FILMELE DIN ORAS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa mult visata Exista filme carora le tii pumnii. Nu autorilor, ci chiar povestilor de pe ecran. Nu stim mare lucru despre Vadim Peleman, ucraineanul cu o tinerete la limita delincventei. A plecat

Casa mult visata
Exista filme carora le tii pumnii. Nu autorilor, ci chiar povestilor de pe ecran. Nu stim mare lucru despre Vadim Peleman, ucraineanul cu o tinerete la limita delincventei. A plecat de la Kiev in copilarie, a ratacit prin lume, inainte de a se aseza in Canada si a descoperi cinematograful, vazand un documentar despre Norman Jewison pe platourile Scripcarului de pe acoperis. A devenit baiat cuminte, a studiat, a lucrat in publicitate si, intr-o zi, a dat peste cartea lui Andre Dubus III, Casa de fum si ceata (House of Sand and Fog). A jurat sa faca un film dupa ea. Proiectul sau a starnit incredere, l-a sprijinit chiar Spielberg, Ben Kingsley nu a ezitat sa-si dea acordul si asa a inceput sa se vorbeasca despre Peleman. Filmul, in primul rand actorii lui, au trecut pe langa premii mari (Oscar, Globul de Aur), nu le-au ratat pe altele, Peleman a atins si el, in fuga, Independent Spirit Award (nominalizat), o alta institutie l-a declarat "cel mai bun regizor debutant". Strain, totusi, orizontului nostru (deocamdata), am vazut o buna parte din acest prim film cu sentimentul incercat in fata unei creatii libere ca pasarea cerului. De aceea, spuneam, i-am tinut pumnii filmului, nu autorului. Chipul ravasit al unei fete, pe un ponton inecat in ceturile nordului californian, teama instinctiva pentru ceea ce i s-ar putea intampla, trecerea, apoi, la secventa unei nunti stilate, de o eleganta viscontiniana, cu personaje dintr-un alt capat al lumii, te pun pe jar. Ce i-ar putea lega pe acesti oameni? Trece, in zbor de fluture pe langa noi, amintirea unei case din fata careia au fost taiati copacii, pentru a se vedea mai bine marea. Este caminul de odinioara al fostului colonel iranian (Ben Kingsly), imigrant in America, unde accepta munci umilitoare, nestiute de familie, pentru a-si pastra demnitatea si rangul in societate. Dar o casa asemanatoare are chiar tanara (Jennifer Connelly)care traieste la intamplare, atat de desprinsa de maruntisurile cotidiene, incat o pierde. O va cumpara cel care si-a visat-o atat de mult. Din acel moment am fi vrut ca filmul sa nu se impotmoleasca in tot felul de hatisuri, sa ocroteasca drama reala a unor oameni care vor, si unii si altii, sa se desparta de trecut fara sa stie, exact, cum. Toti isi doresc "casa de nisip si ceata" ca pe un liman al izbavirii dar, pe masura ce se arunca tot mai mult in lupta, se autodistrug. Umbrele trecutului reapar, aduse, insa, de prea multe intamplari colaterale (fagaduinta iubirii in persoana unui politist nefericit in casnicie, reintoarcerea fetei la alcool) care ii impiedica, in fapt, pe cei bantuiti de himera unei case ce se indeparteaza tot mai mult de ei sa se poata intalni cu adevarat. Filmul ii apropie si ii desparte de cateva ori. Peleman pune in miscare mecanisme alunecoase, care te iau ca apa, dar tot el ridica si obstacole anevoie de luat in piept. Tragedia e la panda, numai ca autorul pare sa-i fi pierdut declansatorul. In asteptare, stam cu ochii pe Ben Kingsley si ne intrebam - pentru a cata oara? - ce-ar putea uni mascata lui disperare de acum cu sfintenia lui Gandhi, prefacuta inocenta a barbatului inselat din Betrayel, cinismul lui Meyer Lansky din Bugsy, consecventa in risc a lui Itzac Stern din Lista lui Schindler? Poate intensitatea unei priviri uneori greu de suportat.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite