Felicia, săraca fată bogată de la TIFF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debutul în lungmetraj al lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf, „Felicia, înainte de toate", este marele câştigător al TIFF 2010. Cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) s-a dovedit, în cele din urmă, a fi una debordantă şi plină de surprize.

Palmaresul ediţiei din acest an, anunţat într-o fastuoasă Gală de decernare a premiilor, care a avut loc sâmbătă seară, în impozanta sală a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, a reconfirmat acest sentiment de „ieşit din tipare", dovedind că ediţia 2010 a manifestării a fost una dintre cele mai reuşite din ultimii ani.

Thailanda, noua „Românie" a filmului?

Primul lucru care a frapat şi a dat imediat naştere la comentarii a fost faptul că Trofeul Transilvania, distincţia supremă a Festivalului, a plecat - la fel ca şi la recenta ediţie a Festivalului de la Cannes, care s-a încheiat cu două săptămâni în urmă - spre un film din Thailanda: „Poveste anodină" / „Mundane History", regizat de tânăra Anocha Suwichakornpong (un nume la fel de imposibil de pronunţat şi de reţinut ca şi cel al câştigătorului Palme d'Or, Apichatpong Weerasethakul, acesta fiind, de altfel, un semn distinctiv al numelor thailandeze).

Mai citiţi şi:

Protest la TIFF faţă de proiectul de lege iniţiat de Sergiu Nicolaescu: "Cinematografia riscă să se întoarcă cu 15 ani în urmă"

Premiul „Adevărul de Seară“ la TIFF 2010

Exotica ţară asiatică se află într-un violent conflict civil, între protestatari (aşa-numitele „cămăşi roşii") şi forţele armate, care sprijină un regim corupt şi autoritar, iar seria de premii câştigate de filmele thailandeze la festivaluri în ultimii ani (culminând cu Palme d'Or-ul cannez) arată că avem de-a face cu o cinematografie emergentă, cu un nou trend pe piaţa filmelor de festival şi de artă, precum a fost şi cazul cinematografiei române de-a lungul ultimului deceniu.

Mai mult, filmul lui Suwichakornpong pare foarte apropiat, ca subiect şi stil, de „Unchiul Boonmee, cel care-şi poate aminti vieţile anterioare", câştigătorul de la Cannes, ceea ce arată că putem vorbi deja de un pattern stilistic, ca şi în cazul cinematografului românesc. „Pentru structura sa neconvenţională şi folosirea eclectică a imaginilor în această poveste emoţionantă, care arată cât de dureroasă poate fi viaţa şi ne demonstrează că oamenii au nevoie unii de alţii, indiferent de diferenţele de clasă socială", este felul în care sună motivaţia juriului.

„Poveste anodină" a mai fost recompensat şi cu Tigrul de Aur la Festivalul de la Rotterdam din 2010 şi spune povestea lui Ake, un tânăr paralizat în urma unui accident, care este îngrijit de Pun, un asistent angajat de Thanin, stoicul patriarh al familiei. Aripa principală din curtea familiei este un edificiu vechi care a văzut şi zile mai bune, iar treburile casei revin în grija câtorva servitori ce împart o clădire separată în aceeaşi curte. Folosind o structură non-lineară, filmul se concentrează pe detaliile lumeşti, aproape insignifiante, ale vieţii de zi cu zi, dar, încetul cu încetul, sunt dezvăluite şi secretele ascunse de faţada liniştită a casei.

După ce şi-a primit premiul - în valoare de 10.000 euro - din mâna ministrului Hunor Kelemen şi a regizorului Wim Wenders, preşedinte al Academiei Europene de Film - invitatul special al TIFF 2010 -, thailandeza Anocha Suwichakornpong - o mână de om, aproape pierdută în imensitatea scenei Teatrului Naţional - a declarat: „Sunt foarte multe probleme în Thailanda. Aceste probleme ne motivează să găsim o cale să se vorbească şi pozitiv despre noi. (...) Nu mă aşteptam să câştig. Filmul nu are o poveste narativă clasică, am riscat mult", mărturisind şi că filmul - cu un buget de 150.000 de dolari - a fost făcut, în mare parte, cu bani de la familie şi de la prieteni. Să sperăm că, în viitorul apropiat, distribuitorii de la Transilvania Film vor oferi posibilitatea ca filmul thailandez să fie văzut şi în România, de un public mai larg decât cel de festival.

Felicia über alles

Dacă paralela cu palmaresul de la Cannes sare în ochi, din cauza premierii filmului thailandez, la o privire mai atentă se observă că marele câştigător al acestei ediţii este, însă, un film românesc: „Felicia, înainte de toate", debutul în regie al scenaristului şi scriitorului Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf, care şi-a adjudecat trei premii importante: pentru cel mai bun scenariu, acordat lui Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf („ca o recunoaştere a simţului extrem de ascuţit pentru dialog şi personaje atent construite"), şi încă două pentru actriţa Ozana Oancea, cea care-i dă viaţă Feliciei - pentru cea mai bună interpretare şi premiul de debut în cadrul secţiunii Zilele Filmului Românesc.

Cunoscută mai mult ca una din inimoasele organizatoare ale TIFF-ului, Ozana Oancea dă acum lovitura cu acest rol al unei femei aflată în plină maturitate. „Iată că se poate lua premiul pentru debut şi la 40 de ani. Îi mulţumesc TIFF-ului că m-a pus la treabă atâţia ani şi m-a pregătit, astfel, să iau foarte în serios debutul meu în cinema, prin acest film", s-a adresat publicului Ozana, extrem de emoţionată şi de entuziastă. La rândul său, Răzvan Rădulescu, vizibil fericit, a spus: „Cât lucram la acest film, aveam fel de fel de reverii în ce-l priveşte, iar în toate aceste reverii câştigam cu el premii pentru cel mai bun film sau pentru regie. Dar o voce interioară mă trezea la realitate şi îmi spunea: stai liniştit, o să primeşti pentru el premiul de scenariu".

O altă declaraţie plină de umor a avut regizorul Radu Muntean, premiat de cititorii „Adevărului de Seară" din Cluj-Napoca pentru cel mai bun film românesc, excepţionalul „Marţi, după Crăciun". „Le mulţumesc cititorilor ADS. Este primul meu premiu la TIFF, aşa că este foarte important", a spus Muntean, ovaţionat cu o seară înainte de sute de spectatori, după proiecţia filmului său.

Medalie de onoare pentru Rebengiuc

Nici celălalt film românesc aflat în competiţie, „Medalia de onoare", nu a făcut o figură prea rea, plecând acasă cu alte două distincţii importante: premiul pentru cea mai bună regie, acordat lui Călin Peter Netzer, şi premiul pentru cea mai bună interpretare, decernat marelui actor Victor Rebengiuc (ex-aequo cu Ozana Oancea).

„Nu ne-am putut opri asupra unui singur câştigător pentru această categorie, după ce am urmărit două interpretări atât de cuprinzătoare", se spune în textul primit de la juriu, care continuă: „Înainte de toate, suntem încântaţi să premiem realizarea impresionantă a Ozanei Oancea cu Premiul pentru Cea mai bună Interpretare pentru primul său rol principal într-un film de lung metraj, în care a interpretat-o pe nefericita Felicia. A mai existat o prestaţie care ne-a rămas în memorie mult timp după încheierea filmului. Ne dorim, aşadar, să oferim o medalie de onoare sub forma Premiului pentru Cea mai bună Interpretare marelui actor Victor Rebengiuc pentru portretul emoţionant şi nuanţat al unui om obligat să îşi reconsidere întreaga existenţă în filmul lui Călin Peter Netzer, Medalia de onoare".

Cea de-a noua ediţie a TIFF s-a încheiat aseară, în mod oficial, prin mult-aşteptata proiecţie de la Cinema Republica a celor trei ore ale documentarului „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu", realizat de reputatul cineast Andrei Ujică.

În luptă cu aberaţiile nicolaesciene / Wenders versus Nicolaescu

Nu au lipsit nici momentele „politice", aşa cum le-a numit prezentatorul Tudor Giurgiu. Mai întâi, regizorul-director al TIFF a făcut un apel plin de fair-play pentru salvarea Festivalului Anonimul, care nu a primit nici un leu anul acesta de la CNC: „Fac un apel pentru Anonimul. Politica e una, cultura e alta. Cred, domnilor de la CNC, că s-a făcut o greşeală".

Al doilea moment a aparţinut marelui actor Victor Rebengiuc, care a dat citire unui text intitulat „Proclamaţia de la Cluj". În esenţă, acesta atrage atenţia asupra pericolului reprezentat de noua Lege a Cinematografiei, propusă de senatorul Sergiu Nicolaescu şi votată deja de o parte dintre parlamentari, care ar întoarce, în mod aberant, industria cinematografică românească în urmă cu 20 de ani, la un sistem centralizat şi autarhic, strivind complet aspiraţiile tinerilor din aşa-numitul „nou val", care au adus atât renume României în ultimul deceniu. Dar, după cum bine se ştie, nimeni nu este profet în ţara lui, iar majoritatea politicienilor vibrează mai mult la aberaţiile machiste ale „comisarului" Nicolaescu, etern supravieţuitor...

Rebengiuc a dat citire listei celor care au semnat deja Proclamaţia - aproape toate numele importante ale cinematografiei româneşti, din toate generaţiile de creatori -, invitându-i pe cei prezenţi să urce pe scenă, ca şi „pe toţi cei aflaţi în sală care sunt de acord cu ideile acestui text". Scena Teatrului Naţional s-a dovedit insuficientă pentru numeroasele personalităţi care au urmat imediat acest îndemn - inclusiv regizorul german Wim Wenders, invitat special al TIFF -, în timp ce cei rămaşi pe scaune aplaudau, la rândul lor, frenetic.

Palmaresul TIFF 2010

- Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro - „Poveste anodină" / „Mundane History" (regia Anocha Suwichakornpong, Thailanda, 2009)

- Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5000 de euro - Călin Peter Netzer („Medalia de onoare", România-Germania, 2009)

- Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro - „Last Conversation" / „Ultima conversaţie" (regia Noud Heerkens, Olanda, 2009)

- Premiul pentru Cea mai bună interpretare - ex-aequo Ozana Oancea („Felicia, înainte de toate") şi Victor Rebengiuc („Medalia de onoare")

- Premiul pentru Cel mai bun scenariu, în valoare de 1.500 de euro - Răzvan Rădulescu & Melissa de Raaf pentru „Felicia, înainte de toate"

- Premiul pentru Cea mai bună imagine - Magnus Nordenhof Jønck, pentru filmul „R" (regia: Michael Noer, Tobias Lindholm, Danemarca, 2009)

- Premiul FIPRESCI - „Navidad" / „În ziua de Crăciun" (regia Sebastian Lelio, Chile-Franţa, 2009)

- Premiul Publicului - „Gordos" / „Graşii" (regia Daniel Sanchez Arevalo, Spania, 2009)

- Premiul de Excelenţă - Liviu Ciulei

- Premiul pentru întreaga carieră - Dorina Lazăr

- Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia europeană - Wim Wenders

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea lungmetraj, în valoare de 2.000 de euro - „Eu când vreau să fluier, fluier" (regia Florin Şerban)

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurtmetraj, în valoare de 1500 de euro - „Colivia" (regia Adrian Sitaru)

- Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut - Ozana Oancea („Felicia, înainte de toate")

- Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre - „Les bessones del Carrer de Ponent" / „Gemenele de pe strada Apusului" (regia: Marc Riba, Anna Solanas, Spania, 2010)

- Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de lungmetraj din cadrul Concursului Naţional de Scenarii - Tion Lucian, pentru „Ronaldo şi Iuliana"

- Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de scurtmetraj din cadrul Concursului Naţional de Scenarii - Veronica Niculescu, pentru „Curierul"

- Premiul HBO pentru Cel mai bun scenariu de documentar din cadrul Concursului Naţional de Scenarii - Pavel Cuzuioc, pentru „Doina groparilor"

- Premiul cititorilor „Adevărul de Seară", ediţia de Cluj-Napoca, pentru cel mai bun film românesc, în valoare de 1.500 de euro, oferit de cotidianul „Adevărul de Seară" - „Marţi, după Crăciun" (regia Radu Muntean)

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite