FILMELE DIN ORAS - Fata de un milion de dolari si de patru Oscaruri

Marile castigatoare ale Oscarurilor nu sunt, intotdeauna, avantajate de o imediata intalnire cu publicul. Mai ales la noi, unde actioneaza, parca mai mult decat oriunde, magia lui Academy Awards cu

Marile castigatoare ale Oscarurilor nu sunt, intotdeauna, avantajate de o imediata intalnire cu publicul. Mai ales la noi, unde actioneaza, parca mai mult decat oriunde, magia lui Academy Awards cu care ar incepe si s-ar termina lumea cinematografica. Raportarea distorsioneaza relatiile corecte. In imaginarul colectiv, filmul invingator trebuie sa fie ori o capodopera, ori macar sa ia ochii, sa crape de spectaculozitate. Fata de un milion de dolari (Million Dollars Baby, distribuit de Media Pro) nu este nici una, nici alta. La limita, nu despre box, sportul cel mai frecventat de cinematograf, inca inainte din preistoria sa, ar fi vorba. Este un film simplu, mai epurat, poate, decat toate cele semnate pana acum de fostul cow boy singuratic Clint Eastwood. "Inalbitorul trebuie sa miroasa a inalbitor si atat" spune, la un moment dat, personajul interpretat chiar de autor. Nu trebuie irositi banii, tot asa cum inutile sunt si podoabele, atunci cand vrei sa amintesti oamenilor cat de fragil poate fi succesul, intr-o lume, de fapt, in orice fel de lume, care nu a aflat esentialul: "Sa fii tare nu ajunge". Sunt printre primele cuvinte auzite de tanara dornica sa ajunga pe ring, de la cel care refuza, la inceput, sa o ia in grija sa. Omul stie ce stie dar ii scoti vorbele din gura cu clestele. Ceea ce nu auzim de la el, aflam prin intermediar, de la fostul luptator, acum un ingrijitor fara un ochi ("spala scuipatii altora") depozitarul secretelor batranului antrenor Franck Dunn (Clint Eastwood). "Fiecare are numarul lui dat de batalii, numai ca nu-l cunoastem". Iata o fraza pe care Dunn o poate gandi in sinea lui, dar pe care nu o va rosti niciodata. Are un alt cod de comunicare cu cei din jur, esential, aspru, fara repetitii, detesta sa spuna acelasi lucru de doua ori. Prefera sa se afunde intr-o limba necunoscuta, in galeza, decat sa fie nevoit sa oboseasca explicand pe graiul tuturor. Deviza lui: "In ring, trebuie sa te protejezi". Daca se uita atent in ochii tai, asta trebuie sa intelegi. Banuim, intuim cate infrangeri, cata experienta a esecurilor, inclusiv cele personale, se ascund dincolo de aceste cuvinte. De aceea si-a pierdut curajul de a-si trimite elevii in mari confruntari decisive, in meciuri pentru castigarea marilor titluri. De aceea acestia il si parasesc si, pe masura ce inaintam in film, garajul cenusiu-vinetiu, saracacios, prost luminat, transformat in sala de antrenament, devine tot mai pustiu. Spatiul treptat eliberat ajunge, in intregime, la dispozitia fetei care i-a starnit ultima ambitie de a merge mai departe. Daca, la inceput, proprietarul-antrenor o vedea pe intrusa indaratnica doar de la distanta - camera nu indraznea sa se apropie - de acum incolo va fi, mereu, la numai cativa pasi de ea. Pana la ultimul gest, la ultima suflare. Omul care a ajutat-o sa intre cu adevarat in viata, o va ajuta sa o si paraseasca. Departarea de la care o vedeam, candva, pe Maggie (Hilary Swank) se aseaza, in final, intre noi si barbatul din nou infrant. De data aceasta, pentru totdeauna. "Oricine poate sa piarda o lupta"- vorbele apartin unui nebun care se joaca de-a boxul, personaj aparent neimportant. Dar in filmul lui Clint Eastwood, si nu numai in acesta, nu prea exista amanunte aruncate la intamplare. Chiar daca treci in graba, te intorci, din drum, si iti traduci spusele celui cu mintea ratacita: pana si nebunii stiu ca oricine poate pierde o lupta. Din pacate, de atatea ori aflam prea tarziu.