Graffiti Files - o carte despre strainii de langa noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, editura "Paralela 45" a lansat volumul "Graffiti Files", o carte neobisnuita atat sub aspectul formei, cat si al continutului. Pentru ca tabloul sa fie complet, chiar povestea genezei ei este

Recent, editura "Paralela 45" a lansat volumul "Graffiti Files", o carte neobisnuita atat sub aspectul formei, cat si al continutului. Pentru ca tabloul sa fie complet, chiar povestea genezei ei este una iesita din tiparele "scrierii" unei carti clasice. Volumul a luat nastere in urma unui "brainstorming" initiat pe forumul unui site de Internet dedicat celor pasionati de "graffiti" (www.aeroart.ro) si are ca autori cativa adolescenti, cei mai multi dintre ei aflati inca pe bancile liceului. Din nou neobisnuit, chiar si pentru un volum colectiv, este faptul ca pe coperta nu apar numele autorilor, ci doar "nick-name"-urile lor: Razna, Mess, Yoz, Jadda, Florin 17. Cartea, fragmentara, este un colaj de texte si imagini (acestea din urma apartinand lui Sage, Ratpoison, Crown, Philip Armonica, Razna si Yoz) si ne ofera franturi de senzatii si bucati de viata puse la intamplare. Volumul nu propune un mesaj, ci doar fragmente pulverizate, precum vopseaua din spray-urile folosite pentru graffiti, de ganduri, sentimente si trairi. Dincolo de nonconformismul formal, care poata sa ii incante pana la extaz pe admiratorii neconditionati ai postmodernismului literar si sa ii deranjeze pana la respingerea cartii pe adeptii literaturii clasice, meritul volumului este acela de a pune, pentru prima data, sub lupa o generatie (adolescentii anilor 2000 plus), ignorata de toata lumea, de la parinti, la sociologi sau literati. Este, daca nu singura, una dintre putinele carti ce au ca subiect viata tinerilor contemporani cu probleme sau formele lor de manifestare (de la graffiti, muzica, alcool si ajungand chiar la droguri), iar perspectiva este cu atat mai interesanta cu cat este una din interior. Lumea in care ne introduce cartea, a copiilor si adolescentilor perioadei postdecembriste, crescuti in fata televizorului, a calculatorului si bombardati cu mesaje publicitare, se vadeste una terifiant de diferita, la granita intelegerii celor din generatiile anterioare. Si tocmai acest lucru are darul sa recomande volumul drept una dintre lecturile obligatorii in incercarea de a intelege ce se intampla cu adolescentii de azi.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite