Ghidul lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurel Cernitoriu are grijă de monumentul istoric "Casa Memorială Brâncuşi" mai ceva decât de propria sa locuinţă Chiar dacă în acte figurează ca muncitor, Aurel Cernitoriu e dispus să

Aurel Cernitoriu are grijă de monumentul istoric "Casa Memorială Brâncuşi" mai ceva decât de propria sa locuinţă

Chiar dacă în acte figurează ca muncitor, Aurel Cernitoriu e dispus să vorbească zile în şir despre sculptorul născut în localitatea gorjeană Hobiţa.

Spune despre sine că-şi face "doar datoria" şi ne invită într-o călătorie în timp, la sfârşit de secol XIX. De patru ani zice că e într-un fel "mai om" şi ne povesteşte cu patimă despre geniul maestrului, faţă de care el se simte mic şi neimportant.

Ne aşteaptă răbdător să intrăm. Cu grijă, lasă din mână o carte groasă pe a cărei copertă apucăm să zărim "Constantin Brâncuşi".

Ne încurajează să urcăm pe prispa cu stâlpi din lemn sculptat. Întrebăm dacă avem voie să facem fotografii şi cât ne costă. Ne răspunde, pe un ton foarte serios, că putem face câte poze vrem, fără să plătim, "că aşa ne faceţi reclamă şi, dacă mai văd şi prietenii, poate vin să ne viziteze".

"Maşina de spălat" a familiei

Ghidul ne povesteşte cum în fiecare dimineaţă scoate câte 50 de găleţi cu apă din fântână, udă peste tot "ca să nu fie praf" şi la prânz repetă operaţiunea. Insistă să înţelegem că e "o casă din bârne de stejar, specifică judeţului Gorj, situat în partea de nord-vest a Olteniei, din perioada sfârşitului de secol XIX".

Din pridvor intrăm în cele trei încăperi ale casei. Ne spune cum se numeşte fiecare: odaia de dormit, cunia şi celarul. "Cunia e bucătăria, locul unde era vatra cu corlată, unde se gătea mâncarea şi unde se adunau la masă toţi ai casei.

Celarul e cămara şi e singura încăpere care nu are tavanul drept. De aici se poate urca în pod", ne lămureşte Aurel, după care ne mărturiseşte că ar vrea să ne arate "maşina de spălat a mamei lui Brâncuşi". Lipit de un perete al casei, tronează un trunchi de copac scobit pe dinăuntru.

"Uitaţi, ăsta e pârlăul. Aici se spălau rufele! Femeile puneau la fiert apă cu cenuşă. Când leşia asta clocotea, o turnau în pârlău peste haine şi le lăsau să stea, acoperite câteva ore, până când se răcea apa. Pe urmă mergeau cu ele la râu, unde le băteau cu maiul şi le limpezeau. Ştiţi că cenuşa conţine sodă, nu?"

Ultima dorinţă

Îl întrebăm dacă e profesor la şcoala din sat, dar ne răspunde că e doar "muncitor". Se eschivează să ne dea mai multe amănunte şi ne invită să vedem "uleiul" de albine sau "stupul, cum se mai spune prin alte părţi".

Din doi paşi ajunge la un alt trunchi scobit şi, vădit amuzat de lipsa noastră de cunoştinţe, ne spune că acolo se aduceau albinele. Peste trunchi se punea un capac găurit unde acestea făceau miere.

Spre sfârşit, când simte că a venit momentul, ne spune că maestrul Brâncuşi a murit la Paris, dar că "ultima lui dorinţă a fost să fie îngropat acasă, la Hobiţa".

A devorat cărţi despre Brâncuşi

Aurel Cernitoriu s-a născut la Târgu Jiu, locuieşte în Hobiţa de 20 de ani şi a lucrat până acum 4 ani "ca maistru, la combinat". Din 2004 are grijă de casa unde s-a născut Brâncuşi.

Abia acum începem să înţelegem tâlcul întrebării sale "încuietoare": Cine-i mai om - ăla care construieşte o casă sau ăla care are grijă de ea? "E pasionat şi le vorbeşte turiştilor cu patimă, la fel ca în prima zi când a venit aici, acum patru ani! Se poate spune că e un brâncuşolog.

A citit tot ce i-a căzut în mână despre Brâncuşi!", ne abordează, dintr-un colţ al curţii, Marin Răduţoiu, partenerul de cafea al ghidului nostru.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite