FILMELE DIN ORAS - Calul si elefantul

Nu este chiar o mare mirare ca Alexandru al lui Oliver Stone nu a placut americanilor. "Nu seamana cu Gladiatorul, s-a spus. "Bine ca nu seamana", am zice unii dintre noi, cei de dincoace de Ocean.

Nu este chiar o mare mirare ca Alexandru al lui Oliver Stone nu a placut americanilor. "Nu seamana cu Gladiatorul, s-a spus. "Bine ca nu seamana", am zice unii dintre noi, cei de dincoace de Ocean. Autorul nu greseste, cred, atunci cand spera ca europenii ii vor intelege mai bine intentiile cu care a plecat la drum, atunci cand s-a incumetat sa aduca pe ecran un personaj care a tinut la distanta cinematograful. Se cunosc, mai ales, incercari de miniseriale si o oarecare pelicula, chit ca este cu Richard Burton, la inceput de cariera. Criticul de la Los Angeles Times scrie ca nu exista carare pe care o apuca Stone care sa nu fi fost batuta de altii. Nimic mai fals. Dincolo de toate obligatiile genului - reconstituiri impresionante ale epocii - si de greu evitabilele conventii - comprimarea biografiei unei dinastii, a sugestiilor culturale, de atmosfera - Alexandru este filmul unei idei fixe, mai rar intalnite in cinematograful de gen, al unei nebunii la scara istorica. O data trecut de copilaria eroului, cu plecaciunile de rigoare in fata legendelor, mai ales cand o ai in cadru pe splendida Angelina Jolie in rolul mamei, cu ochii ei care concureaza privirea hipnotizatoare a serpilor de care se inconjoara, o data iesit in larg, Stone se indeparteaza de canoane. Nu ezita sa plaseze chiar si un flash-back la mijlocul actiunii. Poate ignora ticul intensificarii unei intrigi prin aglomerare de intamplari (gen Gladiatorul, Troia) isi permite sa-l lase pe Alexandru tot mai singur cu nebunia sa. Tanarul rege al Macedoniei pare un altfel de Aguirre, mania zeilor al unei epoci indepartate, manat nu numai de irepresibila forta a cuceririi, ci si a cunoasterii capatului lumii. Nu are cum sa starneasca, insa, mania zeilor, din moment ce acestia l-au daruit cu curajul de a infrunta armate de cinci ori mai mari decat a sa, de a se inalta, cu vrednicul sau cal in fata unui elefant (scena memorabila) si, nu mai putin, cu luciditatea de a-si da seama ca isi inventeaza himere. Imaginile unui Napoleon infrant de gerurile Rusiei au fost vehiculate de cinematograf pana la pierderea oricarei posibile atingeri emotionale. Un Alexandru cel Mare altfel decat in banuielile noastre, nelinistit de necunoscutul in care s-a afundat, nu te poate lasa indiferent. Ce-i drept, Colin Farrell, cu criticatele lui bucle blonde, nu are cea mai dramatic - ravasita privire, dar de ce sa nu credem, la urma urmei, in spiritul altor legende ale antichitatii, ca zeii i-au lasat chipul neatins de ravagiile vremii? Cat despre reprosul unui alt critic american - am inceput cu ei, terminam tot cu ei - cum ca pe spectatori nu-i intereseaza prea mult complicatele surse geopolitice, aceasta este treaba lor.