Florin Piersic Jr. se întoarce la film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După şapte ani de pauză în regia de lungmetraj, Florin Piersic Jr. a trecut din nou în spatele camerei de filmat pentru filmul „Killing Time", o comedie neagră, despre doi ucigaşi cu simbrie, care au viziuni teribil de diferite asupra vieţii... şi a morţii

Filmările la cea mai nouă producţie semnată Florin Piersic Jr., au început în toamna lui 2011, iar postproducţia va continua până la sfârşitul acestei luni, urmând ca filmul să fie lansat în cinematografe în această toamnă.

Doi asasini platiţi îşi aşteapta viitoarea victimă într-un apartament gol. Orele se scurg. Tensiunea creşte. Glumiţele nevinovate se transformă în împunsături ironice. Insultele devin ameninţări. Va curge sânge...

Alături de Florin Piersic Jr., din distributie mai fac parte Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte şi Florin Zamfirescu. Scenariul îi apartine lui Florin Piersic Jr., imaginea e semnată Cristian Stan, iar muzica originală a fost compusă de Karl Ritter.

„Killing Time pleacă de la un clişeu simplu, de la o situaţie deja folosită într-o mie de alte filme. Tocmai de-asta, în primele secvenţe, nici măcar nu evită parodierea unor filme-cult ale genului noir. Dar filmul vrea, de fapt, să ajungă într-o zonă mai puţin explorată, spunând într-un alt fel o poveste despre viaţă şi moarte" spune regizorul.

„Killing Time" este o productie independentă realizată în parteneriat de Andrei Creţulescu (Kinosseur Productions-www.kinosseur.ro) si Dan Burlac (Elefant Film - www.elefantfilms.ch), cu sprijinul Zenith Media şi cu participarea HBO România.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite