Filmul lui Cristi Puiu a radiografiat sistemul sanitar in premiera si la Bucuresti

"Moartea domnului Lazarescu" a rulat vineri seara si pentru bucuresteni, in absenta regizorului Cristi Puiu si a echipei sale. Sala Elvira Popescu a Institutului Francez nu a putut face fata numarului

"Moartea domnului Lazarescu" a rulat vineri seara si pentru bucuresteni, in absenta regizorului Cristi Puiu si a echipei sale. Sala Elvira Popescu a Institutului Francez nu a putut face fata numarului mare de spectatori care de abia asteptau sa vada castigatorul premiului Un Certain Regard la Cannes si a nu mai putin de cinci premii la Festivalul Transilvania din acest an. Desi era programat sa ruleze la 20.30, in sala nu se mai putea gasi un loc liber cu aproape o ora inainte. Fiecare si-a gasit locul pe scaun, in picioare, sau pur si simplu, pe jos. Glasul Margaretei Paslaru a dat tonul de inceput. il vedem pe domnul Dante Remus Lazarescu in camera sa de apartament, dand de mancare pisicilor sale. Toata ziua se simtise rau. Ca sa mai alunge singuratatea, se afundase putin in sticla cu vin insa, normal, "ca tot omul". Sunase de vreo doua ori la Salvare si astepta sa-l vada un specialist. La ulcerul mai vechi, care incepuse sa il necajeasca, se mai adauga si o durere de cap. Domnul Lazarescu traia singur in apartamentul sau, tinandu-i de urat doar cele trei pisici. Avea o fiica emigrata in Canada, o sora in Targu Mures, iar sotia sa murise de ceva vreme. intr-un final, vine Salvarea, iar dupa un consult, asistenta decide ca este mai bine sa-l duca la un spital. il urca in ambulanta si, de aici, incepe calvarul pentru bolnav. Plimbat prin trei spitale toata noaptea, calatoria cu Ambulanta prin Bucuresti ia sfarsit dupa mai bine de cinci ore de vorbe urate si indiferenta din partea medicilor. Cristi Puiu, desi nu isi propune sa radiografieze sistemul sanitar din Romania sau sa il critice in vreun fel, a surprins in film exact realitatea dura din spitale. Cine a trait - pe propria piele sau doar prin empatie pentru aproape - momente precum cele descrise in pelicula (Ambulanta "dand in gropi" prin Bucuresti, doctorii "ratoindu-se" la bolnavi ca la argati, bolnavi tratati "la bucata", operati in ultima clipa) a revazut filmul calvarului trait. Ceilalti, care s-au "abtinut" sa bata pe la usile camerelor de garda, sunt convinsa ca au ramas cu acelasi gust amar, al realitatii. Grotescul situatiei este compus, simplu, din alaturarea unor elemente antagonice: sange - buchete de trandafiri; melena - mangaieri tandre, pe furis, intre doctori. La finalul peliculei, primul gand care mi-a trecut prin minte a fost acela ca am asistat la proiectia unui documentar si nicidecum a unui film de fictiune. Scenele din spitale sunt veridice si jucate cu mult profesionalism de actori. Filmul nu aduce nimic nou in productia cinematografica si poate nici nu isi propune acest lucru, insa este emotionant prin modul in care sunt surprinse trairile personajului principal, interpretat de Ion Fiscuteanu, care a facut un rol remarcabil, dar si prin comicul de situatie si umorul negru. Chiar daca momentele sunt de un dramatism zguduitor, intreaga pelicula este presarata cu glume si replici amuzante, spectatorul fiind pus aici intr-o dilema: sa rada sau sa se abtina. Muzica lipseste cu desavarsire din film, doar la inceput si la sfarsit este prezenta pentru a amplifica dramatismul. Proiectia de vineri a fost poate prea lunga, de mai bine de doua ore si jumatate, daca tinem cont ca a fost programata la o ora tarzie. Chiar daca spectatorii, la final, s-au grabit sa ajunga cat mai repede la usa pentru a prinde ultimul tramvai, ei au plecat cu sentimentul ca se poate face film bun si in Romania. "Moartea domnului Lazarescu" este un film documentat, muncit, in care fiecare actor a pus suflet si a intrat asa de bine in rol incat am avut senzatia ca toata actiunea chiar s-a petrecut cu adevarat, iar actorii isi joaca propriul destin.