Formatul de televiziune românesc "Miss fata de la ţară" va fi lansat la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formatul TV "Miss Country Girl/ Miss fata de la ţară", produs de compania Media Factory şi difuzat de Prima  TV, va fi lansat la Miami, la NATPE - unul dintre cele mai importante târguri de televiziune din lume.

Tim Crescenti, unul dintre cei mai influenţi distribuitori de formate din SUA, a luat legătura cu reprezentanţii Media Factory, înţelegerea dintre aceştia privind distribuirea la nivel internaţional a formatului "Miss fata de la ţară" încheindu-se zilele trecute, a declarat pentru Mediafax Marius Toader, director de creaţie al Media Factory.

"Tim Crescenti vânează în toată lumea idei interesante şi acum ne-a găsit pe noi. El ia astfel de proiecte şi le propune pe piaţa americană, unde este foarte influent, dar şi pe alte pieţe", a spus Marius Toader.

Tot în acest an, formatul de televiziune românesc "Miss Country Girl" va fi lansat la Cannes, la cel mai important târg european de vânzare şi achiziţionare de produse de televiziune - MIPTV.

Formatul "Miss fata de la ţară", al casei de producţie Media Factory, a avut premiera în România în septembrie 2010, pe postul Prima TV, având-o ca gazdă pe Andreea Raicu. Potrivit lui Marius Toader, în februarie, tot la Prima TV, va fi difuzat sezonul al doilea al emisiunii "Miss fata de la ţară".

Formatul "Miss fata de la ţară" presupune căutarea unor frumuseţi din zonele rurale, care sunt aduse de pe uliţele satului sub reflectoarele podiumurilor din Capitală. Fetele selectate din sate intră apoi în cantonament şi se luptă pentru a ajunge adevărate dive.

Câştigătoarea "Miss Fata de la ţară" a fost Flori Bădiţă din judeţul Gorj.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite