George Ivaşcu nu vrea să joace la Teatrul Tineretului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

teatre mor înainte de a se naşte. A fost şi cazul prea puţin cunoscutului Theatrum Mundi, a cărui titulatură a fost înlocuită de cea actuală. Deşi şi-a construit strategia repertorială pe

teatre mor înainte de a se naşte. A fost şi cazul prea puţin cunoscutului Theatrum Mundi, a cărui titulatură a fost înlocuită de cea actuală. Deşi şi-a construit strategia repertorială pe scheletul dramaturgiei româneşti, Mundi a avut proiecte care s-au stins în anonimat. Noul director vrea să resusciteze cu mână de lucru tânără teatrul de pe strada Mihai Eminescu nr. 89.
Director şi atât
George Ivaşcu vrea să fugă din start din calea unor posibile acuzaţii. Ca să nu fie învinuit că se distribuie singur, actorul spune că nu va fi prezent pe foile de distribuţie. "Eu nu voi juca în acest teatru. Misiunea mea e să fiu manager: detaşat şi prompt la nivel administrativ. Cred că acest teatru va supravieţui, pentru că sunt multe proiecte şi energii tinere care se derulează aici, multă creativitate şi dorinţă. La prima audiţie s-au înscris peste 200 de tineri actori, iar până în 15 decembrie vom avea patru premiere". Potrivit directorului, spectacole de Mihai Măniuţiu, Radu Alexandru Nica şi Carmen Vioreanu se vor regăsi în repertoriul Teatrului Tineretului Metropolis. "Clasic şi modern. Hamlet va avea loc lângă orice piesă-experiment", spune George Ivaşcu. Regizorul David Esrig va susţine la Bucureşti o serie de workshopuri pentru tineri, între 14 şi 28 noiembrie, iar Felix Alexa va începe repetiţiile la o nouă piesă în decembrie. Premiera este prevăzută pentru prima lună a anului viitor.
Actorie fără pile
Fiecare actor care vrea să joace în piesele de repertoriu poate veni fără îndoieli la casting, deoarece rolurile nu se vor da "pe ochi frumoşi". "Ne propunem, într-o foarte mare măsură, să implicăm tinerii în producţiile noastre. Actorii îi recrutăm direct de la audiţii. Acest teatru nu apelează la "cunoştinţe". La Metropolis nu vor exista actori sau regizori angajaţi, ci numai colaboratori pe proiecte. "Remunerările sunt deja
onorabile
pentru ei", declară George Ivaşcu. Acesta vrea să facă din Teatrul Tineretului Metropolis mai mult decât o "gară" în care vii, vezi spectacolul şi pleci. "Vreau să creez un loc special, o cafenea în care să se bea cafea interbelică şi unde să se asculte teatru radiofonic".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite