Geo Dumitrescu: Premiul ALIA 2004

Revista Adevarul literar si artistic va acorda in acest an cel de al 7-lea premiu al sau. Premiul ALIA 2004 revine poetului Geo Dumitrescu, despre care vor vorbi, cu aceasta ocazie, poeta Ileana

Revista Adevarul literar si artistic va acorda in acest an cel de al 7-lea premiu al sau. Premiul ALIA 2004 revine poetului Geo Dumitrescu, despre care vor vorbi, cu aceasta ocazie, poeta Ileana Malancioiu, criticii literari Gabriel Dimisianu si Daniel Cristea-Enache, redactorul-sef al revistei Adevarul literar si artistic, Cristian Tudor Popescu.
Evenimentul va avea loc miercuri, 3 martie, ora 11.00, la sediul UNITER din strada George Enescu, nr. 3-5
Premiul ALIA se acorda in fiecare an unei personalitati care, pe langa valoare artistica incontestabila, probata in ani, are si tinuta morala. Au fost distinsi pana acum cu Premiul ALIA, sprijinit de SIVECO Romania, Ileana Malancioiu, Costache Olareanu, Henri Wald, Dorin Tudoran, Adam Michnik si Mircea Daneliuc. Poezia lui Geo Dumitrescu, puternic contextualizata, nu poate fi bine inteleasa daca se face abstractie de cadrul din care ea iese si la care, intr-un fel sau altul, se raporteaza. La antipodul formulei "arta pentru arta", poetul o construieste lucid, rational, facand din ea un instrument de "desvrajire" a Poeziei (cu majuscula) si de cunoastere a realitatii exterioare date. Numai daca redesenam, fie si sumar, peisajul fizic si moral din epoca, dominat de logica sangeroasa a razboiului, vom putea percepe dramatismul poeziei de tinerete a lui Geo Dumitrescu, strigatul de disperare din spatele versurilor ironice si teribiliste. Realitatea vie, abordata direct sau retrasa ca fundal, nu va parasi niciodata reflectiile creatorului si nici nu va disparea din ecuatia sa lirica. Prezentul asediaza constiinta si se instaleaza rapid in ea, ramanand apoi acolo ca un punct mereu nevralgic. Africa de sub frunte este, desigur, un continent imaginativ mult mai larg si mai complex; dar, cu acest focar al istoriei agresive inlauntrul ei, lirica nu mai e deloc lirica. Ea respira aerul tare al realitatii si destructureaza temele inalte ale Poeziei, adoptand un ton sarcastic si exhiband atitudini si gesturi socante, scandaloase, "avangardiste". Putem vorbi, prin urmare, de un realism poetic, asumat ca atare. in loc sa se cufunde romantic "in stele si in nori si-n ceruri nalte", sa muzicalizeze simbolist realitatea, acordand-o cu starile interioare, ori s-o epureze modernist de materia ei, pana la oasele albe si venele stravezii ale lirismului conceptual, creatorul de-poetizeaza poezia, ii dezvaluie trucurile si ii spulbera magia. Sarcasmul autorului, vehementele sale "muntenesti", aciditatile atat de expresive literar ies dintr-un idealism de fond, idealismul unui om ranit launtric de gama si scala degradarilor umanului. inca G. Calinescu, intr-o cronica din 1948, facea observatia ca persiflarea e "semnul unui mare sentimentalism, constient de sine". O observatie fina. La Geo Dumitrescu, sentimentul isi creeaza o platosa de ironie si auto-ironie, pentru a nu ramane descoperit in fata sagetilor unei ironii "adverse". Idealismul moral isi ridica in versuri numeroase ziduri de aparare, cu puncte strategice de observatie si creneluri inexpugnabile. Pentru a dezvalui infernul in cerc al razboiului, de pilda, poetul nu scrie un manifest liric pacifist, naiv-moralizator, incheiat prin mesajul: "Sa se faca pace!". El intra in logica stramba a masacrului institutionalizat si o submineaza din interior, asa cum unele probleme de matematica se rezolva prin reducere la absurd. Exemplul cel mai bun il constituie chiar poemul ce da titlul volumului din 1946, Libertatea de a trage cu pusca. Poetul este asadar un ironist subtire, cu sentimente profunde, grave, de care se rusineaza formal, dar din care se nutreste, in forul sau interior. Vom descoperi, la lectura, un Geo Dumitrescu liric, imblanzit de propriile trairi afective (Aventuri lirice) sau unul care, iesind din sfera "privata" a reveriilor si implinirilor erotice, se alatura unei nesfarsite caravane a oamenilor (Jurnal de campanie). Se poate detecta aici credinta in utopia stangii, intr-o lume in care toti oamenii sunt buni, egali si fericiti: o "lume de maine" - titlul volumului de interviuri publicat in 1945 de Ion Biberi - ce ar putea fi adusa, printr-un exemplar efort personal, mai aproape. Si se mai poate observa un lucru, citindu-l si recitindu-l pe Geo Dumitrescu: suntem contemporani cu un mare poet.