FILMELE DIN ORAS

Asta e! Te sperii putin, chiar si profesionist fiind, de ecourile din presa asupra filmului lui Thomas Ciulei Asta e, culese de autor dupa o prima vizionare, inainte ca productia "Ciulei Films,

Asta e!
Te sperii putin, chiar si profesionist fiind, de ecourile din presa asupra filmului lui Thomas Ciulei Asta e, culese de autor dupa o prima vizionare, inainte ca productia "Ciulei Films, Europolis, ZDF, cu sprijinul ONC Romania" (n.n.- CNC-ul din 1999) sa aiba lansarea pe piata si asezate la loc de cinste in caietul de presa. "Inca vreo cativa "patrioti romani" ca Thomas Ciulei - scrie Bogdan Ficeac - si Romania nu mai are nevoie de dusmani". "Regizorii au ajuns sa dezinformeze la fel ca securistii" - sustine Emil Hurezeanu. Banuiesc ca totul se trage dintr-o confuzie, dintr-o gresita directionare a asteptarilor. Zvonul despre Asta e acredita filmul, inainte ca el sa fi fost vazut, ca pe un "documentar despre Delta". Chiar si spiritele sobre, care nu venisera pentru a admira rasarituri si apusuri de soare magnifice, cu barci si pescari mandri de prea plinul plasei lor, tot la asta se gandeau, banuiesc, la un reportaj realist, fara inflorituri, care sa mai clatine putin superstitia unui loc condamnat la pitoresc, oricat saracie sau suferinta ar adaposti. Numai ca lung-metrajul in chestiune nu este un documentar, ci un film de granita, la confluenta dintre un gen consacrat si fictiune. Inregistrarile sunt, in toate aceste cazuri, structurate dupa alte legi, ale unui scenariu care concureaza fictiunea. Se lucreaza, altfel spus, cu materialul locului, tratat asemenea oricarui alt film. Unii numesc acest produs "docu-fiction", termen mai degraba hibrid, dar care ne poate ajuta pentru o oarecare ordine metodologica. Marturisesc ca nu sunt o mare admiratoare a acestei subspecii dar, uneori, mi se recompenseaza usoara stinghereala prin bucuria de a vedea, dincolo de jocul violentarii realitatii, talentul, nonconformismul privirii neademenite de locurile comune. Thomas Ciulei (scenariu, regie si imagine) decupeaza chipuri carora le-ar sta bine intr-un lung-metraj "artistic", asamblate, apoi, intr-un mozaic extrem de subiectiv, dar si extrem de riguros. De ce i-a adus in prim plan pe Ivan si Varvara (sotii Carlan, in viata de toate zilele), unul mai betivan decat altul, gata sa se incaiere si sa se tavaleasca prin noroi de la te miri ce, actori docili si simpatici, descoperiti pe ulita, ca si filosoful satului? Numai ei sunt "oamenii Deltei", tinut neguros, ostil, aproape pustiu? Nu au fost, cumva, cautati cu lumanarea? Ar fi doar cateva intrebari - dintre altele asemanatoare - de care ne putem impiedica, daca umblam cu unitatea de masura a documentarului "la zi". Raspunsul ar fi "Si ei sunt oamenii Deltei". Autorul a anticipat nedumeririle cu un titlu scurt, categoric: Asta e. Tine loc de replica.