Teatre din România, la Festivalul de la Avignon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „Născut pentru niciodată“ va fi reprezentat de 23 de ori la celebrul festival francez. Festivalul de Teatru de la Avignon se desfăşoară între 7 şi 30 iulie. Este cel mai important eveniment cultural francez, din zona artelor spectacolului.

Piesa lui András Visky „Născut pentru niciodată“ („Naître à jamais“), în regia lui Tompa Gábor, este cea mai importantă producţie a unui teatru românesc care va face parte din programul evenimentului. Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj este realizat în colaborare cu Théâtre des Halles din Avignon.

Spectacolul va fi jucat, în fiecare seară, între 7 şi 30 iulie (excepţie făcând data de 19 iulie), reprezentaţiile fiind subtitrate în limba franceză. Piesa jonglează cu tema sensibilă a Holocaustului pentru a prezenta un personaj care nu a reuşit să depăşească şocurile emoţionale.

Traumele l-au urmărit şi dincolo de lagărele de concentrare. Deşi a scăpat cu viaţă, nu reuşeşte să şi-o reconstruiască, având de înfruntat ratarea unei căsnicii şi eşecul de a procrea.

Afrim, impresionat de festival

Regizorul Radu Afrim, câştigătorul premiului presei de anul trecut de la Avignon, a făcut pentru „Adevărul“ o radiografie a festivalului. „Sunt mii de afişe pe străzi, nici nu ştii ce să alegi. Pentru cineva care n-a fost pe aici e greu de imaginat care e dimensiunea acestui festival. E o frenezie care poate deveni greu de suportat“.

Regizorul aprecia că media de vârstă a publicului din sală este mai ridicată decât în România. „Se pare că aşa e la Avignon. Dar e OK! Oamenii se bucură şi aici, ca la noi, când le vorbeşti despre lucruri în care se regăsesc. Dacă le oferi emoţie, îţi sunt recunoscători“.

Spectacole în secţiunea paralelă

Câteva spectacole româneşti s-au înscris în programul Avignon Off, eveniment paralel cu prestigiosul Festival de Teatru de la Avignon. Secţiunea se va desfăşura anul acesta între 8 şi 31 iulie, reunind circa o mie de producţii.

Regizorul Dragoş Galgoţiu va prezenta un spectacol inspirat după trilogia „Medeea Material“, de Heiner Müller. Producţia a fost realizată la Centrul Cultural „Ion Manu“ din Otopeni şi va fi prezentată pe scena Théâtre littéraire Le Verbe Fou, în 15 seri, între 10 şi 27 iulie.

Casa de Cultură a Municipiului Arad va prezenta spectacolul Tarafului Rromak, cu Lavinia Răducanu, ce îmbină teatrul cu muzica ţigănească şi dansul. Teatrul de Marionete din Arad şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Mihai Popescu“ din Târgovişte vor participa, de asemenea, la Avignon Off. Dramaturgul român Matei Vişniec va fi reprezentat prin patru spectacole după piesele sale.

Probleme pentru români

O parte din spectacolele româneşti înscrise în secţiunea Avignon Off nu vor mai putea fi prezentate din cauza dificultăţilor financiare. Teatrul de Marionete din Arad a renunţat la două spectacole, iar Ştefan Ruxanda, reprezentant al Companiei Dan Puric, nu ştie dacă trupa va putea prezenta spectacolul „Toţi cinci“, deoarece nu a reuşit să strângă suma de 15.000 de euro, pentru a participa la festival.

„Aveam promisiuni pentru sponsorizări, dar unii au intrat în faliment“, a declarat actorul pentru Mediafax. Companiile de teatru înscrise la Avignon Off îşi suportă singure toate cheltuielile.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite