IUBITI-VA ACTORII - Draga Olteanu, surprinzatoare si exploziva in Teatrul de Revista

Marii actori nu se termina niciodata: cand parasesc un continent, descopera altul. Cand vor sa faca "altceva" decat au facut o viata intreaga, publicul ii accepta imediat pentru ca le simte vocatia si

Marii actori nu se termina niciodata: cand parasesc un continent, descopera altul. Cand vor sa faca "altceva" decat au facut o viata intreaga, publicul ii accepta imediat pentru ca le simte vocatia si daruirea. Draga Olteanu-Matei a jucat intotdeauna teatru si nu de orice fel, ci de nivelul Teatrului National. A facut si filme, unde a interpretat "roluri". A trecut uneori si pe teritoriul dramei, desi in fiecare comedie exista si putina drama. Marea sa inzestrare comica i-a oferit prilejul intalnirii cu personaje absolut memorabile, pe scena, in film, acolo unde rigoarea teatrului nu accepta nici un fel de derogare. A scris scenarii de film si a publicat o carte de bucate in versuri, o aparitie unica si originala. Dar cred ca a venit momentul sa povestesc, pentru ca a trecut un deceniu de atunci, despre incursiunea sa, surprinzatoare si exploziva, pe teritoriul spectacolului de revista. Nu mai stiu a cui a fost ideea, dar actrita a aparut pe scena revistei ca si cum s-ar fi aflat acolo de cand lumea. Ea electriza cupletul muzical. Spunea monolog in cel mai autentic stil de revista - si asta nu era numai o arta, ci si o forma de curaj, pentru ca, pentru unii, pe care-i stiu si eu, si, probabil, si dumneavoastra, arta cupletului e curata sinucidere. Draga Olteanu, draga de ea, s-a aratat o mare actrita de revista. Doamne, ma gandesc, daca acest gen de teatru, atat de dificil si de iubit, si de blestemat si-ar fi intalnit, la vreme, toti actorii care ar fi putut fi ai lui! Cum ar fi aratat - si ieri, si azi, si maine - revista romaneasca? Teatrul de Revista s-a intersectat adesea cu Teatrul National. O vreme s-au aflat si in vecinatate, nu era decat de traversat Calea Victoriei. Au traversat-o multi si numai dintre cei mai buni, pentru ca numai ei au rezistat cumplitelor riscuri si primejdii cu care revista ii intampina pe cei dragi. Se afla intr-o grava eroare cei care cred ca e usor de jucat teatru de revista. Nu i-a fost usor nici lui Birlic. Nici lui Giugaru. Si, desigur, nici Dragai Olteanu-Matei. Revista este un teatru care seamana cu orice fel de teatru, dar se deosebeste de teatrul de orice fel. In doua, trei minute trebuie sa spui totul, ba inca ceva pe deasupra. Publicul te asculta si te priveste pe tine, "personajul" conteaza prea putin. La revista, de cele mai multe ori, nu exista "roluri". Rolul esti tu. Si iata ca Draga Olteanu, asumandu-si toate riscurile acestei meserii, care-ti poate aduce de toate, cu exceptia, poate, a aprecierii colegilor de teatru ("te stiam un actor serios"...), s-a instalat pentru o vreme, ca un turist la Vama Veche, pe nisipul revistei, confortabil si cu demnitate artistica. Sigur ca nu i-a fost usor. Au inceput s-o "alerge" si impresarii, de colo, colo, pentru ca si pe atunci, ca si astazi, aveau mare cautare in public actorii de succes. Actrita ajunsese sa-si admire din ce in ce mai rar minunata livada de langa Piatra Neamt si chiar muncile sale agricole se lasau adesea neglijate. Dar, pierzand atatea, Draga Olteanu-Matei a castigat acest fel de teatru special, atat de facil pentru privitor si de imposibil pentru actor. Iar revista romaneasca a castigat. Aceasta aventura senzationala, astazi aproape uitata, a mai demonstrat, daca mai era nevoie, dar, de fapt, este intotdeauna nevoie, ca marii actori de revista nu pot fi niciodata decat marii actori.