Festivalul Filmului European începe la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou eveniment de anvergură pune Bucureştiul pe harta lumii cinematografice. A 11-a ediţie a Festivalului European de Film are loc între 3 şi 13 mai. Centrele de interes sunt proiecţiile în

Un nou eveniment de anvergură pune Bucureştiul pe harta lumii cinematografice. A 11-a ediţie a Festivalului European de Film are loc între 3 şi 13 mai. Centrele de interes sunt proiecţiile în aer liber din cartierul Rahova şi de la Muzeul Ţăranului Român, o secţiune de filme cu teme culinare şi o gală organizată chiar de Ziua Europei. Festivalul va ajunge, ulterior, şi la Craiova, între 11 şi 13 mai, la Timişoara, între 16 şi 18 mai, la Sibiu, între 17 şi 20 mai, şi la Iaşi, între 22 şi 24 mai. Invitatul special este Jiri Menzel - câştigătorul unui Premiu Oscar pentru cel mai bun film străin cu "Trenuri bine păzite", care revine în România cu cel mai recent film al său, "I Served the King of England"/"L-am servit pe regele Angliei". Ecranizarea care obţinut premiul FIPRESCI la Berlinală 2007 va fi proiectată la Sala Palatului pe 9 mai, de Ziua Europei. Spre deosebire de anii trecuţi, când gala de la Sala Palatului deschidea festivalul, evenimentul va începe acum la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), cu filmul italian "Pământul"/"La Terra". România este reprezentată de patru lungmetraje premiate la prima ediţie a Galei Gopo: "A fost sau n-a fost?" - regia Corneliu Porumboiu, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" - Cătălin Mitulescu, "Hârtia va fi albastră" - Radu Muntean şi "Ryna" - Ruxandra Zenide.

Ce o să vedem?

Un număr-record de filme şi ţări - 46 de filme din 24 de ţări - participă la festival. Vor fi proiectate, printre altele, "Das Leben der Anderen"/"Viaţa celorlalţi" (Germania) - câştigătorul Oscarului 2007 pentru cel mai bun film străin, "The Flying Scotsman"/"Scoţianul zburător" (Marea Britanie), "15 días con tigo"/"15 zile cu tine" (Spania), "Ne le dis à personne"/"Nu spune nimănui" (Franţa), "Recuperatorul" (Polonia) şi "Grbavica"/"Sarajevo, dragostea mea" (Bosnia Herţegovina) - câştigătorul Ursului de Aur la Berlin 2006.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite