Herta Müller şi-a ridicat Nobelul

Prozatoarea, poeta şi eseista de origine română este a douăsprezecea femeie care a câştigat Nobelul pentru Literatură. Ceremonia de decernare a prestigiosului premiu a avut loc ieri la Stockholm, în prezenţa Familiei Regale a Suediei.

Toţi laureaţii şi-au făcut intrarea oficială pe acordurile unui marş de Mozart, înainte de discursul de deschidere rostit de Klas Karre, preşedintele Comitetului Nobel, care a subliniat că premiul continuă să răsplătească "excelenţa" şi să se aplece în primul rând asupra individualităţilor creatoare de opere remarcabile, şi nu asupra instituţiilor.

Tocmai pe această idee a insistat şi Herta Müller în interviurile acordate după ce Comitetul Nobel şi-a anunţat decizia. Agenţiei de presă germane DPA i-a mărturisit: "Eu nu sunt o instituţie şi nici nu vreau să devin una. Acesta este cel mai important lucru, să îmi păstrez normalitatea".

Întrebată despre cum îi va afecta viaţa publicitatea de care se bucură în prezent, scriitoarea a răspuns pentru Nobelprizeorg: "Nu o să fiu alt om, asta nu are de-a face cu scrisul. Sunt fericită acum, dar rămân cu picioarele pe pământ. Încă nu-mi vine să cred că am primit acest premiu. Nici nu ştiu cum de merit atâta fericire sau noroc, cred că norocul s-a rătăcit."

„Scrisul a început prin tăcere"

Potrivit criticilor literari, un rol major în decizia de a o recompensa pe Herta Müller l-a avut ultimul ei roman, "Atemschaukel" ("Leagănul respiraţiei"), apărut în urmă cu două luni în Germania, nedisponibil în limba română. Romanul a fost declarat "cartea lunii septembrie" şi nominalizat la Deutschen Buchndelspreis.

Herta Müller a explicat, luni, la Stockholm, în timpul tradiţionalei lecturi ce precedă ceremonia de decernare, că literatura ei s-a născut din nevoia de a scrie într-o Românie totalitară: "În timpul dictaturii am vorbit mult, mai ales că am decis să nu ţip. Cuvintele mele au avut aproape întotdeauna consecinţe de nejustificat. Însă scrisul a început prin tăcere, în această scară de uzină, abandonându-mă mie însămi, a trebuit să scot din mine mai mult decât îmi permiteau cuvintele. Cuvintele nu mai puteau exprima ceea ce se întâmpla".

Nobelul i-a adus, desigur, popularitate şi în România. Cărţile ei au ajuns de pe raftul cu volume la reduceri în topul vânzărilor. Cele mai cunoscute volume traduse în limba română sunt: "Regele se-nclină şi ucide", "Este sau nu este Ion", "Animalul inimii", " În coc locuieşte o damă", "Încă de pe atunci vulpea era vânătorul" .