindu-te ca personajul principal al show-ului este un septuagenar incercat de viata, i-ai fi iertat faptul ca isi sustine concertul asezat cuminte pe un scaun. N-a fost cazul: Ibrahim Ferrer nu doar ca a cantat stand tot timpul in picioare, dar a mai oferit si veritabile demonstratii de dans. De altfel, intreaga sa "armata", excelentii muzicieni de la orchestra "Buena Vista Social Club", au dansat in permanenta. Probabil ca si daca ar fi cantat intr-un depou pustiu s-ar fi distrat la fel de bine, muzica le este de ajuns pentru a se simti norocosi. In asemenea conditii, era imposibil ca romanii sa reziste nemiscati pe locurile lor. Sala a sfarsit prin a se dezlantui alaturi de Ferrer si oamenii sai. Frenezia artistilor s-a dovedit a fi contagioasa, sangele fierbinte nu le lipseste nici celor de pe scena, nici acelora care i-au aplaudat furtunos din public. Asa se face ca, impreuna, au alcatuit o echipa perfecta. Cuba este fermecatoare, atunci cand o "traduce" in cantec Ibrahim Ferrer. Nostalgie la un loc cu explozia de fiecare zi a vietii, dragoste neimplinita si aripile pe care ti le da fericirea, melodii melancolice si vulcani de ritm, lacrima si suras, toate au intregit un spectacol pe care nu-l va ameninta prea curand uitarea. Cu nelipsita lui sapca si cu costumul in care parca nu e in largul sau, acest om - star international - are mai degraba aerul unui lucrator intr-o fabrica de trabucuri, iesit la pensie. Poate, doar ca Ibrahim Ferrer este, de fapt, un rege.