FILMELE DIN ORAS

Romania dus-intors O incrucisare de drumuri dintr-o asezare ce sta sa se trezeasca, careia ii simti respiratia, taie primele imagini ale filmului. Ele pot duce oriunde. Mai ales acolo unde nu te

Romania dus-intors
O incrucisare de drumuri dintr-o asezare ce sta sa se trezeasca, careia ii simti respiratia, taie primele imagini ale filmului. Ele pot duce oriunde. Mai ales acolo unde nu te astepti. Lumea vazuta de Napoleon Helmis, debutantul in lung metraj, se anunta una rasturnata, cam asa cum ii apare ea unuia dintre personaje. La betie, o cuprinde din unghiul celui care atarna cu capul in jos. Satul nu duce lipsa de Internet cafe non stop, de discoteca, dar unii mai ara pamantul cu plugul tras de boi. Echipa de calusari este la datorie, spre bucuria strainilor care alearga dupa traditii pitoresti si le gasesc din belsug. Fetele noastre isi cauta si ele fericirea aiurea, in Spania, la cules de capsune, in Italia, la strans portocale. Se mai intampla ca unele sa nu ajunga la destinatia dorita, sa se trezeasca in alta parte, puse la altfel de treburi. Suntem, cum spuneam, intr-o lume rasucita, a tranzitiei alandala, de care vor sa scape cele doua surori, Italiencele lui Napoleon Helmis, cuplu insolit in peisajul nostru cinematografic. Nimic nu le poate indupleca, nici macar iubirea fara margini si fara vorbe, pentru sora cea mare, a "mutului", nebun care nu mai trebuie legat, a facut-o singur, cand a hotarat sa nu se clinteasca de pe calea ferata. Costel Cascaval, interpretul indragostitilor imprevizibili, gata sa-si apere amorul cu arma in mana, trece pe ecran aducand o adiere dinspre filmele tandru-ironice ale lui Jiri Menzel, cel din Vara capricioasa, sau Satucul meu iubit. Chiar daca nu a tras neaparat cu ochiul intr-acolo, poate ca ingaduinta privirii aruncate peste o umanitate cand trista, cand comica in nedezmeticirea ei, l-a dus pe autorul debutant in acea zona. Este si partea cea mai limpede, mai putin ezitanta a filmului pentru ca, din pacate, o data cu intrarea in miezul unei aventuri ce se va lasa cu o drama, regizorul, care semneaza si scenariul, aglomereaza intamplari peste intamplari, unele de dragul hazului (vezi episodul manastirii), altele dintr-o gresita intelegere a raporturilor cu realitatea. Un film nu concureaza ziarul, realismul in cinema se poate sprijini si intr-un singur amanunt, daca este semnificativ. Scurt metrajele din facultate ale autorului (Lepadatii, Sara...) ne-au dat de inteles ca stapaneste lectia. Helmis pare acum a nu fi stiut cum sa rasuceasca mai bine destinul celor doua fete dupa amara lor experienta. Intoarse acasa, in satul prins in febra electorala (caricatura striga a inutilitate de la distanta), pe de o parte diabolizate, pe de alta implicate in viata obstei prin vointa unanima a femeilor iesite pe ulita cu democratia in bat, eroinele noastre se apuca de dat declaratii, sau de lovit cu bata, dupa cum le este temperamentul. Solutiile, deopotriva scenaristice si regizorale, sunt de-a dreptul stanjenitoare. Interpretele, actrite cu adevarat instinct cinematografic, Mara Nicolescu (Filantropica) si Ana Ularu (la primul sau rol de intindere, o reala revelatie) izbutesc, insa, sa inoate impotriva curentului. Adevarul de pe chipul lor, filmat de Forin Mihailescu, directorul de imagine care surprinde toate tresaririle de o clipa, spune mai multe despre curajul de a lua viata de la capat, decat toata acumularea de trimiteri anecdotice. Cu atat mai mult cu cat filmul oricum avea de gand sa evadeze, in final, din regimul realismului de tip documentar, pentru a face loc visului de natura strict actuala, si el, al junei iremediabil romantice: soldatul american, salvator al sufletelor napastuite. Filmul incepe cu o fagaduinta de lucru in Spania si Italia si se incheie cu drapelul cunoscut, "stele si dungi", intins peste pajistea satului romanesc. Intre cele doua repere socio-temporale, un tanar cineast a navigat cand mai liber, cand cu opinteli in care recunoastem, din nefericire, unele dintre viciile si confuziile indaratnice ale cinematografului nostru.