Festival de teatru avangardist în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar o trupă românească a fost considerată performantă pentru această manifestare. MAN.In.FEST, festivalul internaţional de teatru experimental, se va desfăşura între 19 şi 28 octombrie, la Oradea şi Cluj-Napoca, unde nu performează nicio trupă românească.

Niciun actor român nu va juca la Cluj. Spre consolare, la Oradea, lucrurile stau puţin diferit. Aici, Teatrul de Stat va fi reprezentat de spectacolul de teatru „Terorism”, regizat de Caludiu Goga. În total, un număr de 24 trupe de teatru din toată lumea performeză în sălile de spectacol din cele două oraşe.

Artiştii vin din Olanda, Austria, Slovenia, Letonia, Germania, Anglia, SUA, Polonia, Finlanda, Cehia, Franţa, Mexic, Australia, Italia, Spania, Bulgaria. Spectacolele din Cluj au loc zilnic, de la orele 15.00, 17.00, 19.00 şi 21.00, iar de la ora 12.00 se desfăşoară demonstraţii stradale chiar în centrul oraşului.

MAN.In.FEST este festivalul producţiilor de nişă, care oferă publicului producţii de top aparţinând celor mai variate direcţii: performance-uri, teatru-dans, circ, teatru-instrumental, instalaţii hi-tech, teatru fizic.

Evenimentul a debutat cu un spectacol al companiei ZID Theatre din Amsterdam, Olanda  - „Milkwhite/ The ritual of disguise” - şi se va închide cu spectacolul din 28 octombrie, a companiei L’entre 2R (Reunion) din Franţa, „Le cadavre du blanc”.

 Printre companiile internaţionale care îşi vor prezenta creaţiile la festival se numără şi Treakle Performance din Germania („Dancing with ten legs”), Nataşa Trifan Performance Group din SUA („Capturing gil-gulim”), Miscellanea Theatre din Grecia („Oedipus 2+2“), Theater a part din Polonia („Hourglass”), Inner World Theatre din Slovenia („Medeea scream”) sau Juliana Saiska’s Theatre Company din Bulgaria („One Hour before midnight”).

La Cluj, spectacolele festivalului vor fi prezentate în diferite locaţii, precum Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Teatrul Maghiar de Stat, Muzeul Etnografic, Academia de Muzică sau Facultatea de Teatru şi Televiziune.

Au fost selectate 24 de trupe din 100 de oferte

Regizorul Cristian Nedea, organizatorul manifestării, ne-a declarat că au fost selectate doar 24 de trupe, din peste 100 de oferte, pentru că au oferit programe inedite, originale şi bine făcute. „Acesta este motivul pentru care nicio trupă românească nu evoluează la Cluj. Trupele româneşti nu oferă nimic în acest sens”, ne-a explicat el. Teatrul experimental este un gen mult diferit de teatrul-text cunoscut la noi.

Nedea ne-a spus că este vorba de expresivitate prin dans, cântec, costume. Artiştii vor oferi scene de nuditate, piese multimedia, interregn, marionete cu subiect aparent clasic, teme precum visele copiilor nenăscuţi. „Este un limbaj universal pe care îl pot înţelege toţi spectatorii, indiferent din continentul de pe care vin”.

Spectacol cu un singur spectator

Publicul va avea şi alte surprize deosebite. Unul dintre spectacole va fi realizat cu un singur spectator, acestuia fiindu-i solicitat doar simţul tactil. „Spectatorii vor intra câte unul, pe rând, în sală, şi vor fi legaţi la ochi”, ne-a explicat Nedea.

Publicul este aşteptat indiferent de vârstă, dar din experienţa celor trei ediţii anterioare, marea majoritate a spectatorilor sunt studenţi. Pe viitor, Nedea speră să ducă festivalul şi în alte oraşe şi să poată apela şi la trupe româneşti de profil.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite