FILMELE DIN ORAS

"Patimile lui Hristos" in Romania Maia Morgenstern sprijina "viziunea domnului Gibson" Ieri seara, la cinematograful Patria din Bucuresti, s-a petrecut evenimentul a carui asteptare a fost insotita

"Patimile lui Hristos" in Romania
Maia Morgenstern sprijina "viziunea domnului Gibson"
Ieri seara, la cinematograful Patria din Bucuresti, s-a petrecut evenimentul a carui asteptare a fost insotita de ecourile scandalului starnit in America si in Europa de filmul lui Mel Gibson "Patimile lui Hristos", distribuit in Romania de Media Pro Pictures. Este mai mult ca sigur ca toate discutiile atat de vehemente iscate de proiectul si apoi de realizarea semnata de cunoscutul cineast american de origine australiana au actionat in favoarea succesului comercial si a cresterii vertiginoase a contului in banca al autorului. Nici antisemit, nici antiroman, filmul deschide toate supapele violentei si ale agresiunii asupra unui trup, la adapostul justificarii preluate din Isaia: "Prin ranile lui, suntem tamaduiti noi". Mari trebuie sa fie pacatele noastre, acum si in vecii vecilor, daca Mantuitorul a trebuit sa fie stalcit pana a ajuns sa fie o masa de carne sangeranda. Prezenta la conferinta de presa, Maia Morgenstern, interpreta Mariei, mama lui Iisus, si-a reluat pledoaria in favoarea respectarii "viziunii domnului Mel Gibson". Daca rolul si interpretarea actritei noastre sunt doua dintre componentele emotionante ale istoriei de pe ecran, partenera ei, Monica Belucci, pare mai mult o umbra credincioasa si atat.
Hazardul la lucru
"Atatea lucruri trebuie sa se intample, pentru ca doi oameni sa se intalneasca", mai are puterea sa spuna, pe patul de moarte, personajul interpretat de Sean Penn in filmul 21 de grame al regizorului de origine mexicana Alejandro Gonzales Inarritu. Oricui ii poate trece prin cap o astfel de banalitate, la urma urmei, numai ca nu stam toti sa inventariem acele lucruri, sa le punem cap la cap, sa le infrangem incapatanarea cu care, de atatea ori, refuza sa se lege. Poate ca, uneori, este mai bine sa le lasam in mutenia lor, altfel s-ar putea sa ne cutremure jocurile hazardului. "Atatea lucruri a trebuit sa se intample", pentru ca Paul sa o intalneasca pe Christine (Naomi Wats): in primul rand, sa fie el bolnavul caruia i-a venit randul sa i se transplanteze inima unui accidentat, cineva sa iasa din casa la momentul potrivit pentru a trece cu masina peste sotul si cele doua fetite ale Christinei. Si inca nu este de ajuns. Ar mai fi nevoie ca, dincolo de tragedia femeii si de iminenta sfarsitului, barbatul sa vrea sa se rupa, macar in ultimul ceas, dintr-o casnicie esuata. Toti eroii acestui film poarta cu ei o suferinta ce precede intamplarea ce-i va arunca in acelasi cerc al misterelor cauzalitatii. Bolnavul nu mai este de mult fericit alaturi de o nevasta altfel indatoritoare. Autorul accidentului (Benicio Del Toro) nu-si mai gaseste nici el linistea in familie, o cauta cu disperare in credinta. Sunt evadari, rataciri traite, insa, cu un difuz sentiment al vinovatiei de a nu putea reveni in punctul de unde viata ar putea fi ceea ce a fost candva. Este multa tristete in acest film, o tristete ce nu se lasa marturisita dintr-o data, se ascunde in toate cutele existentei. Formula istoriei refacute din cioburi, cu margini care nu par sa se mai potriveasca vreodata - nicidecum din piesele unui puzzle programat sa-i dam de capat - este stapanita de Inarritu cu o virtuozitate ce nu se afla la indemana tuturor. Multele sale flash-forward-uri, derutante, poate, pana la prinderea in jocul deconstructiei temporale, nu sunt simple artificii narative, cunoscute, de altfel, din atatea alte filme. Vedem hazardul la lucru, ambitie care i-a jucat feste unui cineast celebru precum Kieslowski, in trilogia metafizicii sale de buzunar, Albastru, Alb, Rosu. Se cunoaste ca mexicanul, al carui debut cu Amores Perros fagaduia mult, l-a avut drept mentor pe Steven Soderbergh. Numai ca, precum in cunoscutul proverb, autorul lui Trafic a fost capra care sare masa, Inarritu a sarit casa.