VIDEO „Ghidul copilăriei retrocedate“, la Sibiu

Andrei Codrescu a scris un scenariu biografic, în care apare ca personaj, pentru spectacolul prezentat în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Montarea despre emigrarea în SUA a autorului născut la Sibiu, semnată de Gavriil Printe, a avut trei reprezentaţii, la Casa Artelor, în cadrul FITS.

Scriitorul Andrei Codrescu, evreu american originar din România, născut cu numele de Perlmutter, în 1946, la Sibiu şi emigrat, în 1965, în SUA, spune în spectacolul „Ghidul copilăriei retrocedate", pus în scenă de Gavriil Pinte la Sibiu, că „poezia a rămas şi va rămâne religia lui".

Autorul stabilit la New Orleans, cunoscut pentru romanele „Mesi@", „Casanova în Boemia" sau pentru versurile avangardiste, s-a întors după Revoluţie în oraşul natal. Ducându-se să-şi revadă casa copilăriei, a vrut să o fotografieze dar, în acel moment, în cadru i-a intrat un copil despre care scriitorul a avut senzaţia că este chiar el la vârsta de nouă ani. Aşa s-a născut ideea acestui spectacol: scriitorul matur este pus în faţă cu el însuşi, tânărul din 1965, cu toate visele, iubirile delirante şi apăsările faţă de originea „nesănătoasă, burgheză".

Sibiul de altădată

Când păşesc în Casa Artelor, spectatorii sunt întâmpinaţi cu strigătele şi cu uralele actorilor aflaţi la ferestrele etajului întâi, după care la intrarea principală sunt fotografiaţi. „Ghidul copilăriei retrocedate" are trimiteri nostalgice la poezia Sibiului de alădată.

Românii apar contradictorii şi rudimentari, cu măşti sau fără măşti, într-un spectacol de peste două ore, excedat de tema suprasolicitată a comunismului, în ciuda momentelor debordante de muzică şi de dansuri tradiţionale.

O Românie mioritică

„Am avut marele noroc să copilăresc la Sibiu protejat de o linişte profundă, trăind însă frica unei lumi adulte şocată de dictatură", spune Andrei Codrescu, care a programat aseară o video-conferinţă, după cea de-a treia reprezentaţie a spectacolului.

În „Ghidul copilăriei retrocedate", timpul prezent este anul 1990, când are loc întâlnirea de 25 de ani a absolvenţilor din 1965 ai liceului „Gheorghe Lazăr" din Sibiu.

În cadrul creat între două mese paralele, la care spectatorii sunt aşezaţi, apar rând pe rând personaje pitoreşti, printre care un Andrei Codrescu matur, interpretat de Gelu Potzolli, care se amestecă năucit, printre liceenii şi profesorii de altădată, întâlnindu-se cu alter egoul său de 19 ani, ipostaziat de actorul Ciprian Scurtea.

De la început, impresionează contrastele, abordarea dadaistă de un lirism profund, tensiunea ancestrală şi tradiţională, care alternează cu momente de o libertate absolută şi de o fantezie debordantă.

Actorii coborâţi parcă din „Un tramvai numit Popescu", cântă live, merg pe biciclete albe, cu coarne de berbeci, făcând dese aluzii la Mioriţa noastră cea de toate zilele şi la faptul că ne naştem pentru a muri.

Un spectacol despre memorie

„Subiectul spectacolului este aventura acestei expediţii în psihicul Sibiului şi al României mele natale. Ne zic cercetătorii că în lumea cuantică un obiect poate să existe în două locuri în acelaşi timp. Experienţa mea o demonstrează", spune Andrei Codrescu.

„Am realizat, privind din viitor spre trecut, un spectacol despre memorie", completează Gavriil Pinte, cunoscut pentru celebrul „Un tramvai numit Popescu", jucat, de asemenea, de câteva ediţii în festival. Costumele sunt semnate de Roxana Ionescu şi, pe lângă regie, Gavriil Pinte, mai semnează decorul şi ilustraţia muzicală în „Ghidul copilăriei retrocedate". 

Montări de excepţie

După ce aseară i s-au reprezentat „Bacantele", montat la Istanbul, regizorul Mihai Măniuţiu are astăzi în program, de la ora 19.00, spectacolul „Electra", pus în scenă la Teatrul „Radu Stanca" din Sibiu.

Reprezentaţiilor extraordinare din primele zile, ale lui Eugenio Barba şi Peter Brook, li s-au adăugat şi „Dumnezeul Nijinsky", text al polonezului Piotr Tomaszuk, care semnează şi regia. Spectacolul, jucat marţi seară, rememorează destinul dramatic al balerinului Vaclav Nijinsky, care, înainte de a fi internat la nebuni, a scris un jurnal cutremurător, dansând delirant pe morminte.

De asemenea, vestita companie de dans contemporan Kibbutz a prezentat, luni şi marţi seară, la Casa Sindicatelor, două spectacole de un rafinament eclatant realizate de coregraful Rami Be'er:

„Aproape de soare" şi „Amintiri" (foto), despre influenţa memoriei Holocaustului asupra vieţilor noastre.  Dramaturgului Matei Vişniec, prezent la FITS,  i s-au reprezentat două spectacole: „Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia" şi „Oraşul cu un singur locuitor".