Fiul - un film despre iertare si iubirea aproapelui
0Institutul Francez a prezentat de curand Fiul / Le fils (regia si scenariul: Pierre si Jean-Luc Dardenne), o coproductie franco-belgiana laureata cu Premiul pentru cel mai bun actor (Olivier
Institutul Francez a prezentat
de curand Fiul / Le fils (regia si scenariul: Pierre si Jean-Luc Dardenne), o coproductie franco-belgiana laureata cu Premiul pentru cel mai bun actor (Olivier Gourmet) si Premiul Juriului Ecumenic la Cannes, 2002.
intr-un orasel de provincie, Olivier este instructor de tamplarie la o scoala de meserii. O lume cenusie si rece, in care aproape ca nu se vorbeste. Un maistru sudor si unul tamplar, o secretara, o bucatareasa isi vad, fiecare, de lucru, in coltul lor. Puberi cu figuri asimetrice, lipsiti de umor si de spirit de gasca, vizibil inadaptati, repeta stangaci indicatiile metodice si rabdatoare ale instructorului, pentru care prelucrarea lemnului pare sa fie singurul rost al unei vieti irosite. Nu-i poti ghici nimic din priviri si din expresia fetei, rarele cuvinte ce le adreseaza ucenicilor vizeaza strict mestesugul; cu toate acestea, Olivier pare la fel de surghiunit ca si ei. Spiritul scolaresc al recrearii este cu totul strain aici, nu datorita disciplinei, ci unei docilitati a elevilor si instructorilor, nascuti parca intr-o lume a palmelor batatorite, in care zambetul nu a stiut sa rasara. "Nu-mi schimb serviciul pentru ca aici ma simt util" - ii spune Olivier, laconic, fostei sotii, vanzatoare la o benzinarie, insarcinata si pe cale de a se recasatori. Cu cinci ani in urma, casnicia lor a fost fulgerata de o mare tragedie, pe care fiecare a infruntat-o in felul sau: fiul lor a fost ucis prin strangulare de un delincvent minor. Despre asta nu se vorbeste. Olivier se gospodareste singur si nu-si cauta o pereche; in tacere si solitudine, el incearca sa inteleaga sensul, daca exista, al acestui destin, sau macar sa-i confere un sens, chiar daca omeneste nu este posibil.
Derularea lenta, bressoniana a unor momente descriptive din realitatea cea mai banala a atelierului de tamplarie si a modestei garsoniere a lui Olivier, aceleasi indicatii minutioase de apreciere a esentelor lemnoase, a centimetrilor dintre cote, aceleasi exercitii de gimnastica la domiciliu, surprinse de camera portabila in incadraturi stranse, aproape fara fundal, centrate pe personaj, dau senzatia de izolare in zgomotul multimii, aproape de eremitism.
Fara nici un efect spectacular, fara patetism, fara desfasurari de sentimente ori peroratii, filmul se inscrie in suita demonstratiilor seci, precum cele din familia Decalogului lui Kieslowski, dar, poate, cu atat mai convingatoare, asupra inefabilului christic al celor mai profunde trairi omenesti.
Se spune ca pedeapsa cea mai crunta a criminalilor este de a petrece impreuna cu victimele lor. Dar e si singura pedeapsa izbavitoare. Este singura companie care poate aduce la viata suflete care cred ca o crima se poate "plati" altminteri decat prin imbratisarea, in toata suferinta produsa, a victimei, pentru a duce apoi la inaltare, odata cu ea.
(Textul integral se gaseste in "Adevarul literar si artistic" din data de 2 august.)
Se încarcă comentariile...
